Invitație pentru oamenii care iau decizii în sănătate: mergeți o zi într-un spital de stat, fără “fanfară”! Rămâneți pe holurile înguste, așteptați în urgență, ascultați pacienții și observați medicii. Câteva ore pe un hol de spital, ca simplu cetățean al țării. Ca majoritatea dintre noi. Apoi puteți începe să “reformați” sistemul din birou

​Atunci când mergi din punctul A în punctul B cu elicopterul sau îți face poliția loc printre mașini pentru că ești demnitar, sigur că nu te enervează traficul. Nu schimbi ce nu te afectează și durează zeci de ani până e gata o autostradă. La fel și la spitale. Cât timp nu stai ore întregi pe holuri și nu auzi fără să vrei problemele tuturor, nu vei pune în aplicare nimic care să schimbe ceva. Sau vei propune proiecte de-a dreptul aberante.

Șeful CNAS, medicul Horațiu Remus Moldovan, vrea să schimbe sistemul medical. Până acum, nimic diferit față de încercările anterioare ale ultimilor șefi de la Casă sau Ministerul Sănătății.

Modul în care vrea să facă acest lucru este important și, în opinia mea, trădează o lipsă profundă de înțelegere a situației reale din spitale.

Concret, șeful CNAS propune ca programele naționale pentru boli grave, cum sunt cele de diabet, cancer sau boli cardiovasculare, să fie acoperite de spitalele publice, iar acolo unde pacienții chiar nu au loc la spitalul de stat, să intervină și unitățile private și să-i preia. Acum nu există o barieră între stat și privat la capitolul program național: pacientul merge unde vrea și îi este decontat integral tratamentul dacă spitalul are contract cu Casa. Important de menționat este că statul decontează, în cadrul programelor naționale, aceeași sumă și la privat, și la spitalele publice.

Poate vă întrebați ce este greșit. Deși, dacă sunteți pacienți sau aparținători ai unor pacienți incluși în programele naționale, știți deja. Să explic.

Am mers într-o unitate de stat din București cu un membru al familiei, pacient oncologic. Am așteptat mai bine de două ore să intrăm la medic pe un hol îngust, care nu cred că avea 10 metri pătrați, cu scaune incomode și insuficiente. Mulți pacienți așteptau în alte zone ale spitalului, pe unde găseau loc, iar pe acel hol ne înghesuiam aparținătorii care „țineam rândul”.

Am mers la un spital privat pentru o a doua opinie. Mai mult confort, ce-i drept, am intrat chiar la ora programării, dar medicul mi-a spus că deja are prea mulți pacienți, nu mai poate prelua alții și că ar fi bine să merg la spitalul de stat din Târgoviște. Ce nu știa acest doctor era că, înainte de diagnostic, fusesem la spitalul de stat din Târgoviște, unde o doctoriță a spus că mai bine mergem la București. Un ping-pong cu viața unui om.

Ajung, într-un final, la un alt spital privat care îmi oferă încrederea și liniștea că acolo lucrurile funcționează pentru pacienți, nu pentru hârtii, birocrație și consultații bifate. Nu din București.

În acest spital există un difuzor de parfum, un gest mic, dar atât de important pentru starea pacienților. Sunt automate de apă. Există mereu o asistentă sau o infirmieră pe care să o întrebi ce ai nevoie să afli. Este o recepție încăpătoare, cu fotolii, subliniez, fotolii comode și colorate, televizor și spațiu. Simți că poți să respiri puțin când un diagnostic atât de greu te îngenunchează.

Totuși, chiar dacă parcursul este mai lin și atmosfera mai respirabilă, și în acest spital privat se așteaptă uneori. Mult. Ore. Vin și urgențe medicale. Pleacă medicul. Sunt comisii în care se discută cazurile, iar medicii întârzie. Pentru că, în realitate, sunt foarte mulți oameni bolnavi. Și medicii sunt încărcați, obosiți. Nu s-a întâmplat însă niciodată să nu existe tratamentul, să fim reprogramați, iar de la ceilalți pacienți cu care legi uneori și prietenii nu am auzit ceva asemănător. Doar recunoștință că un astfel de loc există.

Cum vrea domnul Moldovan astăzi să scoată toți pacienții din acest spital și din altele și să-i ducă la stat? Pe holuri gri, fără aer, pe scaune rupte sau insuficiente? În spitale din care uneori lipsesc medicamente și pacienții sunt reprogramați?

Programele naționale sunt printre puținele domenii din sănătate care chiar funcționează indiferent de forma spitalului, de stat sau privat. Iar logica șefului de la CNAS pare să urmeze distrugerea, nu construcția pe baze sănătoase, astfel încât pacientul să aleagă în mod natural spitalul de stat. Creează spitale oncologice de stat la standarde decente și apoi obligă pacienții să le aleagă.

Nu fac apologia sistemului privat, care are și el multe hibe despre care am mai scris și voi mai scrie. Mi-aș dori ca măcar un spital de stat din fiecare județ să fie cu adevărat bun, să aibă medici și aparatură și să iasă de sub umbrela politicului. În realitate, spitalele de stat din orașele mai mici nu sunt în stare să preia în întregime programele naționale; nu degeaba fug, la propriu, pacienții spre privat. Toată lumea se teme să spună această realitate, ca să nu supere medici sau oameni din aceste spitale, dar acesta este adevărul. Trebuie privit în față. Și schimbat, cândva.

Nu sunt medici în spitalele acestea, pentru că nu vrea nimeni să lucreze în orașe prăfuite după ce a văzut că există centre universitare în țară sau în afara ei. Nu face nimeni coadă să se angajeze la spitale unde nu se simte apreciat, nu are aparatură sau nu este lăsat să își facă treaba.

Și atunci, pot merge toți pacienții la București, Cluj-Napoca sau Iași, la spitalele de stat, ca să primească tratamentele? Sau îi lăsăm să meargă în orașele de care aparțin și vedem cine supraviețuiește? Puțină eficientizare bugetară, că oricum sunt în mare parte vârstnici care doar consumă resursele prețioase ale statului, nu?

Ne jucăm alba-neagra cu viața unor oameni extrem de vulnerabili, domnule Moldovan? Poate mergeți într-un spital de stat pentru o zi, dar fără să anunțați. Vedeți cu ce idei vă întoarceți de acolo.