Ioana Gorgăneanu, Mastercard România: „Contează întotdeauna decența și respectul cu care îi tratezi pe ceilalți, căci vei primi același lucru”
„Este important să crezi cu tărie că, atât timp cât îți acorzi toate șansele să reușești în ceea ce îți propui, orice obstacol poate fi depășit, încă de la începutul carierei. Contează, bineînțeles, și experiența personală și situațiile cu care te poți întâlni, însă numai atât cât permiți tu să conteze. Iar odată ce ai interiorizat acest principiu, poți fi de neoprit. Și, nu în ultimul rând, cont…
Începând cu data de 1 octombrie 2019, rolul Ioanei Gorgăneanu în cadrul companiei Mastercard s-a diversificat prin preluarea unor responsabilități regionale, cu rol strategic pentru dezvoltarea businessului, „care includ consolidarea relevanței produselor și serviciilor companiei, de tip «business to business to consumer», atât prin comunicare, cât și prin soluții integrate și eficiente”, după cum explică chiar ea. Pentru anul în curs, nu și-a fixat obiective punctuale, dar și-a propus să aibă aceeași putere de viață și energie, încât să se bucure de toate lucrurile bune și oportunitățile care vin în calea sa, dar și să se concentreze pe oamenii din echipa pe care o conduce. Ioana Gorgăneanu spune că nu a simțit vreodată că este tratată diferit pentru că este femeie pe parcursul carierei sale și crede că în anumite industrii ponderea inegală dintre bărbați și femei este influențată strict de abilitățile fizice. În opinia sa, atât femeile cât și bărbații sunt înzestrați, în egală măsură, cu calități de leadership, valențele fiind influențate de caracterul și experiența personală a fiecăruia, dar și de gradul de disponibilitate. Ioana Gorgăneanu spune că, pe măsură ce a înaintat în vârstă, a realizat că viața personală și profesională sunt inseparabile: „Încă de la primele joburi, am trăit cu pasiune cele două ipostaze, iar astăzi abordarea este neschimbată. Sunt de părere că, dacă unul din cele două planuri nu lasă spațiu de desfășurare celuilalt, atunci înțelept este să faci un pas în spate și să-ți regăsești sau să-ți construiești o modalitate prin care să simți satisfacția dorită pe ambele planuri”.