Home Actualitate Investiții de 5 milioane de euro în rețe...
Actualitate

Investiții de 5 milioane de euro în rețeaua Stihl

Compania Stihl a înregistrat o creștere de 10% a afacerii în 2015, iar așteptările pentru anul în curs vizează continuarea plusurilor în vânzări.

Investiții de 5 milioane de euro în rețeaua Stihl
Investiții de 5 milioane de euro în rețeaua Stihl · Foto: Business Magazin

În 2015, cele mai importante creșteri de vânzări în portofoliul Stihl au fost înregistrate la motoferăstraie și motocoase, cu plusuri de 15% față de 2014. “De anul trecut am demarat o serie de proiecte care vizează o creștere cantitativă a rețelei, dar în special una calitativă. Practic, am intrat într-un amplu proces de reamenajare a spațiilor comerciale și de service, care ne determină să apreciem că ne aflăm în cea mai dinamică perioadă a companiei. Acest proces va continua și pe parcursul acestui an, estimând ca până la sfârșitul lui 2016 vom avea o treime din rețea reconfigurată după noi standarde vizuale și de funcționalitate”, declară Ioan Mezei, director general al Stihl România.

În prezent în rețeaua Stihl sunt aproximativ 300 de magazine, pe o suprafață totală de 13.000 mp, efortul investițional  pentru reconfigurarea stilistică și funcțională ridicându-se la 5 milioane de euro. “O particularitate specifică a acestui proiect este că orice dealer poate accesa un nivel superior de amenajare, pentru magazine de minim 80 mp, fapt care va transforma spațiul respectiv în ceea ce noi numim flagship store. Până anul viitor avem planificate inaugurarea a 49 de astfel de spații, în 2-3 ani numărul acestora putând să ajungă la 60”, precizează Ioan Mezei.

“Am propus acest concept dealerilor Stihl încă din 2014, de atunci am reușit să-l implementăm în 26 magazine. Conceptul este unul revoluționar chiar și la nivel global Stihl, astfel că România a funcționat inițial ca piață pilot de implementare și acum poate să furnizeze know-how pe acest sector pentru restul lumii unde compania este prezentă.”

La nivel internațional Stihl a anunțat în 2015 o creștere de 10,4% la opt luni, atingând o cifră de afaceri  de aproximativ 2,3 miliarde de euro. Compania germană intenționează să investească 1 miliard de euro în dezvoltare până în 2018. În prezent Stihl România importă motounelte sub brandurile Stihl și Viking.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună