Home Actualitate Israelul a testat cu succes un nou model...
Actualitate

Israelul a testat cu succes un nou model de baterie antirachetă

Forțele aeriene israeliene au testat cu succes un model mai performant al bateriilor de interceptare a rachetelor de tip "Iron Dome", a anunțat duminică Ministerul Apărării. "Acest test constituie un nou succes în cadrul proiectului de consolidare a performanțelor Iron Dome", a afirmat ministrul Apărării, Ehud Barak, într-un comunicat.

Israelul a testat cu succes un nou model de baterie antirachetă
Israelul a testat cu succes un nou model de baterie antirachetă · Foto: Business Magazin

“Israelul a investit un buget enorm pentru finanțarea diferitelor sisteme de apărare împotriva rachetelor, fapt ce va permite protejarea întregului nostru teritoriu în câțiva ani”, a adăugat ministrul. Potrivit postului privat de televiziune “2”, noua versiune a “Iron Dome” a fost concepută pentru a intercepta rachetele cu rază medie de acțiune, de care dispun Siria și gruparea libaneză Hezbollah. Prima baterie “Iron Dome” a fost instalată în martie 2011 în regiunea Beersheva, principalul oraș din Deșertul Negev (500.000 de locuitori), situat la 40 de kilometri de Fâșia Gaza. De atunci, sistemul a interceptat peste 100 de rachete.

Mai multe pe mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună