Iranul, trecut glorios, prezent în flăcări, viitor incert. Kharg, „Insula Interzisă“, unde sunt procesate 90% din exporturile de petrol ale Iranului, a fost dezvoltată cu ajutorul... americanilor

Pe 30 martie, președintele ameri­can, Donald Trump, a amenințat Iranul că va „distruge complet“ insula Kharg dacă nu obține de la Teheran un acord pentru a pune capăt războiului cu SUA și Israel.

Avertismentul a atras atunci aten­ția asupra rolului central pe care insula de coral îl are pentru econo­mia iraniană și pentru piețele de energie mondiale. Aproximativ 90% din exporturile de petrol ale Iranului sunt transportate de pe insula Kharg, folosind infrastructura construită sub ultimul șah cu ajutorul americanilor.

Inițial, șahul (regele) Reza Pahlavi a făcut din insula Kharg un loc de exil pentru oponenții politici. Însă pe măsură ce economia s-a dez­voltat, odată cu creșterea sectorului de petrol, insula a căpătat o altă importanță, strategică.

În 1969, aceasta a fost transfor­mată într-un terminal petrolier, în cadrul unui parteneriat între Compa­nia Națională Iraniană de Petrol și compania americană Amoco. În 1975 existau deja trei terminale petroliere majore acolo.

Activele Amoco (acum parte din colosul BP), inclusiv drepturi asupra a patru exploatări de petrol în Golful Persic, au fost naționalizate după Revoluția Islamică din 1979, când șahul, un personaj prooccidental dar care-și conducea țara cu mână de fier, a fost înlocuit cu un regim religios auto­ritar. În 1990, un tribunal interna­țional a cerut Iranului să plătească companiei americane compensații de 600 de milioane de dolari (1,5 miliarde de dolari în banii de acum). Amoco ceruse un miliard de dolari.

Istoria Kharg este veche. A fost controlată de imperiile comerciale ale Portugaliei și Olandei. Insula a fost descrisă în anii 1800 drept „cel mai important punct strategic din Golful Persic“, datorită poziției sale în vârful golfului și a faptului că este printre puținele insule din Golf cu propriile surse de apă dulce, izvoare.

Insula de coral, situată la 31 de kilo­metri de coasta Iranului conti­nen­tal, a fost aleasă pentru a deveni principalul centru de export de petrol din Orientul Mijlociu datorită apelor adânci din jur și a mărilor relativ calme care o înconjoară.

Petrolierele masive pot să acosteze în largul apelor insulei pentru a fi încărcate cu țiței iranian înainte de a se îndrepta spre sud prin strâmtoarea Ormuz către piețele internaționale.

Scriitorul iranian Jalal Al-e-Ahmad a vizitat insula în timpul transformării sale într-un centru petrolier, care a început în 1959. El a descris mașinăriile inginerilor iranieni și occidentali ca „ștergând vechiul Kharg de pe fața pământului“. Au fost construite până pe Kharg, până la rezervoare de stocare de până la un milion de barili fiecare, conducte subacvatice pentru transportul petrolului de pe țărmul continental.

Geografia insulei a permis transportul petrolului cu ajutorul gravitației în josul coastei fără a fi nevoie de sisteme complexe de pompare.

Dezvoltarea a continuat în anii 1970, când a fost construită în largul coastei de vest o „insulă maritimă“ artificială care să permită încărcarea celor mai mari petroliere prin conducte submarine.

În 1984, atacurile irakiene asupra instalațiilor petroliere ale insulei Kharg în timpul conflictului Iran-Irak au escaladat ceea ce a devenit cunoscut sub numele de „războiul petrolierelor“, în care ambele părți au atacat navele care transportau petrolul celeilalte părți. Instalațiile de pe insula Kharg au fost „aproape distruse“ de Forțele Aeriene Irakiene în anii 1980.

După finalizarea reparațiilor și extinderea instalațiilor de pe Kharg, centrul petrolier ajunsese la o capacitate de procesare de aproximativ 1,5 milioane de barili de petrol în fiecare zi, un volum în valoare de aproximativ 172 de milioane de dolari la prețurile de azi.

Astăzi, se crede că aproximativ 8.000 de oameni locuiesc pe insulă, care este păzită strict de Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice din Iran. Insula, presărată cu vestigii istorice vechi de mii de ani, are propriul oraș.