Home Actualitate Introducerea unor salarii minime pentru...
Actualitate

Introducerea unor salarii minime pentru un trai decent la nivelul UE este blocată de câteva state nordice

Parlamentul European urmează să adopte un text care ar reprezenta un pas uriaș către stabilirea unui salariu minim pentru un trai decent pentru milioane de europeni, însă viitorul directivei privind salariile minime adecvate este sub semnul între­bării în condițiile în care un grup de par­la­mentari din țările nordice în­cearcă să o opreas­că, scrie Alva Finn, se­cretar general al Social Platform…

Introducerea unor salarii minime pentru un trai decent la nivelul UE este blocată de câteva state nordice
Introducerea unor salarii minime pentru un trai decent la nivelul UE este blocată de câteva state nordice · Foto: Business Magazin

Parlamentul European urmează să adopte un text care ar reprezenta un pas uriaș către stabilirea unui salariu minim pentru un trai decent pentru milioane de europeni, însă viitorul directivei privind salariile minime adecvate este sub semnul între­bării în condițiile în care un grup de par­la­mentari din țările nordice în­cearcă să o opreas­că, scrie Alva Finn, se­cretar general al Social Platform, o alianță de 45 de rețele paneuro­pene de ONG-uri din domeniul social, într-o opinie publicată de Euractiv.

În această săptămână, membrii Parlamentului European ar urma să aprobe raportul legat de Directiva privind salariile minime adecvate, însă încercările parlamentarilor sue­dezi și danezi de blocare a directivei stau în calea eforturilor de a acorda tuturor angajaților din UE un salariu minim pentru un trai decent.

Există disparități uriașe între nivelurile salariilor minime din statele membre UE: de la numai 332 euro pe lună în Bulgaria la peste 2.000 de euro pe lună în Luxemburg. În pofida diferenței majore de la nivelul costurilor de trai dintre cele două țări, mai mulți bulgari trăiesc în sărăcie decât luxemburghezi.

Un procent șocant de 10% din angajații europeni au venituri dispo­nibile egale sau sub linia sărăciei. Trebuie să ne străduim mai mult pentru a ne asigura că toți locuitorii statelor membre UE se bucură de dreptul de a câștiga un salariu minim adecvat, scrie Alva Finn.

Negocierile colective, metoda preferată de stabilire a salariilor din țările nordice și scandinave, sunt standardul pentru asigurarea de salarii decente și crearea de piețe ale muncii corecte.

Totuși, în multe state membre ale UE, sistemele de negocieri colective sunt slabe și nu acoperă fiecare sector și muncitor. În cazurile unde acestea nu asigură salarii minime decente, introducerea de salarii minime obligatorii poate asigura că muncitorii sunt plătiți corect, potrivit Alvei Finn.

În cazul Suediei și Danemarcei, directiva nu presupune nicio amenințare pentru sistemul de negocieri colective. Directiva nu obligă Suedia și Danemarca să introducă salarii minime obligatorii. Mai degrabă, aceasta cere statelor membre cu un nivel redus al acestui sistem să adopte un cadru pentru salarii minime și să instituie structurile necesare pentru ca angajatorii și sindicatele să îmbunătățească sistemul negocierilor colective, după modelul nordic.

Parlamentarii suedezi și danezi ar trebui să dea dovadă de leadership și solidaritate salutând această directivă. Există susținere publică pentru ca UE să facă mai mult cu privire la salarii.

Avem nevoie de o directivă puternică, care să le dea speranță celor 24 de milioane de persoane cu venituri egale sau sub pragul sărăciei pentru ca aceștia să nu se mai afle niciodată în fața alegerii imposibile dintre a-și hrăni copiii și a-și plăti facturile la încălzire, scrie Alva Finn.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună