Istoria unei misiuni imposibile (VIDEO)
PRO Video propune în această săptămână "La pescuit în deșert" ("Salmon Fishing in the Yemen"), cu Ewan McGregor în rolul unui om de știință introvertit, dr. Alfred Jones, angajat în guvernul britanic la Departamentul de Pescuit și Agricultură.
Lumea lui Jones este dată peste cap de un proiect nebunesc. Șeicul din Yemen (Amr Waked), pescar pasionat, dorește să aclimatizeze somonul în văile aproape secate ale Yemenului. Pentru un om de știință rațional și destul de inflexibil cum este Alfred, ideea este o dovadă incontestabilă de nebunie.
Cu toate acestea, el se lasă cucerit de carismaticul șeic și de viziunea lui asupra lumii. Începe și să se îndrăgostească de reprezentanta șeicului, Harriet Chetwode-Talbot (Emily Blunt). Cu ajutorul lui Harriet, Fred reușește să facă față misiunii și pornește într-o călătorie a descoperirii de sine, dar și a unei iubiri târzii.