Întrebarea unei generații: Mai există visul american? După ce au muncit o viață sperând să se pensioneze devreme membrii gen X, între 44 și 60 de ani, s-au trezit că n-au bani să își asigure pensionarea
Ani de zile, visul american - de a deține o casă, de a avea o mașină și, în cele din urmă, de a ieși la pensie - nu părea extravagant. Un lung boom economic postbelic a permis milioanelor de americani…
Ani de zile, visul american – de a deține o casă, de a avea o mașină și, în cele din urmă, de a ieși la pensie – nu părea extravagant. Un lung boom economic postbelic a permis milioanelor de americani să atingă ușor aceste obiective. Cu toate acestea, în prezent, membrii generației X, cei între 44 și 59 de ani, s-au lovit de o dificultate extraordinară în privința pensionării a cărei principală cauză este lipsa de bani.
Potrivit sondajelor, aproximativ 55% dintre membrii Generației X, nu sunt pregătiți din punct de vedere financiar să se retaragă din câmpul muncii, scrie Bloomberg.
În timp ce părinții și bunicii lor au beneficiat de un plan de pensii gestionat profesional – care promite un venit garantat pe viață – Generația X este cea mai afectată de trecerea la planurile de contribuții directe, care cer angajaților să își gestioneze propriile economii.
Cu toate acestea, nu toată lumea a avut acces la un plan 401(k) sponsorizat de angajator. Și chiar și cei care au beneficiat, este posibil să fi început să utilizeze aceste conturi atunci când opțiunile de investiții erau mai scumpe și nu includeau portofolii diversificate automat.
Acum, când Generația X se află sau se apropie de anii în care câștigă cel mai bine, există o șansă de a recupera decalajul. Dar, din cauza împrumuturilor studențești și a costurilor suplimentare legate de întreținerea atât a părinților în vârstă, cât și a propriilor copii, mulți dintre ei încă se luptă pentru a-și asigura pensionarea.