Iohannis, îngrijorat de numărul deceselor de COVID-19: Pandemia nu se răspândește matematic
Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că pandemia nu se răspândește matematic, ținând cont de fluctuațiile de la o zi la alta a cazurilor de COVID-19. El a spus că e îngrijorat de numărul mare de decese.
Întrebat cine este vinovat de numărul mare de decese din ultimele zile, președintele Iohannis a spus că nu trebuie căutați vinovați.
„Suntem în pandemie și ceea ce s-a putut face, s-a făcut. Nu cred că trebuie să căutăm acum vinovați. Noi trebuie să căutăm soluții pentru a evita răspândirea necontrolată a bolii în populație”, a spus Iohannis.
Întrebat de fluctuațiile de cazuri de la o zi la alta în ceea ce privește cazurile de COVID-19, Klaus Iohannis a spus pandemia nu se răspândește matematic.
„Este de dorit să avem aceleași date de la toate instituțiile. (…) Datele prezintă fluctuații mari la o zi la alta. Pandemia nu se răspândește matematic. Pandemia se răspândește prin contact de la persoană la persoană. (…) Pe de alta parte știm cu toții că numărul de teste este diferit de la o zi la alta și în weekend, în mod natural, numărul de testări este ceva mai mic. De acolo apar alte fluctuații”, a mai spus Iohannis.
Președintele a recunoscut, însă, că este îngrijorat mai degrabă de numărul mare de persoane internate la ATI și de numărul ridicat de decese din cauza COVID-19.
„Ceea ce mă îngrijorează este numărul de internări, numărul de persoane la terapie intensivă și, da, regretabil numărul de decese”, a mai spus președintele.