Home Actualitate Italienii de la E-Cablaje aproape și-au...
Actualitate

Italienii de la E-Cablaje aproape și-au dublat afacerile la fabrica de cablaje electrice din județul Bistrița-Năsăud, ajungând la 10 mil. euro în 2021

Poducătorul de cablaje electrice pentru industriile auto, agricolă și de transport E-Cablaje, controlat de italienii de la Cable Company SPA și Lobogest SPA, a avut în 2021 o cifră de afaceri de aproximativ 48,8 mil. lei (circa 10 mil. euro),…

Italienii de la E-Cablaje aproape și-au dublat afacerile la fabrica de cablaje electrice din județul Bistrița-Năsăud, ajungând la 10 mil. euro în 2021
Italienii de la E-Cablaje aproape și-au dublat afacerile la fabrica de cablaje electrice din județul Bistrița-Năsăud, ajungând la 10 mil. euro în 2021 · Foto: Business Magazin

Poducătorul de cablaje electrice pentru industriile auto, agricolă și de transport E-Cablaje, controlat de italienii de la Cable Company SPA și Lobogest SPA, a avut în 2021 o cifră de afaceri de aproximativ 48,8 mil. lei (circa 10 mil. euro), în creștere cu 96% față de anul anterior, când compania a raportat afaceri de 24,9 mil. lei (5,1 mil. euro), potrivit calculelor ZF pe baza datelor de la Ministerul Finanțelor. E-Cablaje a revenit anul trecut pe profit,cu un câștig net de aproape 274.000 de lei (56.000 de euro), de la o pierdere netă de 851.000 de lei (176.000 de euro), suferită în 2020, conform datelor publice.

Compania a anuns în 2021 la un număr mediu de 320 de angajați, cu 97 de oameni mai mult decât în anul precedent. E-Cablaje avea disponibile luna trecută 64 de locuri de muncă pentru fabrica din localitatea Viișoara, județul Bistrița-Năsăud, cele mai multe joburi fiind pentru muncitori necalificați (50), dar și pentru controlori calitate, mecanici întreținere sau ingineri, potrivit Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bistrița-Năsăud.

E-Cablaje produce diferite tipuri de cabluri, de la sârmă ondulată de bază până la harnașamente de înaltă complexitate pentru automotive, vehicule industriale, utilaje agricole, tractoare forestiere, vehicule comerciale, piese after market pentru automotive, cablaje industriale, cablaje pentru stivuitoare, comunicații și automatizări, potrivit informațiilor de pe site-ul companiei. E-Cablaje a fost înființată în anul 2004, cu principal domeniu de activitate ’’fabricarea de echipamente electrice și electronice pentru autovehicule și pentru motoare de autovehicule’’. E-Cablaje este controlată de Italian Cable Company SPA și Lebogest SPA.


 

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună