Într-o lume în care tehnologia avansează rapid, dar devine repede învechită, o arhivă ascunsă într-o fostă mină de cărbune din Arctica oferă o soluție pe termen lung

Într-o lume în care tehnologia avansează rapid, dar devine repede învechită, o arhivă ascunsă într-o fostă mină de cărbune din Arctica oferă o soluție pe termen lung. Aici, informația este conservată pe peliculă, la adăpost de timp, dezastre și uitare.

Arhipelagul Svalbard se află la jumătatea distanței dintre Norvegia continentală și Polul Nord, sus, dincolo de Cercul Polar Arctic. Înghețat, muntos și izolat, acesta este locul de trai al sutelor de urși polari și al câtorva așezări rare. Una dintre ele este Longyearbyen, cel mai nordic oraș din lume, iar chiar în afara așezării, într-o mină de cărbune dezafectată, se află The Arctic World Archive (AWA) – un seif subteran pentru stocarea datelor, despre care BBC a publicat recent un articol amplu.

Clienții plătesc pentru a-și stoca datele pe peliculă, păstrată în acest seif, cu posibilitatea de a rezista sute de ani. „Acesta este un loc creat pentru a ne asigura că informația supraviețuiește învechirii tehnologice, trecerii timpului și degradării. Aceasta este misiunea noastră”, spune în cadrul articolului fondatorul Rune Bjerkestrand. Pornind lanternele frontale, jurnaliștii au coborât pe un coridor întunecat și au urmat vechile șine de tren, 300 de metri în interiorul muntelui, până am ajuns la ușa metalică a arhivei.

În interiorul seifului se află un container de transport, plin cu pachete argintii, fiecare conținând role de peliculă pe care sunt stocate datele. „Este vorba despre foarte multe amintiri, foarte mult patrimoniu”, spune Bjerkestrand. „De la opere de artă digitalizate, literatură, muzică, filme – orice îți poți imagina.” De la lansarea arhivei, în urmă cu opt ani, au fost realizate peste 100 de depozite de către instituții, companii și persoane fizice din peste 30 de țări. Printre numeroasele artefacte digitalizate se numără scanări și modele 3D ale Taj Mahalului; fragmente de manuscrise antice din Biblioteca Vaticanului; observații satelitare ale Pământului din spațiu; și pictura de patrimoniu a Norvegiei, Țipătul, de Edvard Munch. AWA este o operațiune comercială și se bazează pe tehnologia furnizată de compania norvegiană de conservare a datelor Piql, condusă tot de Rune Bjerkestrand. Arhiva a fost inspirată de Global Seed Vault, o bancă de semințe aflată la doar câteva sute de metri distanță, un depozit destinat conservării culturilor agricole, care pot fi recuperate după dezastre naturale sau provocate de om. „Astăzi, există foarte multe riscuri pentru informație și date”, spune Bjerkestrand. „Terorism, război, hackeri cibernetici.” Potrivit lui, Svalbard este locul ideal pentru găzduirea unei arhive de date sigure. „Este departe de tot! Departe de războaie, crize, terorism, dezastre. Ce ar putea fi mai sigur?” Sub pământ, este întuneric, uscat și rece, cu temperaturi care rămân sub zero grade pe tot parcursul anului – condiții pe care Bjerkestrand le consideră ideale pentru păstrarea peliculei timp de secole.

Chiar dacă încălzirea globală ar duce la topirea permafrostului gros din Arctica, seiful este suficient de solid pentru a-și proteja conținutul, susține el. În partea din spate a camerei, un alt container metalic mare adăpostește Code Vaultul GitHub. Compania dezvoltatoare de software a arhivat aici sute de role cu cod open source, reprezentând fundația pe care se construiesc sistemele de operare, aplicațiile software, site-urile și aplicațiile mobile. Sunt păstrate aici și limbaje de programare, instrumente de inteligență artificială și toate depozitele publice active de pe platforma GitHub, scrise de cei 150 de milioane de utilizatori ai săi. „Este extrem de important pentru umanitate să asigurăm viitorul software-ului – a devenit esențial pentru viața noastră de zi cu zi”, spune Kyle Daigle, directorul de operațiuni al GitHub, pentru BBC.

