Investitorii sunt euforici în SUA: Dow urcă cu 500 de puncte, S&P 500 marchează cea mai lungă serie de câștiguri din ultimii 20 de ani, iar acțiunile recuperează pierderile provicate de războiul tarifelor
Acțiunile au crescut vineri, în timp ce Wall Street a analizat un raport privind locurile de muncă non-agricole pentru luna aprilie, mai bun decât se aștepta, ceea ce a atenuat temerile legate de recesiune și a impulsionat indicele S&P 500…
Acțiunile au crescut vineri, în timp ce Wall Street a analizat un raport privind locurile de muncă non-agricole pentru luna aprilie, mai bun decât se aștepta, ceea ce a atenuat temerile legate de recesiune și a impulsionat indicele S&P 500 către cea mai lungă serie de câștiguri din ultimele două decenii.
S&P 500 a crescut cu 1,47%, închizând la 5.686,67 de puncte. Aceasta a marcat a noua zi consecutivă de creștere pentru acest indice general al pieței și cea mai lungă serie de câștiguri de la noiembrie 2004. Dow Jones Industrial Average a urcat cu 564,47 puncte, sau 1,39%, închizând la 41.317,43. Nasdaq Composite a crescut cu 1,51% și s-a stabilit la 17.977,73. Odată cu avansul de vineri, S&P 500 și-a recuperat pierderile dincepând cu 2 aprilie, când președintele Donald Trump a anunțat tarifele „reciproce”. Aceasta vine la o zi după ce și Nasdaq, dominat de sectorul tehnologic, a realizat aceeași performanță.
Numărul locurilor de muncă a crescut cu 177.000 în aprilie, peste estimarea de 133.000 prognozată de economiștii chestionați de Dow Jones. Deși această cifră este semnificativ mai mică decât cele 228.000 de locuri de muncă adăugate în martie, este totuși mult peste așteptări, în contextul în care temerile legate de o recesiune s-au intensificat luna trecută. Rata șomajului a fost de 4,2%, în conformitate cu estimările.
„Piețele au răsuflat ușurate în această dimineață, după ce datele privind locurile de muncă au fost mai bune decât se anticipa”, a declarat Chris Zaccarelli, director de investiții la Northlight Asset Management. „Deși temerile legate de recesiune încă persistă în fundal, dinamica de tipul ‘cumpără la scădere’ poate continua – cel puțin până când se termină pauza privind tarifele.”
Investitorii erau deja optimiști înainte de publicarea raportului de angajări, după ce China a anunțat că evaluează posibilitatea de a începe negocieri comerciale cu SUA. Totuși, autoritățile chineze și-au reafirmat convingerea că SUA ar trebui să elimine toate tarifele unilaterale, afirmând într-o declarație că „dacă SUA dorește să negocieze, ar trebui să dea dovadă de sinceritate și să fie pregătită să-și corecteze practicile greșite și să anuleze tarifele unilaterale.” Mai târziu în cursul zilei, un raport al The Wall Street Journal a sugerat că Beijingul este deschis discuțiilor comerciale.
Wall Street a analizat și rezultatele financiare ale unor companii din grupul „Magnificii Șapte”. Apple a scăzut cu 3,7% după ce a raportat venituri sub așteptări din divizia de servicii în al doilea trimestru fiscal. De asemenea, compania a anunțat că se așteaptă la costuri suplimentare de 900 de milioane de dolari în trimestrul actual din cauza tarifelor. Acțiunile Amazon, în schimb, au scăzut ușor după ce compania a oferit o prognoză modestă, menționând „tarifele și politicile comerciale” ca factori de impact.
„Am văzut deja cum reacționează piețele financiare dacă administrația merge mai departe cu planul său inițial privind tarifele, așa că, dacă nu adoptă o altă abordare în iulie, când expiră pauza de 90 de zile, este posibil să vedem o reacție similară cu cea din prima săptămână a lunii aprilie”, a mai spus Zaccarelli.
Acțiunile au avut o revenire impresionantă de când Trump a anunțat luna trecută că va reduce temporar noile tarife la 10% pentru majoritatea țărilor, pentru o perioadă de 90 de zile. Piața a prins un nou avânt în ultimele zile, iar raportările financiare solide au contribuit la seria de câștiguri a S&P 500.
Toți cei trei indici principali au încheiat a doua săptămână consecutivă pe plus. S&P 500 a crescut cu 2,9% în această săptămână, fiind în prezent cu peste 7% sub maximul atins în februarie, după ce la un moment dat scăzuse cu aproape 20%. Dow Jones a înregistrat un avans săptămânal de 3%, în timp ce Nasdaq a urcat cu 3,4%.