Întrebarea după această criză este: cine va mai dori să lucreze în firmele private, la patronii români?

Căderea economică care va urma va fi cumplită, iar revenirea, chiar dacă va fi mai rapidă, nu va fi la același nivel de unde am lăsat-o.

În România, când scriu acest articol, marți seara, 7 aprilie 2020, unul din patru angajați a fost trimis în șomaj tehnic, adică peste un milion de români experimentează acest model.
O parte dintre ei vor ajunge și în șomajul tradițional, pentru că firmele unde lucrau nu vor mai avea bani să-i țină.
Deja sunt aproape 200.000 de angajați care au fost disponibilizați, care și-au pierdut jobul cu totul.
Estimările indică faptul că în această criză economică România va depăși 2 milioane de șomeri (în criza de acum zece ani s-au pierdut 700.000 de locuri de muncă): 1 milion de șomeri vor fi din forța de muncă actuală, iar 1 milion de șomeri vor fi din românii care lucrau afară și care nu vor mai avea unde să se întoarcă, pentru că economiile Italiei, Spaniei, Franței, Germaniei, Marii Britanii etc. vor fi la fel de afectate.
Înainte de criză, România avea 4,2 milioane de angajați în companii, din care aproape 1 milion lucrau în multinaționale, iar 3 milioane lucrau la cele 540.000 de microîntreprinderi, companii mici și mijlocii.
Cel mai afectați vor fi cei care lucrează în aceste companii și mai puțin cei care lucrează în multinaționale sau la stat, unde pe lista de plată sunt 1,2 milioane de persoane, care se adaugă la cele 4 milioane din companii.
Companiile românești mici și mijlocii, plus microîntreprinderile sunt slab capitalizate, trăiesc de pe o zi pe alta și se bazează pe creditul furnizor, adică pe marfa pe care o primesc și pe care o achită într-o perioadă mai lungă de timp.
Creditul furnizor este de trei ori mai mare decât creditul bancar, iar tot acest model blochează acum economia, având în vedere că toate firmele încearcă să țină de bani și să plătească cât mai târziu facturile.
În criza de acum zece ani, în România au murit peste 150.000 de companii.
Iar acum se estimează că va fi mai rău.
Ca să reziste, antreprenorii români, oamenii de afaceri, patronii vor trece la restructurări masive, vor tăia joburi din organigramă și vor reduce salariile.
Cristian Hossu, unul din proprietarii companiei Universum, cel mai mare organizator de conferințe și târguri (după marile festivaluri Untold, Electric Castel, Summer Well, Neversea) și care și-a văzut businessul prăbușit peste noapte, spune că discuția nu este „cu cât se vor reduce salariile, ci dacă mai ai job sau nu”.
Nici înainte patronii români nu erau iubiți, dar în această criză vor deveni extrem de urâți.
Cei care lucrează în firmele românești private realizează că stau fără o plasă de siguranță solidă, că firmele private românești sunt în bătaia vântului. Așa că privirea se îndreaptă spre multinaționale, adică firmele străine să vină cât mai repede și să preia economia, varianta cea mai fericită, sau să vină statul și să preia companiile private românești, ca să lucreze la stat.
Acest sentiment era prezent și înainte, având în vedere că salariile în multinaționale și la companiile de stat erau mai mari decât în companiile private românești, iar acum va deveni și mai acut.
Mai mult decât atât, există o plajă de angajați care sunt deja în partea a doua a vieții, adică mai au 10-15 ani până la pensie și realizează că viitorul nu mai este al lor, că nu prea au unde să se miște, că nu pot s-o ia de la capăt și că sunt puși cu spatele la zid.
Toți aceștia vor deveni o masă extrem de furioasă, care va vota pentru stat, pentru armată și pentru o conducere centralizată, autoritară.
Capitalismul nu mai este o opțiune pentru ei și nu vor mai crede în acest concept, în libera inițiativă și în posibilitatea de a face ceva pe cont propriu.
În aceste condiții, întrebarea este: câți patroni români vor supraviețui acestei crize și câți angajați vor mai dori să lucreze pentru ei?