Internetul de rezervă

Mi s-a întâmplat în două rânduri să proiectez niște aplicații care, după o vreme, au devenit vitale pentru clienții respectivi. O întreagă ramură a afacerii se baza pe aceste softuri care, dacă ar fi încetat să funcționeze, ar fi putut pune la pământ un întreg business. Cum se ajunge aici e oarecum dificil de explicat, dar ideea de bază este că acest gen de aplicații modifică modul cum oamenii lucrează și, cu timpul, ajung să nu mai cunoască procedurile clasice pe care aplicația le modelează. Nici măcar formularele de la care s-a pornit nu mai există, totul este digital și ireversibil. Iar când se întâmplă să rămâi singurul care cunoaște toate detaliile, situația devine tensionată, pentru că ai garanția că la un moment dat ceva se va întâmpla. De exemplu, un upgrade al softurilor de bază va aduce niște incompatibilități între noile versiuni. Și încă o mie de alte scenarii catastrofice. Aceasta este, în variantă narativă, definiția expresiei „mission critical„.

Există însă o aplicație vitală la nivel global: internetul. Ce s-ar întâmpla dacă, la un moment dat, internetul ar înceta să funcționeze? Da, nu am mai avea acces la Facebook și n-am mai afla ce ghidușii a mai făcut pisica prietenului virtual din Australia. Pe lângă asta, s-ar mai ivi unele neplăceri: băncile n-ar mai putea funcționa, iar sistemele de plăți s-ar opri instantaneu, avioanele n-ar mai zbura, industrii întregi ar fi puse la pământ, numeroase lanțuri comerciale s-ar rupe. Nu avem nici o siguranță că rețelele de electricitate ar mai putea să transporte curentul, dar dacă totuși ar reuși, s-ar putea ca telefoanele să nu mai aibă ton, iar ecranele televizoarelor să nu ne arate nimic. Dependența noastră față de internet este atât de mare, încât nici măcar nu ne putem imagina consecințele, însă cu siguranță am fi confruntați cu o imensă catastrofă.

Se poate oare întâmpla așa ceva? Unii vor argumenta că internetul a fost proiectat ca să fie indestructibil, iar abilitățile sale de a se restructura dinamic îl feresc de un astfel de scenariu. E doar un set de protocoale. Însă există demonstrații limpezi privind vulnerabilități native ale protocolului TCP și exemple practice în care o simplă eroare într-un soft instalat pe un router a ținut la sol avioanele din mai multe state americane. Dacă simple erori umane de operare sau de programare produc adesea efecte greu de anticipat, ne putem pune problema ce se poate întâmpla în condițiile unor atacuri anume gândite să paralizeze mediul de comunicații dintr-o anumită regiune.

Într-o recentă prezentare susținută în cadrul conferințelor TED, Danny Hillis explică faptul că internetul nu a fost conceput pentru a susține aplicațiile de astăzi și nici pentru această uriașă răspândire. În plus, atât protocoalele, cât și operarea rețelei se bazează pe încredere: se asumă din start faptul că participanții sunt „bine intenționați„ și respectă protocoalele și regulile jocului. Analogia pe care Hillis o face cu sistemul financiar este elocventă: și acesta a fost conceput pe baza unor reguli simple și a încrederii, însă extinderea sa dincolo de scopul inițial l-au făcut vulnerabil și greu de controlat, consecințele fiind uneori catastrofice. Punem acum la un loc internetul și sistemul financiar global și obținem un risc la puterea a doua.

Problema (dacă se poate spune așa) este că internetul funcționează prea bine. Este foarte eficient, ieftin și versatil, așa că tot mai multe sfere ale societății tind să se bazeze pe serviciile sale, iar oamenii preferă să-i ignore fragilitatea. Utilizatorii se gândesc exclusiv la securitatea computerelor și a datelor lor și concep sisteme locale de securitate (de pildă, rețele virtuale private), dar nu par preocupați de siguranța de ansamblu a mediului de comunicații. Danny Hillis – unul dintre pionierii internetului – este de părere că avem nevoie de o soluție de rezervă, de „Planul B„, și că acesta nici măcar nu este greu de realizat.

Fibrele și sârmele există, undele radio de asemenea, așa că nu e nevoie decât de un nou set de protocoale. Și nici măcar nu-i nevoie de performanță. Vorba americanilor: „Better safe than sorry„.