Compania a explorat diverse soluții de stocare pe termen lung, spune el, dar există provocări. „Unele dintre mecanismele actuale pot păstra datele pentru mult timp, dar ai nevoie de tehnologie ca să le poți citi.” La sediul Piql din sudul Norvegiei, fișierele de date sunt codificate pe peliculă fotosensibilă. „Datele reprezintă o succesiune de biți și octeți”, explică Alexey Mantsev, dezvoltator senior de produse, în timp ce o rolă de peliculă rulează printre degetele sale. „Transformăm succesiunea de biți provenită din datele clienților noștri în imagini. Fiecare imagine (sau cadru) are aproximativ 8 milioane de pixeli.” După ce aceste imagini sunt expuse și developate, pelicula procesată capătă un aspect gri, dar privită de aproape seamănă cu o masă de coduri QR în miniatură. Informația nu poate fi ștearsă sau modificată și este ușor de recuperat, explică Mantsev. „Putem să o scanăm și să decodificăm datele exact ca atunci când citim de pe un hard disk – doar că, în acest caz, citim datele de pe peliculă.”

Una dintre întrebările esențiale legate de metodele de stocare pe termen lung este: vor ști oamenii din viitor ce s-a păstrat și cum să recupereze acele date, peste secole? Este un scenariu la care Piql s-a gândit: pe peliculă este imprimat și un ghid explicativ, care poate fi mărit optic și citit, pentru a înțelege cum pot fi accesate datele stocate. În fiecare zi, este generată și utilizată mai multă informație ca niciodată, însă experții avertizează de mult timp asupra posibilității unui „Ev Mediu Digital”, cauzat de faptul că progresul tehnologic face ca software-urile și echipamentele să devină învechite. Asta ar putea însemna că fișierele și formatele pe care le folosim astăzi ar putea avea aceeași soartă ca dischetele și unitățile DVD din trecut. Multe companii oferă soluții de stocare pe termen lung a datelor. Cele mai comune sunt casetele cu bandă magnetică, cunoscute sub numele de LTO (Linear Tape Open), însă inovațiile mai noi promit să revoluționeze modul în care conservăm informația.

De exemplu, Proiectul Silica al Microsoft a dezvoltat panouri de sticlă de 2 mm grosime, pe care fragmente de date sunt inscripționate cu ajutorul unor lasere puternice. În același timp, o echipă de cercetători de la Universitatea din Southampton a creat un așa-numit cristal de memorie 5D, în care a fost salvată o copie a genomului uman. Acest cristal a fost, de asemenea, plasat în Memory of Mankind, un alt seif destinat protejării documentelor istorice, ascuns într-o mină de sare din Austria. The Arctic World Archive primește noi depozite de trei ori pe an, iar în momentul vizitei BBC, printre cele mai recente role plasate în seif se aflau înregistrări ale unor limbi pe cale de dispariție și manuscrise ale compozitorului Chopin.

Fotograful Christian Clauwers, care documentează insulele din Pacificul de Sud amenințate de creșterea nivelului mării, și-a adăugat și el lucrările. „Am depus materiale video și fotografii – mărturii vizuale din Insulele Marshall”, spune el. „Cel mai înalt punct al insulei este de trei metri, iar acestea se confruntă cu un impact uriaș al schimbărilor climatice.” „A fost o experiență copleșitoare și ireală,” spune Joanne Shortland, arhivistă și șefa colecțiilor de patrimoniu de la Jaguar Daimler Heritage Trust, după ce a depus documente de arhivă, desene tehnice și fotografii ale unor modele istorice de automobile. „Am toate aceste formate care devin învechite.” „Trebuie mereu să convertești fișierele în alte formate și să te asiguri că vor fi accesibile peste 20 sau 30 de ani. Lumea digitală are atâtea probleme.”   

The Arctic World Archive primește noi depozite de trei ori pe an, iar în momentul vizitei BBC, printre cele mai recente role plasate în seif se aflau înregistrări ale unor limbi pe cale de dispariție și manuscrise ale compozitorului Chopin.

Traducere și adaptare: Ioana Matei