INTERVIU cu Vlad Irimia (Tataee): Suntem toți revoltați după tragedia din Colectiv, dar este vina noastră - FOTO

Rapperul și producătorul muzical Vlad Irimia, cunoscut în special după numele de scenă Tataee, este unul dintre fondatorii formației românești de muzică hip-hop B.U.G. Mafia, iar, în interviul acordat agenției MEDIAFAX, vorbește despre începuturile muzicale ale trupei și despre dificultățile întâmpinate pe parcurs, dar face și o radiografie a industriei muzicale actuale.

Totodată, Vlad Irimia vorbește despre violența de pe stradă, subiect care se regăsește în cântecele trupei B.U.G. Mafia și care există, în continuare, în societatea românească, amintind și despre importanța justiției într-o țară civilizată.

Vlad Irimia vorbește și despre incendiul care a avut loc în clubul Colectiv din București, pe 30 octombrie, în urma căruia 60 de persoane și-au pierdut viața și alte zeci au fost rănite, precizând că nu este datoria trupelor și artiștilor care concertează în diferite localuri să se asigure că acestea au toate avizele Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) pentru o bună funcționare, ci este datoria statului, pe care românii îl plătesc și de la care așteaptă protecție.

De asemenea, Vlad Irimia povestește despre proiectele viitoare ale trupei B.U.G Mafia și despre noile business-uri în care se implică.

Prezentăm interviul acordat de Vlad Irimia agenției MEDIAFAX:

Reporter: Au trecut 22 de ani de la înființarea trupei B.U.G. Mafia. V-ați gândit, în momentul în care ați format-o, că va ajunge să fie job-ul vostru zilnic sau a fost doar un hobby care a evoluat frumos?

Vlad Irimia: Ne-am gândit din start că am vrea să devină o meserie. Așa am și abordat de la început muzica.

Rep.: Cât de greu a fost pentru voi să pătrundeți în industria muzicală?

V. I.: Destul de greu, dar, poate, din alte motive față de ceea ce ar putea constitui acum complicat pentru un artist să intre în industria muzicală. A fost complicat pentru că totul era la început și nu exista aproape nimic și nici surse de informație. Față de acum era cu totul altă lume.

Rep.: Ați pornit de la zero din toate punctele de vedere.

V. I.: Exact.

Rep.: Spuneați, la un moment dat, că, în timpul concertelor voastre, existau și altercații între fani. De la ce porneau?

V. I.: Din fericire, nu s-a întâmplat foarte des. Se întâmplă chiar rar. Dar sunt motivele normale pentru care se întâmplă astfel de evenimente în locații. Se încing câteva spirite, cine știe în ce fel se deranjează oamenii. Dar niciodată nu am simțit că ar fi pornit din cauza noastră respectivele evenimente.

Rep.: Ați fost vreodată amenințați din cauza versurilor voastre? Vi s-a “recomandat” în vreun fel să schimbați modul în care prezentați societatea prin versurile voastre?

V. I.: Nu am fost amenințați, am fost admonestați mai mult, pentru că era destul de greu să fim amenințați să ne oprim. Dar piedici și sfătuitori au existat de-a lungul timpului. Am realizat chiar și noi că ne-ar fi fost, poate, mult mai ușor dacă nu abordam genul acesta de muzică așa cum am făcut-o, dar, până la urmă, ne-am ales un drum și am avut noroc ca lucrurile să funcționeze foarte repede și n-a mai fost chiar așa de complicat pentru noi să ne menținem drumul ales din start. Dar, da, au fost oameni care ne-au recomandat.

Rep.: Cine erau acești oameni? Din ce domenii de activitate?

V. I.: Din toate locurile din care te-ai putea aștepta. Primii au fost părinții, bineînțeles. Apoi au fost managerii Cat Music, cu care am lucrat foarte mult timp și care au încercat mereu nu neapărat să ne domolească, dar să ne ghideze într-un fel să fim, poate, mai eficienți din punct de vedere financiar, pentru că, așa cum am spus mai devreme, e un business, se numește industrie muzicală. Chiar și unii fani au pretins, uneori, de la noi să facem piese care să nu conțină cuvinte ce ar putea fi considerate licențioase. Dar, până la urmă, cred că asta ne-a și făcut să fim așa cum suntem și să fim apreciați: că ne-am păstrat linia de la început.

Rep.: În multe dintre cântecele voastre vorbiți despre violența vieții din stradă și, în mod deosebit, despre ce se întâmplă în cartierul Pantelimon. S-a mai schimbat ceva de-a lungul timpului? Mai există acea violență în cartiere, în stradă?

V. I.: S-au schimbat lucruri. Violența există în continuare, din păcate.

Rep.: Este în continuare “care pe care”, ca în piesele voastre?

