Ion Cristoiu: Întrebarea lui Marin Preda: Unde a boicotat badea Gheorghe istoria?

1. Tudor Arghezi din nou despre năravurile presei românești din vreme lui, dar și din vremea noastră:

„Atitudinea presei, aproape respectuoasă, nu se datorește numai confuziei în care a băgat-o scrisoarea, dar mai ales faptului că Stroescu e un om cu parale. În fața pungilor pline, presa noastră are o veche obișnuință de închinăciune.” (Tudor Arghezi, Cruciada spanacului, în Facla, 11 august 1912)

2. Căutînd în Folderul de cărți Delirul lui Marin Preda, pentru a scrie despre ceea ce eu numesc Diversiunea atacării Universului de către legionari, dau peste Imposibila întoarcere, magistrala carte de publicistică a marelui scriitor. Și din tableta Fatalitatea relației, tipărită inițial în Luceafărul, 16 mai 1970, rețin fragmentul despre teza Badea Ion a boicotat Istoria:

„În ceea ce ne privește pe noi, românii, am cunoscut odată un gînditor care mi-a spus următoarele: badea Gheorghe a boicotat totdeauna istoria.

Să presupunem că există un astfel de badea Gheorghe. E nevoie doar să presupunem, pentru că, în realitate, unde a boicotat badea Gheorghe istoria? La Rovine? La Podul-Înalt? La Călugăreni? La Plevna? În Munții Tatra?

Mai degrabă putem spune că istoria l-a dus de nas pe badea Gheorghe și că el a învățat, din vicleniile ei, viclenii și mai mari și a știut în felul acesta să i le dejoace, uimind pe foarte mulți din acest continent, care nu o dată se trezesc întrebîndu-se: cum existăm noi, românii? Cine sîntem? Ce e cu noi? Ce este asta, România?

Dar să ne oprim puțin asupra unui ipotetic badea Gheorghe, mare sabotor al istoriei. Ei bine, ce i-a făcut el acestei istorii? Ce dureri i-a provocat? Ce tulburări în mersul ei îi aparțin lui badea Gheorghe prin faptul că i-a întors el spatele? Dacă și istoria l-ar fi imitat, și badea Gheorghe și istoria ar fi stat supărați spate în spate, atunci am fi avut motive să ne bucurăm că, ia uite, cum a reușit el să determine această zeiță să producă ravagii în alte părți, în timp ce plaiurile lui badea Gheorghe au rămas neatinse și din ele nu s-au auzit secole întregi decît fluierul doinitor și cîntecele lui senine, estompate doar din cînd în cînd de zgomotul ierbii fragede ruptă de la rădăcină de boturile umede ale boilor.

În realitate, peste aceste plaiuri a curs sînge, iar acel badea Gheorghe nici n-a existat.”

Incitat de lectura acestui text, am hotărît să mă ocup serios de publicistica lui Marin Preda.

3. Fidel Castro a murit pe 25 noiembrie 2016. Cu 24 de ani mai înainte, mai precis pe 27 iulie 1992, el îi răspunde astfel lui Isabel Pisano, corespondenta publicației Brecha din Montevideo, Uruguay, în Galicia, unde Castro tocmai vizitase casa în care se născuse tatăl său la întrebarea Cum va arăta Cuba după Castro:

„Au fost sute de ani de Cuba fără Fidel, și sute de ani pot trece de Cuba fără Fidel. Voi fi în Istorie un oftat.

Îmi amintesc mereu ce m-au învățat iezuiții: De la cenușă la cenușă și de la praf la praf. Foarte puțini oameni își vor aminti de mine. Cine își amintește de praf, dacă nu este un sfânt? Ca apostolul Iacov, care primește vizita a mii de pelerini de peste tot. Și nu am nevoie de asta, pentru că trebuie să mă odihnesc. E dreptul meu.”

Nu cred să mai fi întîlnit pînă acum vreo astfel de meditație despre moartea sa la vreun Conducător. Ba chiar nici la vreun gînditor nu cred să fi întîlnit.

Îl vedeți pe Ceaușescu zicând astfel în public? Sau măcar pe Gorbaciov?!

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro