Interes redus pentru investiții imobiliare
Capitalul disponibil pentru investiții în proprietăți comerciale în 2014 în Europa se ridică la 120 de miliarde de dolari, cu 6% mai mare decât cel estimat cu șase luni în urmă, potrivit unui studiu al DTZ Echinox.
“Deși, din totalul capitalurilor atrase pentru investiții imobiliare ce vizează zona Europei, în România ajung în prezent mai puțin de 0,5%, în următorii ani estimăm o creștere graduală a interesului investitorilor pentru țara noastră datorită randamentelor atractive ce pot fi obținute într-un climat de risc relativ scăzut”, a declarat Marius Grigorică, senior business analyst al DTZ Echinox.
El a arătat că o mare parte din capitalurile disponibile țintesc oportunități de investiții imobiliare în piețe secundare în urma reducerii randamentelor în piețele mature din Europa Occidentală. “Acesta ar putea fi un context favorabil pentru România, care are mari șanse să atragă atenția marilor investitori datorită dimensiunii pieței, dar și a îmbunătățirii recente a fundamentelor macroeconomice”, a adăugat Grigorică.
La nivel mondial capitalul pentru investiții imobiliare depășește 340 de miliarde de dolari, în creștere, de asemenea, cu 6% față de nivelul estimat în urmă cu șase luni. Regiunea Asia-Pacific a înregistrat cea mai mare creștere regională de capital (11%), cu peste 90 miliarde de dolari disponibili care ar urma sa fie investiți în această regiune. Însă continentele americane au rămas cea mai importantă destinație pentru investiții, dispunând de aproximativ 130 miliarde de dolari pentru 2014.