Home Actualitate Ioan Nani, director general al Antibioti...
Actualitate

Ioan Nani, director general al Antibiotice Iași: Așteptăm decizia Comisiei Europene cu privire la un ajutor de stat de 200 milioane lei, care ar finanța dezvoltarea a două noi fabrici

Producătorul român de medicamente Antibiotice Iași are în plan investiții de 300 milioane lei în următorii ani, compania așteptând decizia Comisiei Europene cu privire la un ajutor de stat de 200 milioane lei, care ar finanța dezvoltarea a două noi…

Ioan Nani, director general al Antibiotice Iași: Așteptăm decizia Comisiei Europene cu privire la un ajutor de stat de 200 milioane lei, care ar finanța dezvoltarea a două noi fabrici
Ioan Nani, director general al Antibiotice Iași: Așteptăm decizia Comisiei Europene cu privire la un ajutor de stat de 200 milioane lei, care ar finanța dezvoltarea a două noi fabrici · Foto: Business Magazin

Producătorul român de medicamente Antibiotice Iași are în plan investiții de 300 milioane lei în următorii ani, compania așteptând decizia Comisiei Europene cu privire la un ajutor de stat de 200 milioane lei, care ar finanța dezvoltarea a două noi fabrici.

”Suntem pregătiți cu investiții de 300 mil lei pentru următorii ani. Mă aștept ca proiectul nostru în valoare de 200 mil. lei care se află acum în studiul CE să primească ajutorul de stat pentru că este vorba de două fabrici noi, una de produse oftalmice sterile și una de soluții sterile. O diferență de  100 mil lei vrem să investim în forme economice de producere a energiei electrice sau fotovoltaice. Am anunțat deja o investiție de 3 milioane euro în energie verde și vom produce undeva la 2,4 Mwh”, a spus Ioan Nani, director general al Antibiotice Iași la ZF Health&Pharma Summit’22.

Compania a derulat în ultimii doi ani o investiție de 25 milioane lei într-o nouă unitate de producție, pentru care va primi auditarea în octombrie. Investiția va crește capacitatea de producție de la 200 de tone la 500 de tone.

”Vrem să satisfacem piața din România și 50% din producție să ducem pe piețe internaționale”.

În același timp, Ioan Nani atrage atenția asupra problemelor legate de forța de muncă, în condițiile în care mulți specialiști au plecat în ultimii ani în străinătate.

”Am zis încă de acum câțiva ani că trebuie să dublăm prețul forței de muncă în România. Muncim enorm pentru a atrage forță de muncă uneori necalificată pe care trebuie să o calificăm noi. Avem programe speciale pentru asta. Atragem studenți de la Insittutul Politehnic Iași, îi instruim câte 3-6 luni la locul de muncă, apoi îi selectăm. Avem absolvenți de liceu care trec prin Colegiul Tehbic și îi instruim pentru a fi compatibili cu nevoile noastre. Este un mare risc ca după ce faci aceste eforturi să aibă loc o nouă migrație și să scadă gradul de retenție”.

În pofida dificultăților, piața este în plină dezvoltare și există o serie de investiții în derulare. Un exemplu în acest sens este o firmă deținută de investitori din Republica Moldova care face o unitate de producție de medicamente la Pașcani.


 

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună