Interesul național și prețul pe care fiecare dintre noi vrea să îl plătească

Magazinele Kaufland, Lidl, Aldi nu sunt prezente în Franța și nici magazinele Carrefour sau Auchan nu sunt prezente pe piața germană.

În schimb, toate aceste magazine sunt prezente în România, o piață unde nu există niciun brand românesc care să se bată cu ele.

Nu știm să ne apărăm interesul național, spune cititorul.

Dar care e interesul național? Că fiecare dintre noi vedem lucrurile diferit, iar cei care conduc din punct de vedere politic și economic, care au decizia pe mână și pot schimba ceva, dacă vor, văd altceva. Sau nu gândesc/văd nimic și lasă lucrurile să evolueze de la sine.

Pentru mine, din perspectiva de client, prezența acestor mari retaileri străini este foarte bună. Chiar și prezența lor cu magazine în mijlocul orașului, în proximitate. Doar cobor din bloc și la 5-10 minute distanță am patru opțiuni de magazin.
Pentru că sunt multe rețele și fiecare încearcă să câștige cât mai multă cotă de piață, există și o concurență la nivelul prețurilor.

Teoria mea este că politicile de prețuri ale marilor rețele din criză încoace au fost și sunt cele mai bune instrumente de politică monetară. Inflația nu a fost redusă, până la deflație, de către politica monetară a Băncii Naționale, ci de politicile concurențiale ale rețelelor de comerț modern, fie ele supermarketuri, hipermarketuri, cash & carry, discounteri și magazine proximitate. Și de reducerea TVA, bineînțeles. Dacă vă amintiți, magazinele se băteau în prețuri chiar înainte de reducerea TVA.

Nu are BNR atât de multe instrumente de politică monetară câte formate de magazine sunt pe piața românească.
Lupta în prețuri pentru a lua o felie cât mai mare din portofelul românului a dus inflația în jos, rezultând și o scădere majoră a dobânzilor la lei. Mai mult decât atât, lupta din retail a ținut prețurile jos, chiar dacă s-au majorat salariile.

Credeți că o dobândă de 0,8% pe an la indicele de referință ROBOR la trei luni, folosit ca reper pentru creditele în lei, are la bază numai politicile lui Isărescu la BNR, într-o țară în care o bună parte din bani se duce pe alimente? Cred că mai degrabă au fost mai eficienți cei care se ocupă cu stabilirea prețurilor în magazine.

Pentru mine, ca și client, prezența în România a acestor mari rețele de magazine este un lucru bun.
Piața s-a definit în așa fel încât acești retaileri străini controlează comerțul final, pentru că firmele românești nu au avut suficientă putere. Acesta este un fapt.

Cei de mai sus, care au decizia în mână, ar trebui să vadă și să spună, după cum gândesc ei, dacă acest ”pachet de control“ este bun sau nu și pentru cine.

Probabil că pentru furnizorii români, care trebuie să intre în magazine, acest lucru nu este tocmai cel mai fericit scenariu. Dar oricine ar fi proprietarul magazinelor, care atrag oamenii, și-ar proteja afacerea.

Bineînțeles că furnizorii ar vrea să vândă mai degrabă la magazinele mici, unde le dau marfa pe credit și de unde pot obține un preț mai mare, care, bineînțeles, ulterior se vede în prețul final pe care îl plătește un client, adică eu.

Un mare retailer, care are sute de mii și milioane de clienți, îl strânge cu ușa pe furnizor, reducându-i marja până aproape nu-i mai lasă nimic, pentru a câștiga el.

Pentru noi, cei care cumpărăm o sticlă de lapte, o pâine sau fructe, ar trebui să ne intereseze lupta din culise dintre furnizori și magazine?

De foarte multe ori invocăm ”interesul național“ atunci când analizăm anumite situații. De ce ar trebui eu, un client, să plătesc prețul interesului național, văzut de alții în alt fel?

Există o întreagă discuție legată de faptul că România este numai o piață de forță de muncă pentru investitorii străini, respectiv ei ne trimit comenzile cele mai ieftine, noi executăm produsele în care încorporăm doar manopera și taxele, iar cea mai mare parte din prețul final este luată de multinațională.

În mod cert așa este.

Dintr-un BMW de 30.000 de euro, numai 1.000 de euro este făcut în România: volane, curele de transmisie, oglinzi etc.
Dar noi nu avem brandul BMW, din păcate. Istoria, cercetarea, dezvoltarea au prețul lor.

Poate peste zece ani România va face 2.000 de euro dintr-un BMW, iar acest lucru va însemna un progres imens.
Poate este o erezie națională ceea ce spun, dar interesul meu național este să avem și mai mulți investitori străini care să refacă piețe, sectoare, industrii sau să construiască altele noi, pentru a avea de unde ”să furăm“ cunoștințe, piețe, contacte, să fim furnizori pentru ei, pentru a intra pe lanțul global de producție și desfacere și, în final, de încasare a banilor.

Ăsta-i prețul pe care aș vrea să-l plătesc, și nu unul în care se închid piețele de teamă să nu ne invadeze străinii.