Iohannis: Corupția e o amenințare pe care vreau să o tratez
Președintele Klaus Iohannis a declarat joi seară, la Realitatea TV, că, din punctul său de vedere, corupția este o amenințare la adresa securității naționale, pe care vrea să o ”trateze” sprijinind demersurile anticorupție, precizând că și partidele trebuie să-și schimbe abordarea în această privință.
”Trebuie să vedem lucrurile așa cum sunt, corupția este o amenințare la adresa securității naționale, punct. Și ca atare, vreau să o tratez, eu elimin amenințările unde se pot elimina. În consecință, voi încuraja foarte mult lupta împotriva corupției, lucru pe care l-am mai spus și îl mai spun. Eu îmi doresc ca la sfârșitul mandatului meu, când mă pregătesc să plec de aici, să putem afirma că în România mai există ici-colo câte un caz de corupție, dar a dispărut corupția aproape generalizată. Este un lucru pe care mi-l doresc și este un obiectiv pe care mi l-am pus. Este clar că România are un potențial enorm, potențial de creștere, de dezvoltare, oameni deștepți, oameni cu viziuni, dar printre altele corupția ne ține în loc. Concluzia, trebuie să scăpăm de corupție, dar în primul rând de corupți”, a declarat președintele Iohannis la Realitatea TV.
El a menționat că, în calitatea sa de președinte, îi va încuraja ”întotdeauna pe cei care se luptă cu corupția”.
De asemenea, Iohannis a făcut referire la abordarea partidelor față de cazurile de corupție din propriile formațiuni.
”Chiar dacă nu mai sunt membru în PNL, fiindcă președintele nu are voie să fie membru al vreunui partid, dar urmăresc cu mare atenție ce se întâmplă. Partidele trebuie să se reformeze, alegătorii au arătat foarte clar prin acest vot că își doresc altfel de politică. Acesta a fost sloganul meu, să facem altfel de politică, oamenii m-au crezut, m-au votat. Concluzia e simplă, oamenii nu vor doar un om care să facă altfel de politică”, a mai declarat președintele.
El a precizat că acest mesaj a fost înțeles de partide, ”unii mai mult, alții mai puțin”, existând ”semne destul de bune” după alegerile prezidențiale, făcând referire la respingerea legii amnistiei și grațierii și ridicarea imunității parlamentarilor.
”Reformarea partidelor înseamnă mult mai mult decât acest lucru. Înseamnă să se distanțeze și de colegi care poate nu ajută să se refomeze partidul, care poate prin faptul că rămân aproape aduc un minus de imagine. Evident, nu trebuie sărit calul, dar Statutul trebuie modernizat și nu doar modernizat, trebuie aplicat, chiar dacă pentru unul sau pentru altul acest lucru poate fi dureros”, a mai afirmat Iohannis.