Home Actualitate Iohannis: Opinia specialiștilor este că...
Actualitate

Iohannis: Opinia specialiștilor este că în Europa un al doilea val al pandemiei este iminent

Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri seara, că un al doilea val al pandemiei de coronavirus este iminent în Europa, conform specialiștilor. El susține că, în funcție de numărul de cazuri, este posibilă reintroducerea restricțiilor în unele localități sau segmente.

Iohannis: Opinia specialiștilor este că în Europa un al doilea val al pandemiei este iminent
Iohannis: Opinia specialiștilor este că în Europa un al doilea val al pandemiei este iminent · Foto: Business Magazin

„Opinia aproape unanimă a specialiștilor este că în Europa un al doilea val al pandemiei este iminent. Deja, cele mai multe țări de continent înregistrează zilnic cifre mai mult decât îngrijorătoare. Nici la noi situația nu este bună. Din păcate, chiar astăzi (miercuri-n.r.) am înregistrat un record negativ de infectări. Este imperativ să facem toate eforturile pentru a inversa acest trend și a menține epidemia sub control”, a declarat Klaus Iohannis, într-o conferință de presă organizată miercuri la Palatul Cotroceni.

„Acest virus nu va dispărea prea curând, până va fi disponibil un vaccin sau un tratament trebuie să găsim soluții care să ne permită să avem o societate și o economie funcționale”, a mai spus președintele.

Șeful statului a declarat, că, în funcție de evoluția numărului de cazuri, este posibil ca în unele localități sau în segmente să fie reintroduse anumite restricții.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună