Istoria banilor: Evul Mediu și ascensiunea băncilor

Evul Mediu a fost o perioadă în care moneda s-a diversificat, fiecare regat folosind propriul sistem monetar. Monedele bizantine și-au păstrat puterea de circulație, cele create de Constantin cel Mare, milliarense, siliqua și solidusul, la mijlocul secolului al IX-lea apărând, pe lângă monedele plane și unele concave (skeyphate). Lumea medievală a folosit drept etalon, pe rând, dinarul, grosul și talerul, dar statele germane au adoptat pfenigul, care în Anglia a devenit penny.

Perperul a fost emis de împăratul Alexis I, în cadrul unei mari reforme monetare, în anii 1092 – 1093. Moneda a fost bătută până la finele domniei lui Andronic al III-lea, în 1328. În secolul XII statele germane scot piese noi, așa numitele bactreate – bani de tinichea, foarte subțiri, care foșneau. În secolul XIII în Anglia apare sterlingul, monedă din argint, în Austria creițarul (cu o cruce – kreutz – pe revers) iar la Florența florinul, de aur. Cruciadele și sumele importante de bani necesare finanțării acestora au constituit un stimul pentru sistemul bancar european.

În jurul anului 900 în China apar banii de hârtie, iar în 960 emisiunile de bancnote au devenit regulate. Rezultatul nu este greu de ghicit: inflație, cămătărie, dar și primul tratat despre monetărie, al împăratului Hung Tsun (1149). Banii de hârtie sunt folosiți și de Imperiul Mongol, care după 1230 includea și China. în următoarea sută de ani hârtia devine ban în India, Japonia și Persia. După 1400 putem vorbi deja de hiperinflație – o bancnotă cu o valoare nominală de 1000 de monede ajunge să valoreze numai trei.

Europenii află despre banii de hârtie de la Marco Polo, care a trăit în China între 1275 și 1292.

În 1355 Nicole Oresme, cel mai important economist al Evului Mediu publică De Origine Natura Jura et Mutationibus Monetrum, unde face conexiunea dintre cantitatea de metal prețios aflat în circulație și valoarea banilor. În 1370 Oresme devine consilier al regelui Charles V al Franței.

Din 1400 încep să apară băncile, la Barcelona și la Genoa în timp ce la Florența este legalizată modificarea dobânzilor.
1440 însemnă inventarea tiparului, de către Gutenberg. Tiparnița este modificată, printre alții și de Leonardo da Vinci, pentru a putea fi folosită la producerea banilor, cu 200 de ani înainte de apariția primelor bancnote în lumea occidentală.

Cincisprezece ani mai târziu chinezii renunță la banii de hârtie, după 500 de ani de folosire a acestora. La baza deciziei pare a sta inflația.

Pentru europeni urmează perioada marilor descoperiri geografice – America, drumul spre India, conchistadorii în America de Sud – iar dezvoltarea comercială care a urmat acestora a fost cât se poate de benefică dezvoltării sistemului financiar.