V. I.: Da. Poate, în momentul de față, cea mai mare parte a zonei negre a societății, partea de infracționalitate, își câștigă banii având altfel de activități. Românii au fost cunoscuți, cel puțin în ultimii ani, drept cea mai mare amenințare la sistemul bancar, s-au schimbat politici în toată lumea. Dar, da, există în continuare (violență, n.r.). România n-a ajuns încă la stadiul de societate atât de evoluată. Mai avem mult. Încă suntem foarte aproape de o perioadă întunecată a țării și e destul de greu să avem pretenția de la noi – mai ales că nici n-am avut exemple pozitive – să fim așa cum sunt alții.

Rep.: Violența începe din copilărie? Întâlnim violență în cazul copiilor, în școli, în licee sau la un nivel mai mare?

V. I.: Cred că există pe toate planurile și, în ultimii 15 ani, cred că presa din România a dezvăluit atât de multe cazuri de astfel de situații în școlile din România… și, dacă în școli se întâmplă așa, este clar că pe stradă e cu atât mai grav fenomenul. Dar nu mai există neapărat infracționalitatea aceea mânată de venituri mici. Mulți dintre infractorii români s-au dus spre alte surse de venit, dar, în mod sigur, între tineri nu a dispărut.

Rep.: Ați afirmat, la un moment dat că, dacă nu există încredere în justiție, țara este ca o junglă. Comparați România cu o junglă. Ați simțit, de-a lungul vremii, o îmbunătățire a încrederii în justiție? Putem să mai vorbim în momentul de față de România ca o junglă?

V. I.: Din păcate, trebuie să spun că nu am simțit neapărat o îmbunătățire, pentru că sunt atât de multe cauzele acestei probleme – după părerea mea și cea mai mare problemă a României în momentul de față -, încât e greu să spui acum în câteva cuvinte ce nu funcționează. Există îmbunătățiri, dar cu un impact prea mic. În continuare judecătorii, procurorii sunt asediați de un număr imens de dosare. Studiind la un moment dat puțin problema, am realizat că totul este extrem de complicat și este foarte, foarte greu să judeci și să participi în exercițiul de justiție în România, pentru că totul este pe hârtie, totul se face greoi, judecătorii cred că sunt îngropați, pur și simplu, în dosare și atunci lucrurile nu merg, din păcate, cum ar trebui. Soluționările durează prea mult și asta cred că este principala problemă a justiției în România: totul durează prea mult. Și atunci, din punctul nostru de vedere, ne-am luat măsuri de a nu fi puși în situația de a ajunge în justiție. Sunt semne, dar sunt mult prea puține într-o mare de gri și negru, din păcate. Sper să se îndrepte lucrurile, pentru că justiția este singura care ne poate schimba, cred eu, societatea cu adevărat.

Rep.: Revenind la muzica voastră. Aparițiile trupei B.U.G. Mafia la TV și la radio au fost destul de limitate. Să fie oare publicul care ascultă radio diferit de cel care ascultă B.U.G. Mafia?

V. I.: Din fericire pentru noi, nu. Dar nu avem cum să ne plângem de radio și de faptul că nu am fost la radio.

Rep.: Dar e un minus.

V. I.: Este un minus, dar un minus pe care ni l-am asumat. Radioul este un business, așa cum ce facem noi este un business și trebuie să acceptăm faptul că ei își conduc entitățile pentru a face profit, iar, dacă muzica mea nu este potrivită pentru a umple spațiile dintre calupurile publicitare, care, practic, serios vorbind, sunt cele mai importante lucruri și în radio și în televiziune, dacă muzica mea este o muzică mai negativă sau poate mai întunecată un pic ca atmosferă, e greu să am pretenția să fiu la radio, pentru că acolo se dorește muzică deschisă și fericită care să îi facă pe ascultători să cumpere produsele respective care sunt prezentate în pauzele publicitare și nu i-am acuzat în niciun fel, i-am înțeles. Ne-am asumat faptul că nu vom fi pe radio, așa am și creat muzică, dar niciodată nu am creat muzică care să nu placă publicului. Adică, am încercat întotdeauna să facem muzică care să placă publicului nostru. Avem, iată, și un caz fericit în legătură cu B.U.G. Mafia: faptul că piesa “Să cânte trompetele” a intrat pe radio. Nu am urmărit noi acest lucru, ni s-a cerut piesa, nu am făcut-o pentru radio, deși e o piesă plăcută la ureche față de alte piese hip-hop. Nu ne așteptam să intre neapărat pe radio, dar cred că, până la urmă, depinde de fiecare și de deciziile fiecăruia. Totul e un business. Trebuie să te adaptezi la piața pe care o ai și să vezi în ce fel poți să evoluezi cât mai bine: ajungi pe radio – bine; nu – vezi ce poți să faci să fii altfel prezent.

Rep.: Apropo de piesa “Să cânte trompetele”, aceasta este în colaborare cu Feli. Aveți câteva piese la care ați colaborat cu femei. A fost acesta un mijloc de a face piesele un pic mai comerciale?

V. I.: Da.

Rep.: Le-ați gândit așa?

V. I.: La noi, principiul nu e neapărat de a le face mai comerciale, ci mai plăcute la ureche, pentru că, așa cum am spus, nu am intenționat să facem o piesă de radio, ci am intenționat să facem o piesă care să placă publicului nostru. Și, în general, muzica hip-hop, în momentul în care a vrut să crească, a trebuit să apeleze la muzică complexă și la interpreți din alte genuri muzicale. Pentru că, dacă nu colaborezi, e clar că rămâi doar în aria ta de ascultători. Da, am încercat să aducem fete, dar motivele au fost multe, nu neapărat ăsta. Am fost crescuți pe muzică și ne-a plăcut întotdeauna muzica hip-hop și chiar și astfel de colaborări și atunci ne-a venit natural. Dar am încercat cu astfel de lucruri și să ajutăm artiști tineri sau poate mai puțin cunoscuți decât noi, să le dăm o șansă reală de a fi văzuți de public, pentru că, în multe cazuri, în ultimul timp, nu au oportunitatea să-și arate calitățile. Rareori artiștii debutanți beneficiază de oportunitatea de a lucra în studiouri de genul acesta sau de a fi expuși la foarte multă lume, foarte repede și, de fiecare dată când am colaborat pentru piese, am încercat să mergem pe principiul acesta.

Rep.: Se mai face în prezent hip-hop în România?

V. I.: Da. Mult și de calitate.

Rep.: Cine? Dați-mi câteva exemple, dar nu din trupele vechi, deja cunoscute.

V. I.: Și ele sunt un lucru bun, pentru că trupele vechi și cunoscute trag după ele artiști noi. În fiecare an, apar artiști noi, motivați la început de aceste trupe vechi, după care își dezvoltă fiecare drumul artistic. Dar, da, se face mult hip-hop în România și de calitate, din fericire, nu îndeajuns susținut – și nu mă refer neapărat la media, de exemplu, pentru că nu e obligația nimănui să promoveze un anumit gen de muzică sau un artist, dar ar trebui, pentru cei care creează, mai ales că oamenii de genul nostru nu fură slujba nimănui, adică suntem plus valoare de la cap la coadă, creăm valoare atât financiară, cât și de alte feluri de la zero, din nimic. Avem și potențial foarte mult, sunt foarte mulți muzicieni de calitate în România, foarte mulți interpreți de calitate în România, ar trebui să fie sprijinit acest gen de activitate, mai mult și mai direcționat, cred eu, de către sistem.

Rep.: Sistem?

V. I.: Mă refer la guverne și la tot ce înseamnă sistem în România.

Rep.: Și cum ar trebui să ajute?

V. I.: Cred că un cadru legislativ mai prietenos ar ajuta foarte mult pentru investiții în domeniu, pentru crearea de astfel de locuri, pentru oamenii care fac film. Am avut un fenomen foarte dubios în România. După ce începuse să crească industria de film în România, datorită unor schimbări și întârzierii unor facilități pentru producătorii de film, mulți dintre ei au plecat către alte teritorii din jur, către Bulgaria, către Ungaria, către Cehia și ăsta este un lucru care a ținut clar de către sistem și de cadrul legislativ și de stimulentele pe care, probabil, oamenii nu le-au avut aici. Dar, din păcate, tocmai, ar trebui să fie stimulate astfel de activități, pentru că ele creează locuri de muncă și venit, practic, din nimic.

Rep.: Trupa B.U.G. Mafia nu a mai lansat un material discografic de ceva vreme. Reușiți să trăiți din ce ați creat până acum?

V. I.: Piața evoluează constant și, în domeniul nostru, fiind atât de adânc impactul tehnologiei, lucrurile se mișcă foarte, foarte repede, ca, probabil, în multe alte domenii în momentul de față. Și în cazul vostru cred că e o continuă schimbare și, până când lucrurile se vor așeza cât de cât la un anumit fel, totul e oarecum relativ. Internetul încă e un lucru tânăr și va crește și ne va influența meseriile tuturor. Cred că cu B.U.G. Mafia este mai ușor, pentru că, deși tehnologia ne-a influențat și noi am sărit în trenul ăsta destul de târziu, de exemplu, ne-am mișcat foarte bine și am fost flexibili și acesta a fost avantajul nostru, dar schimbările în general îți afectează activitatea în funcție de cum reușești să te adaptezi la ele. La noi, din fericire, a fost OK, iar în cazul proiectelor – pentru că lucrurile se mișcă și piața evoluează foarte repede -, am decis să abordăm un pic altfel lucrurile și să creăm mai puțin conținut până ce lucrurile se vor așeza din punct de vedere al monetizării conținutului, pentru că investițiile într-un proiect sunt destul de palpabile. În momentul de față, suntem independenți, nu avem o casă de discuri în spate care să suporte măcar o parte din cheltuieli și atunci investițiile într-un proiect mare sunt destul de ridicate, iar impactul media și viteza cu care conținutul se consumă sunt, relativ, aceleași și atunci obții practic același lucru cu o piesă pe care îl obții cu un album. Aproape același lucru. Și din cauza asta trebuie să fim eficienți și să producem mai puțin și să ne adaptăm activitatea la modul la care se consumă lucrurile acum. A fost și o perioadă de așteptare anul acesta, pentru că am vrut să vedem cum evoluează lucrurile pe YouTube, pentru că și pe YouTube, care la fel ca și internetul este o platformă destul de nouă la ce înseamnă industrie muzicală, se schimbă lucrurile foarte repede și de abia acum pare că ajungem către o perioadă în care lucrurile încep să se așeze. Urmează o perioadă în care, într-adevăr, nu cred că vom face albume, dar vor fi mai multe piese.

Rep.: În 2013, spuneați că sunteți trupa cu cea mai mare audiență pe internet. Mai este această afirmație actuală?

V. I.: În România, cred că este în continuare valabilă. Ultimul nostru album cred că este cel mai de impact proiect, chiar dacă nu a fost aproape deloc prezent în media convențională, sunt undeva la 500.000 de download-uri (descărcări, n.r) ale proiectului doar de pe câteva din site-uri, pentru că s-a dat gratis, dar pentru o populație cu un target cât avem noi este imens. Și ce s-a întâmplat pe YouTube a avut un impact foarte, foarte mare. Dacă ne uităm pe numere, da, cred că de departe suntem trupa cu cea mai mare audiență, pentru că și artiștii românii care au ieșit afară și poate au numere mult mai impresionante ca noi pe YouTube, în România situația e asta. De asta am spus că e vorba de România.

Rep.: Publicul vostru era format în mare parte din adolescenți. Adolescenții din ’93 au devenit acum adulți. S-a format, însă, o nouă generație de adolescenți care să vă asculte muzica?

V. I.: Din fericire pentru noi, da, foarte mulți. Din numerele pe care le avem noi pe internet, 25% sau chiar un pic mai mult sunt sub 18 ani. Numerele fanilor noștri au crescut de-a lungul timpului și, chiar dacă au rămas o bună parte din cei care au crescut odată cu noi, la concerte e plin de tineri.

Rep.: În afară faptului că sunteți liderul trupei B.U.G. Mafia, sunteți și producător muzical. Mi-ați spus că a fost greu pentru trupa B.U.G. Mafia să intre pe piața muzicală în ’93. Cum e acum industria muzicală, cât de greu le este trupelor să se facă remarcate și să intre în această industrie, în prezent?

V. I.: Este complicat, dar, cred eu că este mai ușor ca atunci. Motivele pentru care e complicat să intri acum sunt altele, dar cred că sunt mai puține lucruri negative acum decât atunci și proporția e mai favorabilă artiștilor care debutează acum. Este complicat pentru că este concurența foarte mare, piața este saturată. Toată lumea vrea să facă muzică și este mult mai ușor să faci muzică: ai la îndemână atât de multe instrumente. Acum am evoluat 20 de ani față de atunci, au apărut alte lucruri, lumea s-a dezvoltat și accesul la informație, care este unul dintre cele mai importante lucruri pentru un artist tânăr, acum este total. Un artist care este la început și vrea să se informeze poate să o facă foarte ușor, are la îndemână surse aproape nelimitate pentru a face asta. Dar este, într-adevăr, mult mai multă concurență, acesta e un lucru negativ. Atunci nu era nici pe departe atât de multă concurență. Un alt lucru care poate fi considerat negativ de unii este că accesul la radio este, într-adevăr, mult mai dificil acum decât atunci. Dar, în același timp, în compensație, accesul la internet este gratis și accesul la public este free și direct. Dacă ai conținut bun, este imposibil să nu evoluezi foarte repede. Dacă materia primă, care a rămas în continuare cel mai important lucru în industria muzicală – muzica – și produsul sunt de calitate, chiar și dacă nu neapărat din punct de vedere tehnic la o calitate foarte ridicată, nu ai cum să nu crești foarte repede, pentru că, da, este competiție și foarte mulți oameni care vor să fie artiști, dar majoritatea nu sunt făcuți pentru asta și o fac ori ca hobby ori ca încercare. Cei care sunt, într-adevăr, talentați și simt asta și muncesc foarte mult pentru asta, acelora le este foarte ușor, în momentul de față, să-și construiască un public, o bază de fani, să se expună.

Rep.: Dar faptul că există persoane care fac muzică doar dintr-un hobby, fără să aibă talent neapărat, nu îngreunează într-un fel șansele celorlalți care chiar au talent și chiar vor să se afirme?

V. I.: Ba da, dar, în general, lumea nu e perfectă. În societățile mai avansate și nu atât poate întrerupte față de cum am funcționat noi 50 de ani, practic în relativ întuneric din punct de vedere al informației, al culturii și al evoluției sociale, există foarte multe supape în prealabil până a te expune. Sau existau. Existau părinții, exista profesorul de muzică din școală, existau apoi colegii cu care cânți în școală dacă ai inclinații – care îți spuneau dacă ești bun sau nu, apoi, exista un prim manager. La noi, mulți dintre pașii aceștia au dispărut și din greșeli ale sistemului, pentru că nu a cultivat lucrurile creative în școală și nu le-a susținut prin instrumente muzicale în școli, prin ore de muzică mai interesante – sau de desen sau indiferent. Și prin treburile de infrastructură. E greu să fii artist în România, suntem o societate în dezvoltare, dar cred eu că e mai ușor acum. Dacă vrei, într-adevăr, să faci asta, este mai simplu.

Rep.: Aș vrea să vorbim puțin și despre tragedia din clubul Colectiv. Voi ați concertat în foarte multe cluburi, de-a lungul vremii. Considerați că este și datoria trupei să se asigure că în clubul în care va susține concertul vor fi luate măsurile de siguranță necesare: că sunt extinctoare, sunt suficiente ieșiri, publicul este atât cât trebuie pentru locul respectiv?

V. I.: Din fericire pentru noi, nu. Pentru că artiștii nu au, din păcate, niciun fel de pârghie ca să schimbe lucrurile în felul acesta, nu poți să vii ca artist la un proprietar de locație sau la un organizator de evenimente să îi pretinzi “OK, eu am o listă întreagă de treburi ISU pe care tu trebuie să le respecți” și el să zică “OK, o să respect astea ca să vii tu să cânți la mine”. Nu. Sunt încă alți 100 de artiști care stau la rând, care nu vor veni cu listă ISU. Treburile astea trebuie să le reglementeze justiția și sistemul, nu artiștii. Am văzut o inițiativă de genul acesta pe Facebook, zilele trecute, dar, îmi pare rău, nu pot să îi dau greutate, pentru că e complet irealistă. Așa cum în afară nu s-a întâmplat asta… Cele mai profesionale și profesioniste trupe din afară nu au nimic specificat de genul ăsta de ISU, în contracte și în rider-ele tehnice, pentru că nu au cum să forțeze așa ceva. Chiar dacă i-aș spune unui organizator “tu nu ai îndeajuns de multe extinctoare”… mergem cu toții acasă. În România, nu are nimeni suficient de multe extinctoare. În România, nu are nimeni suficient de multe ieșiri. Este vina noastră că conștientizăm doar acum, cu toții, treaba asta. Și este vorba nu doar de cluburi, e vorba de spitale, în general, majoritatea entităților care funcționează în România nu corespund cu regulile, pentru că asta am acceptat-o noi, românii. Este o trăsătură a noastră, din păcate. Ca să răspund încă o dată la întrebare: nu cred că artiștii au cum să reglementeze lucrurile astea.

Rep.: Spuneați mai devreme cum ar fi să îi spuneți unui patron că, dacă nu are toate avizele, plecați acasă. Dacă o trupă mare ar face un asemenea gest, n-ar fi oare de impact și nu i-ar afecta și pe patronii cluburilor respective astfel încât să ia măsurile de siguranță?

V. I.: Din păcate, nu. Trupa mare ar muri, pentru că sunt mulți, mulți alți artiști în România care acceptă să cânte în tot felul de condiții, în toate felurile de ipostaze. Ce-am putut face noi ca să schimbăm industria muzicală din România, din punctul ăsta de vedere, am făcut cu tot ce am putut. Prin contractele pe care le-am semnat întotdeauna cu organizatorii, prin modul în care le-am arătat că trebuie să-și pregătească evenimentele, prin faptul că le-am pretins lucruri legate de promovare, dar să stăm să ne asigurăm de condițiile ISU nu cred că este de datoria noastră, cred că este de datoria statului, cel pe care îl plătim să ne protejeze.

Rep.: Deci, până la urmă, schimbarea de unde ar trebui să vină?

V. I.: Schimbarea ar trebui să vină de la noi toți, printr-o presiune mult mai constantă și mai eficientă, mai organizată. Ieșirea din stradă este șoc de moment, însă nu are cum să funcționeze pe termen lung. Poți să dai un șoc de moment de revoltă, să spui că trebuie schimbat ceva, dar asta nu e nici pe departe de ajuns. Dacă, după o săptămână, ne întoarcem toți la treburile noastre și ne vedem de lucruri, nu se schimbă nimic. În cazul democrațiilor din afară, care și ele încă evoluează – americanii spun asta tot timpul, că nu sunt perfecți din punctul ăsta de vedere -, activismul politic și civic este la un cu totul alt nivel. Oamenii ăia și-au asumat că trăiesc într-o democrație și că trebuie să fie activi tot timpul. La noi nu există așa ceva. Nouă ni n-a spus că ne schimbăm, facem democrație, dar nu ni s-a spus și nici nu am vrut noi să aflăm ce înseamnă asta și ce implică pentru fiecare dintre noi, ca cetățeni, să fim parte dintr-un astfel de sistem. Noi nu facem plângeri, nu facem sesizări, nu sunăm la poliție, nu facem nimic. Să ai pretenția să schimbi, de la o zi la alta, sistemul care conduce țara e o utopie. Dacă nu suntem implicați, dacă nu punem presiune constantă, nu avem ce să schimbăm. Schimbarea trebuie să vină în primul rând de la noi, dar eu pot să mă asigur ca cetățean că, dacă mă duc într-un loc, o să fiu safe (în siguranță, n.r.). Dar ca să impun eu unei entități – așa cum ai spus tu – să funcționeze corect, nu am niciun fel de pârghie. Pot să nu mai merg acolo, dar asta înseamnă sinucidere în România. Înseamnă sinucidere pentru orice artist cam în orice țară, pentru că, în general, muzica de genul ăsta este în locații de genul ăsta. Dar acolo, afară, se respectă regulile, pentru că altfel legea îi închide. Unele dintre cele mai apreciate cluburi din Barcelona, de exemplu, sunt în subsoluri, la fel ca în Centrul vechi. Toată lumea țipă de Centrul Vechi. Asta e situația, astea sunt cluburile, astea sunt locațiile, nu le pune nimeni la dispoziție spații cum se fac în anumite locuri, în zonele industriale. Sincer să fiu, la cât de comozi suntem noi, românii, nici nu ne-am duce.

Rep.: Asta ar însemna ca muzica să nu mai reprezinte o siguranță.

V. I.: Nu reprezintă o siguranță în România nici să te duci la școală. Sunt atâtea cazuri în care le-a căzut tavanul în cap. Și sunt școli. În spitale s-a întâmplat aceleași lucruri. E posibil să te duci într-un service auto și să mori asfixiat, fără să îți dai seama. Nesiguranța nu e doar în cluburi. Toată lumea vorbește acum de incendii în cluburi. În Centrul vechi, din păcate, poți să mori și din cauza inundațiilor, înecat. Am ignorat cu toții. La evenimentul de la Sibiu îi întrebam pe studenți: “Câți dintre voi v-ați gândit vreodată, intrând într-o locație, hai să spunem cluburi, dacă sunt safe sau nu?”. Aproape nimeni, bineînțeles. Ni s-a pierdut genul ăla de educație și multe lucruri care au fost considerate, poate, comuniste, au fost eliminate. Cântarea imnului dimineața cred eu că era un lucru foarte bun pentru elevi.

Rep.: De ce era un lucru bun?

V. I.: Pentru că te face zilnic să-ți amintești că ești român și că faci parte dintr-o națiune. Dimineața se făcea înviorare. Când eram în școală, la început, făceam cursuri de educație rutieră, făceam cursuri de prim-ajutor. Toate astea au dispărut pe parcurs. Toate astea au erodat sensul civic și de implicare a românilor în evoluția țării și rezultatele se văd. Suntem cu toții revoltați acum, după evenimentul ăsta, când, de fapt, din păcate, este vina noastră, a tututor. Chiar dacă e greu să recunoaștem asta.

Rep.: Spuneați, la un moment dat, că o tragedie ar putea uni un popor. Ceea ce s-a întâmplat în clubul Colectiv a fost, într-adevăr, o tragedie. Ne-a unit?

V. I.: Din anumite puncte de vedere, cred că da. Cred că toată lumea se va gândi acum mult mai atent la siguranță.

Rep.: Dar pentru cât timp?

V. I.: Pentru cât timp suntem educați s-o facem. Din nefericire, nu prea mult timp, într-adevăr, dar, poate, lucrurile se vor îmbunătăți. Ce am văzut foarte mult zilele astea și mi-a plăcut a fost faptul că foarte mulți din prietenii mei și din cunoscuții mei au avut o astfel de abordare, ca urmare a tragediei de la Colectiv. Faptul că vor să se schimbe pe ei, în primul rând. Asta mi se pare un lucru foarte bun care a ieșit din toată această suferință.

Rep.: Au existat proteste, în București și în țară, în urma tragediei din Colectiv. Ați participat?

V. I.: Da, am participat.

Rep.: Ați simțiti că românii știu ceea ce vor, că au un sens acele proteste?

V. I.: Bineînțeles…eliminarea corupției. Dar nu am simțit organizare, dar nici nu am fost neapărat pentru asta acolo. Dacă e să fim realiști, revoluțiile și schimbările majore de sistem nu se fac așa. Schimbările de genul ăsta, cel puțin din ce am perceput eu din ce am citit, se fac de cinci – zece oameni într-o cameră, care fac o listă, care apoi motivează masele să susțină acea inițiativă. Adică, mai organizat. La noi nu a fost organizare, dar nici n-am fost pentru asta acolo. Am fost ca să protestăm față de o situație și să dăm un șoc. Dar, dacă vrem să schimbăm ceva, e nevoie de o altă abordare, într-adevăr.

Rep.: Și această abordare ar trebui să vină de la noi.

V. I.: Da. Vrem altă clasă politică, trebuie să o facem.

Rep.: A căzut Guvernul.

V. I. :Dar nu s-a schimbat clasa politică. Într-un fel, era normal să își dea demisia Guvernul, pentru că este o tragedie imensă și e de responsabilitatea Guvernului să ne asigure tuturor siguranța, să ne oblige să fim safe. Pe patronii de la Colectiv trebuia să îi oblige să creeze condiții de siguranță, pe pirotehniști trebuia să-i oblige să respecte legea și să creeze un eveniment în siguranță. Este datoria statului. Noi pentru asta plătim statul. Ca să faci schimbări trebuie să te implici. Nu poți să spui că vrei să votezi alte partide și să apară partidele perfecte pe care să le votăm. Nu există așa ceva. În același timp, să avem pretenția să se întâmple o schimbare repede este absurd.

Rep.: Vorbeați și despre schimbările de la nivelul mass-media. Trupa B.U.G. Mafia a avut câteva neînțelegeri cu ziariștii, când au apărut anumite informații care nu au fost adevărate. Care este relația trupei, în prezent, cu presa, pentru că aparițiile voastre sunt destul de limitate?

V. I.: Este deschisă și acceptăm invitațiile de a discuta atât timp cât se potrivesc cu modul în care vedem noi lucrurile. Refuzăm în cea mai mare parte propunerile de colaborare pentru interviuri, pentru că nu ni se pare că ne potrivim chiar oriunde. Avem câteva persoane pe o listă, dar nu a fost niciodată o respingere totală. Dimpotrivă, înțelegem foarte bine rolul mass-mediei în dezvoltarea noastră ca brand și ca trupă și nu am fost absurzi niciodată să spunem “noi nu mai vrem”, dar nici nu vrem să apărem oriunde, oricând. Apărem când e ceva de spus, când e o oportunitate altfel, această strategie ne-a și deosebit, practic, de majoritatea celorlalte trupe și artiști din România.

Rep.: În afară de interviurile pe care le acordați, mai apăreți și în presa mondenă. O citiți? Ați cerut vreodată drept la replică pentru ceea ce s-a scris?

V. I.: Nu, pentru că nu vrem să dăm dreptul la replică, pentru că intrăm într-un joc fără sfârșit și am încercat să tăiem astfel de situații din start. Soluția ar fi fost să mergem la justiție, dar nu avem încredere în justiție. Dacă un proces poate dura doi-trei-patru ani, retragerea acelei știri nu face decât să aducă din nou subiectul pe tapet, nu ne ajută cu absolut nimic. Nu avem ce să facem, aceasta este realitatea. Este adevărat că nici n-au fost situații atât de grave până acum, în care să ne forțeze să luăm atitudine la modul ăsta, cel puțin recent. Acum 15 ani era cu atât mai complicat să te duci la justiție pentru treburi legate de presă.

Rep.: În urmă cu câțiva ani spuneați că locuiți cu chirie, pentru că nu ați vrut să investiți în România, în ideea de a pleca. Mai aveți acest gând?

