Home › Actualitate › Israelul închide ambasade din toată lume...
Actualitate

Israelul închide ambasade din toată lumea, ca urmare a unei greve a diplomaților

Diplomații israelieni au lansat duminică o grevă fără precedent, forțând închiderea ambasadelor din toată lumea. Mișcarea de protest vine ca urmare a unei dispute privind drepturile bănești.

Israelul închide ambasade din toată lumea, ca urmare a unei greve a diplomaților
Israelul închide ambasade din toată lumea, ca urmare a unei greve a diplomaților · Foto: Business Magazin

Efectele acestei mișcări nu au întârziat să apară, una dintre ele fiind posibila amânare a vizitei anunțate de Papa Francisc în mai, relatează Reuters. Mișcarea diplomatică este prima din istoria statului Israelian și a paralizat relațiile externe ale Israelului prin închiderea celor 102 misiuni din străinătate.

“Închidem complet oficiul ministerului de externe și misiunile din afara statului”, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului, Yilgal Palmor.

Diplomații cer creșterea salariilor și compensații pentru membri familiei care nu au trebuit să renunțe la slujbe pentru a-i însoți. Estimările arată că aproximativ 30% dintre demnitari au demisionat în ultimii 15 ani datorită condițiilor de muncă.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 29 lei / lună
Numărul curent · Nr. 1040 (31/2026)
★ Cele mai citite

ZF 24