Home Actualitate Întrebările rămân aceleași ca în 2019: c...
Actualitate

Întrebările rămân aceleași ca în 2019: cine plătește tranziția verde și cum se păstrează competitivă industria europeană cu alte industrii care nu se uită la normele de poluare?

Industria europeană, care în acest moment este responsabilă de un sfert din emisiile de gaze cu efect de seră din Europa, trebuie să devină „verde” până în 2050, conform ambițiilor Uniunii Europene de a fi neutră din punctul de vedere al emisiilor de carbon, adică gazele emise să poată fi asimilate în totalitate de natură.

Întrebările rămân aceleași ca în 2019: cine plătește tranziția verde și cum se păstrează competitivă industria europeană cu alte industrii care nu se uită la normele de poluare?
Întrebările rămân aceleași ca în 2019: cine plătește tranziția verde și cum se păstrează competitivă industria europeană cu alte industrii care nu se uită la normele de poluare? · Foto: Business Magazin

♦ Agenda verde a Uniunii Europene revine în prim-plan, după ce pandemia și mai apoi războiul din Ucraina au furat primele poziții în prioritățile europene ♦ O întrebare ce rămâne: cum păstrezi competitivitatea industriei europene în tranziția ei spre o economie verde.

Industria europeană, care în acest moment este responsabilă de un sfert din emisiile de gaze cu efect de seră din Europa, trebuie să devină „verde” până în 2050, conform ambițiilor Uniunii Europene de a fi neutră din punctul de vedere al emisiilor de carbon, adică gazele emise să poată fi asimilate în totalitate de natură. Este nevoie de investiții majore pentru a atinge acest obiectiv și, la finalul zilei, și investițiile au un preț. Industriașii europeni caută soluții și dialog cu autoritățile astfel încât industria europeană să nu rămână în urma Chinei, Indiei sau Turciei.

Francois Michalet, secretarul general al ESTA (European Steel Tube Association – Asociația Europeană a Producătorilor de Țevi de Oțel), vorbește de două problematici în acest sens: costul generat de politica de protejare a mediului și investițiile necesare.

„Aș spune că există două aspecte legate de regulamentele de mediu generate de Agenda Verde a Uniunii Europene. Unul se referă la costuri, iar celălalt la investiții. În ceea ce privește costurile, avem acum legislație și regulamente care impun plata pentru emisiile de CO2. Acest aspect afectează costurile de producție și, în mod clar, va avea un impact asupra marjelor dacă nu reușim să reflectăm aceste costuri în prețurile produselor”, spune el, care adaugă că executivul european gândește acum soluții, cum ar fi taxe vamale pentru produsele din țări care nu se supun normelor „verzi”.

De asemenea, se pune și problema investițiilor: „A doua latură, pe care aș numi-o decarbonizarea industriei, implică faptul că oamenii sunt încurajați să investească în producție mai ecologică, cu emisii mai reduse de CO2. Acest lucru înseamnă că va trebui să generăm suficient profit pentru a permite să investim în optimizarea procesului de producție în scopul reducerii emisiilor de CO2”, subliniază el, într-un interviu acordat în exclusivitate Ziarului Financiar.

Sandip Biswas, CEO primary mining la Liberty Steel Group, la conferința ZF/Liberty Galați Green Valley

Hidrogenul este cheia decarbonizării în general și este cheia pentru decarbonizarea industriei noastre.  Lumea are nevoie de hidrogen pentru că oțelul are nevoie de hidrogen, iar lumea are nevoie de oțel. (…)  Aici, în regiunea Galați, putem produce hidrogen verde  și prin alimentarea unităților noastre siderurgice în mod direct putem evita problemele de depozitare și transport. Acesta este motivul pentru care ne concentrăm astăzi pe dezvoltarea Galațiului într-un “Green Valley“

Companiile locale se confruntă cu aceleași probleme. Pentru industria siderurgică, cheia înverzirii este trecerea de la furnalele clasice, unde se arde cocs și minereu de fier, în cuptoare electrice care folosesc fierul vechi ca materie primă. Problema este că și cuptoarele cu arc electric consumă mult combustibil, astfel încât ca oțelul produs de acestea să fie verde este nevoie de alimentarea cu hidrogen. De asemenea, ca producția de hidrogen să fie curată, este nevoie de producție de energie electrică regenerabilă, cum este cea din centralele eoliene. Un întreg ecosistem, așadar, care trebuie să fie configurat pentru producția oțelului verde, care este un material esențial și care este 100% reciclabil.

În acest sens, Liberty Galați, unul dintre cei mai mari jucători din economie și unul dintre principalii exportatori ai țării, vrea să transforme Galațiul într-o zonă de producție de hidrogen. Este esențial ca hidrogenul să fie produs aproape de locul de consum, explică specialiștii, pentru că transportul său implică alte investiții și tehnologie.

„Hidrogenul este cheia decarbonizării în general și este cheia pentru decarbonizarea industriei noastre.  Lumea are nevoie de hidrogen pentru că oțelul are nevoie de hidrogen, iar lumea are nevoie de oțel. (…)  Aici, în regiunea Galați, putem produce hidrogen verde  și prin alimentarea unităților noastre siderurgice în mod direct putem evita problemele de depozitare și transport. Acesta este motivul pentru care ne concentrăm astăzi pe dezvoltarea Galațiului într-un “Green Valley”, a spus Sandip Biswas, CEO primary mining la Liberty Steel Group, la conferința Conferința ZF/Liberty Galați Green Valley.

Liberty vrea să devină neutru din punctul de vedere al emisiilor de dioxid de carbon până în 2030, cu 20 de ani înaintea Uniunii Europene și în acest sens are un plan de investiții de 1 mld. de euro la Galați.

Sandip Biswas, CEO primary mining la Liberty Steel Group, la conferința ZF/Liberty Galați Green Valley

Hidrogenul este cheia decarbonizării în general și este cheia pentru decarbonizarea industriei noastre.  Lumea are nevoie de hidrogen pentru că oțelul are nevoie de hidrogen, iar lumea are nevoie de oțel. (…)  Aici, în regiunea Galați, putem produce hidrogen verde  și prin alimentarea unităților noastre siderurgice în mod direct putem evita problemele de depozitare și transport. Acesta este motivul pentru care ne concentrăm astăzi pe dezvoltarea Galațiului într-un “Green Valley“

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună