INTERVIU. Adolfo Laurenti, economistul-șef al Visa pentru Europa: În România ați trecut de middle income trap, dar trebuie să stați pe această cale pe termen lung. Veți vedea efectele în 10-15 ani

Inflația și creșterile de dobânzi care au venit ca răspuns din partea băncilor centrale pentru îmblânzirea acesteia remodelează viața economică a oamenilor. Chiar dacă avântul inflației a încetinit, există în continuare câteva puncte de presiune. Despre etapele adaptării la inflație, despre următoarea etapă de creștere, dar și despre riscuri sau oportunități, Business MAGAZIN a discutat cu Adolfo Laurenti, economistul-șef al Visa pentru Europa.

Din păcate, dobânzile mai ridicate au un impact asupra economiei, dar cred că la finalul zilei este ceea ce trebuie făcut. Inflația a venit în etape și cred că este important să înțelegem diferitele etape ale inflației”, a explicat Adolfo Laurenti, economist-șef al Visa pentru Europa, într-un interviu acordat la Oradea, în cadrul Unchain Fintech Festival.

Prima etapă a inflației a venit așadar din perturbarea lanțurilor de aprovizionare cauzată de pandemie, o perturbare care s-a menținut și după pandemie, în contextul în care au survenit schimbări majore în economie și în piața muncii.

„Pasul doi a fost reprezentat de prețurile la energie și de război, evenimentul neașteptat din 2022 care a încurcat revenirea econmică. Iar acum ajungem la momentul în care aceste costuri mai ridicate ale serviciilor, care reflectă parțial salariile, devin un factor de inflație”.

În România, inflația anuală a scăzut în iulie 2023 la nivelul de 9,4%, conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS), de la un vârf 16,8% în noiembrie 2022. Banca Națională a României (BNR) estimează că inflația se va situa la 7,5% în decembrie 2023, comparativ cu o estimare anterioară de 7,1%.

Dar din ce mai vine inflația? Creșterile salariale din sectorul serviciilor nu reprezintă singurul element, cel puțin nu în România. Spre exemplu, un raport al BCR arată că scăderea inflației la 9,44% în iulie de la 10,25% în iunie se bazează parțial pe prețuri mai ieftine la alimente și energie electrică.

„Există încă un impact major pe prețurile alimentelor, de exemplu, în anumite țări sunt încă cu 20% mai mari, este un mix între impactul încă resimțit pe lanțurile de aprovizionare și impactul generat de război. Este interesant că atunci când te gândești la Ucraina este ușor să te gândești la cereale, dar sunt și alte produse, produse chimice, îngrășăminte, care fac parte din lanțul de aprovizionare și generează un cost mai ridicat pentru produsul final”, a subliniat Laurenti.

Horia Cardoș, cel care conduce grupul agroalimentar Agroland, explica în acest an pentru ZF că prețurile alimentelor au rămas ridicate în prima parte a anului 2023 pentru că marii producători și-au făcut stocuri de materii prime la prețuri mai mari încă din 2022, pentru a fi siguri că au acces la aceasta, într-o perioadă în care disponibilitatea devenea o problemă.

Astfel, companiile din industria alimentară au transmis prețurile mai departe și au descărcat în acest an acele costuri ridicate de aprovizionare de anul trecut. Rămâne de văzut cum vor contribui în continuare prețurile alimentelor la inflație, întrucât sistemul agroalimentar a adunat mai multe elemente de presiune de-a lungul lanțulului.

Pornind de pe câmp, unde contextul climatic începe să capete tot mai multă greutate, anul 2023 este unul de cumpănă pentru agricultura românească, așa cum au declarat recent reprezentanți producătorului de inputuri organice Norofert. Fermierii români au înființat culturi la un cost foarte mare al inputurilor anul trecut, însă prețurile pe care le pot obține pe marfă au scăzut în acest an. Astfel, mulți fermieri nu reușesc să își acopere nici costurile de înființare pe hectar.

La toate acestea se adaugă o presiune care vine dinspre modificările fiscale pe care le-ar pregăti guvernul și care ar cuprinde și eliminarea unor facilități fiscale, precum cele acordate abia în urmă cu un an angajaților din industria agroalimentară.

Companiile au transpus banii din acea facilitate fiscală direct în câștigurile angajaților, iar eliminarea acestei facilități ar genera un cost suplimentar, despre care producătorii acum că ar fi nevoiți să îl transpună către consumatorul final. Aceste elemente ar putea genera în continuare inflație dinspre prețurile alimentelor.

Întorcându-ne la ce stă astăzi în spatele inflației la nivel european, Adolfo Laurenti indică și spre elemente precum criza cipurilor, care a generat întârzieri în livrare în mai multe piețe, în special în piața auto, unul dintre pilonii economiei europene.

Acțiuni necesare

Pentru a stăvili inflația, băncile centrale se bazează pe creșterea ratei de dobândă, care este considerată „ceea ce trebuie făcut”, așa cum a subliniat economistul-șef al Visa pentru Europa.

„Cheia pentru băncile centrale este să prevină ca așteptarea să fie în așa fel încât să continuăm să anticipăm inflație mai ridicată în viitor. Asta vor să oprească băncile centrale cu adevărat. Deci avem dobânzi mai mari, dar avem și o comunicare care este robustă în mesaj, ca oamenii să nu creadă că inflația va rămâne ridicată în viitorul apropiat. Ei vor ca oamenii să aibă așteptarea că inflația va scădea la un moment dat”.

Banca Centrală Europeană a majorat rata de dobândă la 3,75% pentru depozite și 4,5, respectiv 4,25 pentru credite. În România, BNR menține dobânda de politică monetară la 7%, cu 6% la depozite și 8% pe creditare. Nu este clar la acest moment când se vor opri creșterile de dobânzi.

„Cred că vom vedea un punct de cotitură în unele dintre tendințe. Un lucru la care mă uit atent este cât se cheltuie pe servicii de retail, frizerii, avocați, este o categorie foarte vastă și este o categorie unde am văzut undele dintre cele mai mari creșteri salariale și știm că este o zonă unde este mai dificil să oprești inflația. Ce sugerează datele noastre este că oamenii încep să dea înapoi. Acesta este un mecanism cheie, inflația distruge cererea în final. Prețurile ajung la punctul în care oamenii nu mai cumpără.”

Când prețurile ajung la punctul acesta, când poate fi observată o încetinire pe cheltuielile pe anumite elemente care au ridicat inflația, acesta ar putea fi un semnal că vânzătorii ajung la finalul capacității de a ridica prețurile pentru consumatori.

„Când clienții nu mai cumpără înseamnă că ai mers prea departe cu prețurile. Și atunci cred că se inversează trendul și mergem în direcția bună. Vedem deja acest lucru în câteva segmente, dar nu la nivelul la care să le dea încredere băncilor centrale să spună că suntem pe o traiectorie de scădere.”

Adolfo Laurenti consideră că cel mai mare risc cu care ne confruntăm vine chiar din echilibrul dobânzilor și din dezbaterea soft landing versus hard landing.

„Soft landing înseamnă că băncile centrale pot crește dobânzile pentru a încetini inflația fără o recesiune, fără să afecteze în mod semnificativ sectorul financiar sau piața muncii. Hard landing ar fi o recesiune sau o criză financiară”.

Până acum, el crede că „ne-am descurcat peste așteptări”, în contextul în care creșterile succesive de dobânzi au venit, dar piața muncii a rămas solidă, salariile au rămas ridicate, ceea ce înseamnă că există încă posibilitatea unui soft landing.

„Dar dacă vei continua să ai creșteri de dobânzi, sunt două zone care intră sub presiune, în primul rând sustenabilitatea unor instituții financiare. Și am văzut câteva bănci confruntându-se cu provocări, Silicon Valley Bank în SUA și Credit Suisse în Europa. Cumva nu a existat o contagiune de la acele situații, dacă ne uităm în 2008-2009, atunci au fost multe efecte în cascadă pe care nu le-am văzut până acum”.

A doua zonă pe care se pune presiune este cea a creditării, în special creditarea corporate pentru afaceri mici și IMM-uri.

„Devine mai scump pentru ei și ar putea avea un impact asupra a cât de mult angajează, cât de mult investesc, cât de mult dezvoltă produse noi și în anumite moduri asta este zona la care mă uit mai atent: creditarea corporate și în special zona
IMM-urilor”.

În ceea ce privește modul în care populația se adaptează la inflație, acest lucru survine în etape, după cum arată inclusiv datele Visa.

„În prima etapă, oamenii nu sunt mulțumiți că prețurile cresc, dar nu fac nimic, doar așteaptă să vadă ce se întâmplă. În a doua etapă, oamenii realizează că se confruntă cu un cost de trai în creștere, dar speră că acesta va fi tranzitoriu și că nu îi va afecta. Așa că oamenii cumpără la fel de mult, cheltuind mai mult, crezând că pot face asta. În etapa a treia, oamenii realizează că nu pot susține presiunea pe buget și încep să cheltuie mai puțin”.

La acestea se adaugă cheltuielile pe care oamenii le pot amâna, fie că este vorba de electronice care nu sunt esențiale, mobilier nou sau alte bunuri.

„În aceste cazuri vedem un declin al numărului de tranzacții, oamenii amână cheltuieile, deci și mai puține tranzacții, dar și sume mai mici. Asta îi ajută e oameni să gestioneze, pentru că în final problema este cum se descurcă oamenii cu asta.”

Un context mai amplu

Datele de la Banca Mondială arată că România avea un PIB per capita de peste 14.000 de dolari în 2021, ceea ce înseamnă că a depășit așa-numitul „middle income trap”, văzut până în 12.000 de dolari. Acest concept definește o economie care a crescut până la un punct și a rămas pentru mai mulți ani blocată la acel nivel.

„Cred că sunt trei blocuri când vorbim de dezvoltare. Primul este doar PIB-ul, cât de mare este economia, și ai țări precum China, unde PIB-ul a crescut mult, dar probabil cel mai bun indicator este PIB per capita. China a crescut mult, dar are 1,5 miliarde de oameni, deci nu este doar despre PIB, este despre cât PIB este disponibil pentru fiecare”.

Totuși, economistul atrage atenția că PIB sau PIB per capita sunt doar măsurători de flow, care arată câți bani faci într-un an, dar pentru mulți oameni este un element pe termen scurt. De aceea, este important nivelul de avere acumulat de populație.

„Dacă te uiți la PIB per capita în economiile avansate, Marea Britanie, SUA, Germania, ei nu cresc foarte mult, dar sunt mult mai sus, PIB per capita este mai sus, dar este sus de mai mult timp. Deci în anumite moduri oamenii au avut o perioadă lungă să acumuleze avere și vezi asta la investițiile imobiliare, spre exemplu. În mod obișnuit, unele dintre lucurile în care investesc oamenii sunt imobiliarele și educația copiilor, iar asta duce la acumulare de capital”.

El spune că România nu trebuie doar să fie pe această traiectorie de creștere și dezvoltare, ci să stea pe ea cât mai mult timp, astfel încât populația să poată acumula capital pe care să îl ducă înspre educație, imobiliare sau chiar afaceri mici și antreprenoriat.

„În România ați trecut de middle income trap, ceea ce este foarte bine, dar trebuie să stai pe această cale pe termen mediu și lung, ceea ce înseamnă că în 10-15 ani veți vedea impactul. Eu am crescut în Italia. Îmi amintesc că în anii ʼ40 Italia era extrem de săracă, a fost devastată de război, era încă săracă în anii ʼ50, dar la începutul anilor ʼ60 a înceut o creștere și am trecut prin ceva similar cu middle income trap în anii ʼ70, cu inflație, o schimbare a modelului economic. Au trecut zece ani și în anii ʼ80 începeai să te simți mai bine, dar abia pe la finalul anilor ʼ80 era palpabil că ai ajuns la un statut de economie dezvoltată”.

De aceea, România trebuie să profite de contextul creat la acest moment în jurul ei și să vadă oportunitățile de dezvoltare, astfel încât să poată ajunge în deceniile următoare una dintre cele mai dezvoltate țări din Europa.

„Economiile dezvoltate erau Germania și Franța, apoi s-a alăturat și Italia, iar în anii ʼ90 a intrat și Spania. Acum cred că Polonia ajunge acolo. România este următoarea în linie și trebuie să vină ca în 10 ani de acum să nu conteze că pentru 40 de ani a fost comunism.

În anumite moduri, România poate deveni un motor de creștere, așa cum este Polonia acum, așa cum a fost Italia în ʼ80-ʼ90, Germania acum 50 de ani sau Marea Britanie acum un secol.”

Parte din contextul mai amplu în care ne aflăm ține și de contextul geopolitic, dar și de un model economic mondial în schimbare. Există o serie de transformări legate de decarbonizare, de țintele Acordului de la Paris și de țintele de dezvotare durabilă, prin care toate țările și companiile trebuie să schimbe modul în care operează astăzi într-unul cu adevărat mai sustenabil.

În acest context, subvențiile aruncate în piață de SUA pentru a atrage investițiile necesare tranziției energetice au declanșat un joc al protecționismului la care și Uniunea Europeană și China se pregătește să vină cu un răspuns. În această cursă pentru atragerea de investiții, forța de muncă și disponibilitatea acesteia va juca un rol crucial.

Realitatea crizei climatice mai arată că vor exista 1,2 miliarde de refugiați climatici până în 2050, conform estimărilor Băncii Mondiale. Ar putea chiar migrația să fie răspunsul la problema forței de muncă dacă aceasta ar fi privită ca ceva permanent, nu tranzitoriu?

„În Europa încă vedem imigrația drept o provocare pe termen scurt, ceva de gestionat, dar mulți dintre oameni vin pentru că ei deja resimt impactul crizei climatice și provocarea trebuie abordată la nivel global. (…) Oamenii vin pentru că vor să facă parte din economii mai avansate, România, Ungaria sunt economii avansate astăzi, devin atractive pentru acești oameni și sunt multe care pot fi făcute într-un mod sustenabil, respectând drepturile omului și creând oportunități economice pentru cei care vin, dar și pentru noi, pentru că avem o populație îmbătrânită, avem provocări cu care ne confruntăm, iar asta poate fi parte din soluție.”