V. I.: Mă gândesc în continuare la asta, dar plecare mea e o pseudo-plecare, pentru că tot ce avem aici din punct de vedere al activității noastre profesionale rămâne în picioare. Mă gândesc la asta în continuare, dar nu pot să spun că s-a luat o decizie finală, pentru că apar tot timpul alte lucruri.

Rep.: Dar aveți un proiect pe plan internațional?

V. I.: Unul din motivele pentru care ar fi această posibilă mutare o variantă este faptul că pentru celelalte activități pe care le mai am ar fi pozitiv să am un target mult mai larg și în alte părți ai posibilitatea să ai acces la un astfel de target. Dar nu din punct de vedere muzical. Sunt lucruri legate de YouTube, sunt lucruri legate de alte business-uri pe care vreau să le dezvolt și nu neapărat din punct de vedere muzical. Din punct de vedere muzical, pe plan internațional, sunt mai mult proiecte pentru partea de producție decât ca artiști. Nu ne-am gândit niciodată să transformăm B.U.G. Mafia într-un brand internațional, pentru că e ceva gândit pentru români și ar trebui să rămână așa.

Rep.: Business-ul e pe partea de online?

V. I.: Este un business care oferă administrare de conținut creatorilor și publisherilor. Raportări de încălcări de drepturi de autor pe majoritatea platformelor. În România, am dat și câteva site-uri jos până acum.

Rep.: Cum ar fi?

V. I.: FișierulMeu, de exemplu. Noi l-am dat jos. Cineva trebuie să facă asta și eu am lucrat foarte mult administrând contul B.U.G. Mafia în ultimii cinci ani de zile, pe internet, am învățat foarte multe și voi folosi experiența în business-ul acesta.

Rep.: Există o lege în online, în ceea ce privește muzica?

V. I.: Nu există nicio lege în online, însă online-ul, deși nu se știe asta și nu înțelege foarte multă lume, este mult mai drastic din punct de vedere al cenzurii decât mediile convenționale, pentru că, pentru cine se pricepe, în online poate fi raportat orice, foarte serios, imediat. Adică, de exemplu, în online, dacă CNA-ul (Consiliul Național al Audiovizualului, n.r.) sau cineva ar avea o problemă cu o emisiune, poate să o raporteze și să o dea jos foarte, foarte repede.

Rep.: Ați spus CNA. Aceste raportări se pot face doar de instituții sau de orice persoană?

V. I.: Și ca persoană pot să raportezi foarte serios conținutul, pentru că reporturile clasice pe care site-urile de social media le pun la dispoziția utilizatorilor, într-adevăr, nu sunt foarte eficiente, dar există alte instrumente mult mai serioase cu care poți să faci administrare de conținut foarte eficient. În principiu, ne vom ocupa de nevoile creatorilor și de nevoile caselor de discuri și tuturor celor care au nevoie de administrare de conținut pe internet.

Rep.: În ceea ce privește muzica trupei B.U.G. Mafia, când să ne așteptăm la o nouă piesă?

V. I.: Cred că în 2016 vor apărea niște piese noi. Am început să discutăm despre ele, am așteptat să vedem ce întâmplă în 2015 cu “Să cânte trompetele”. În principiu, piesa trebuia să aibă clip ințial, dar, din modul în care a evoluat YouTube în 2014 și la începutul lui 2015, am renunțat și am vrut să vedem cum evoluează lucrurile din punct de vedere al veniturilor pe YouTube, pentru că, așa cum am spus și la început, este un business și trebuie să-l tratăm ca pe un business, ca să funcționăm și să putem continua. Dar vor fi piese aproape sigur în 2016.

Rep.: Lansate toate odată?

V. I.: Nu, nu vor fi toate odată. Cel mai posibil e să avem două pachete. Un pachet de două-trei piese în primăvară și un pachet cu două-trei piese în toamnă.

Rep.: Cu anumiți colaboratori?

V. I.: E foarte posibil, dar deocamdată nu avem pe nimeni, pentru că sunt în stare incipientă, avem câteva instrumentale, avem niște idei, dar la noi procesul e foarte amplu și în detaliu, cu atât mai mult în momentul în care, într-un an de zile, vrei să scoți doar patru sau cinci piese. Avem liste foarte lungi de piese și se aleg dintre ele, este un proces complex, deci nu pot să dau detalii deocamdată cu cine am lucra. Dar aproape siguri vom lucra și cu artiști. Probabil chiar și artiști noi sau foarte la început.

Rep.: Iar mesajul și stilul vor rămâne aceleași?

V. I.: Da.

(Serviciul Foto al MEDIAFAX vă pune la dispoziție imagini din timpul interviului)