Iohannis în presa străină: România acționează ca și cum ar fi deja membră a zonei Schengen
România acționează ca și cum ar fi deja membră a zonei Schengen și va face toți pașii necesari pentru a se ajunge la o "soluție pozitivă la nivel politic" din partea unor state, afirmă președintele Klaus Iohannis într-un interviu pentru The European Times.
Întrebat ce trebuie să facă România pentru a fi acceptată în zona Schengen, Klaus Iohannis spune că au fost îndeplinite de mai mulți ani criteriile tehnice de aderare la Schengen, însă “au existat decizii politice ale unor state care au condus la amânarea aderării”.
“Vom continua să facem toți pașii necesari pentru a ajunge la o soluție pozitivă la nivel politic”, subliniază președintele român, adăugând că “România acționează ca și cum ar face deja parte din zona Schengen”.
“Rezultatele bune înregistrate în lupta împotriva terorismului, de exemplu, atestă faptul că suntem parteneri de încredere, iar comportamentul nostru este conform statutului de stat Schengen”, mai spune Iohannis.
Întrebat care sunt principalele priorități și obiective ale mandatului său, președintele subliniază că obiectivele cu care a câștigat încrederea românilor sunt pe termen lung, iar “atunci când vor fi atinse, vor avea efecte profunde asupra societății”.
“Aceste obiective se referă în mod semnificativ la schimbarea mentalităților și a felului în care este exercitată puterea. Trăim într-o perioadă în care este necesar ca politicienii să se reconecteze cu alegătorii și să acționeze ca reprezentanți ai intereselor comunităților acestora, nu ale propriilor comunități. Aceste obiective nu pot fi atinse peste noapte”, mai spune Klaus Iohannis, adăugând că “schimbările au loc treptat”.
El a mai spus că a decis ca în primele șase-șapte luni de mandat să se implice, prin mediere și negocieri cu partidele politice, în elaborarea și îmbunătățirea legislației electrorale: “Fără o nouă bază, mai solidă, nu ne putem aștepta la alte rezultate decât cele la care suntem martori acum”.
Despre “contextul geopolitic actual”, șeful statului român spune că “este foarte sensibil”, dar dă asigurări că a ținut cont de “particularități” în elaborarea Stategiei Naționale de Apărare, exemplificând cu conflictele înghețate din regiune, conflicte active și deteriorarea relațiilor dintre NATO și Federația rusă.
Întrebat cum ar sfătui publicul și instituțiile românești să promoveze o “imagine corectă și obiectivă” a României în străinătate, Iohannis respinge sugestia The European Times că la nivelul publicului european ar exista o “imagine preponderent negativă și profund distorsionată a României și românilor”, însă recunoaște că “lupta împotriva stereotipurilor și prejudecăților nu este deloc ușoară”.
“Românii care trăiesc în străinătate demistifică aceste mituri prin comportamentul lor decent și cinstit și prin munca lor onorabilă”, dă asigurări șeful statului, subliniind că “există mulți români care au devenit dovada vie a încrederii, profesionalismului și excelenței în diverse domenii, în statele în care muncesc, la ale căror prosperitate și dezvoltare contribuie”.
“Eu îi consider pe acești cetățeni ambasadorii țării noastre. Prin munca lor, ei construiesc, în mare măsură, imaginea și prestigiul României în lume“, subliniază Iohannis.
Însă, avertizează președintele, acest lucru nu poate înlocui “o atitudine hotărâtă și activă în construirea imaginii obiective și corecte a României în străinătate” a instituțiilor și diplomației românești, dând asigurări că este “un proces continuu și o temă care va rămâne permanent pe agenda” sa.
De asemenea, întrebat despre oportunitățile pentru investitorii străini, Iohannis spune că România a reușit să atingă stabilitatea macroeconomică necesară atragerii investitorilor și că țara ”cunoaște un moment bun în ceea ce privește economia”.
“Desigur, suntem conștienți că România mai are de abordat unele lacune economice și instituționale”, adaugă Klaus Iohannis, precizând că se referă la “dificultăți în plata impozitelor, evaziunea fiscală și corupție care, dacă nu sunt combătute, ar putea afecta și submina dezvoltarea economică”.