Intenția de întoarcere, doar în sondaje. De ce rămân în străinătate românii

„Sentimentul pe care îl am în clipa de față este că vorbim degeaba. Față de anii trecuți, există mai multe informații în legătură cu diasporele românești, în legătură cu migrația, cu problemele, dar implicarea decidenților, care ar trebui să facă politici în acest sens, este minoră. Întrebarea pe care încep să mi-o pun ori de câte ori primesc o invitație la o discuție de acest gen este ce Dumnezeu ar mai putea fi de adăugat”, spune Dumitru Sandu, profesor al Facultății de Sociologie și Asistență Socială în cadrul Universității din București, într-o discuție pe tema migrației.

Peste 219.000 de români au plecat la muncă în străinătate în 2017, cel mai recent an pentru care există statistici disponibile, iar în prezent cifrele oficiale arată că 3,6 milioane de români sunt emigranți în alte state. Studiile sociologului Dumitru Sandu arată că, într-adevăr, motivația materială este una puternică – salariile de pe piețele vestice fiind de 5-6 ori mai mari decât cele din România – însă faptul că românii din străinătate aleg să rămână acolo nu ține de faptul că salariile sunt mai mici, ci de condițiile și oportunitățile de dezvoltare pe care le găsesc acolo.

Părerea sociologului este însă că ar trebui abandonate ideile preconcepute legate de faptul că motivația plecărilor este pur economică, deoarece această percepție distrage atenția de la motivele reale. „Un tip de răspuns al decidenților (când se ridică problema migrației – n. red.) este acela că românii pleacă pentru faptul că salariile sunt mai mari. Așa e, dar tendința de a economiza excesiv interpretarea motivațiilor de plecare este una dăunătoare discuției în spațiul public, pentru politici în domeniu.” Oferă ca argument în acest sens rezultatele Youth Mobility, proiect în care au fost chestionați  2.000 de tineri din România în legătură cu motivațiile lor de plecare, din care a rezultat că pentru ei este din ce în ce mai importantă motivația noneconomică, cea care nu este legată strict de salariul propriu.

Profesorul oferă ca exemplu majorarea salariilor din sectorul medical, unde, deși salariile au ajuns să fie competitive cu cele din Vest, acțiunea nu a determinat întoarcerea medicilor în țară. „Ideologia că oamenii pleacă doar pentru salarii mai mari trebuie descurajată, am date în spate și nu am niciun gen de ezitare să o spun. Ideea că administrația nu contează este iarăși șubredă, potrivit sondajelor. Din acest punct de vedere, condiția majoră pentru a reduce criza demografică, în speță crizele asociate cu migrația din România, este următoarea: România are nevoie de dezvoltare durabilă.”

În 2017, 33.000 de români au obținut o cetățenie străină, dintre care 25.000 într-o țară din Uniunea Europeană, iar dintre aceștia 8.000 au optat pentru cetățenia italiană. Cifrele mai arată că în perioadele de criză numărul de cereri de cetățenii străine crește. Mai mult decât atât, România este singura țară membră a UE din topul 5 al țărilor din care cei mai mulți cetățeni au primit cetățenie europeană, restul de cetățeni din acest top venind din țări unde gradul de respingere socială este unul ridicat.

„Pentru a reduce din această tendință de exod din România, ai nevoie, simplificat vorbind, de două lucruri: competitivitate economică împreună cu dezvoltare durabilă, precum și existența unei democrații reale, care să definească modul de viață de zi cu zi.”

Cum ajung însă românii să plece în străinătate?

Procesul migrației începe cu intenția de a pleca, care este la început una slab structurată, potrivit profesorului Dumitru Sandu. În ceea ce privește intenția de întoarcere, sondajele arată că majoritatea românilor vor să revină acasă. În Madrid de pildă, 800 de români au fost întrebați dacă vor să revină în țară. Răspunsul a fost da, în măsură de 70%. În momentul în care întrebările sunt aprofundate (în ce perioadă, ce pregătiri fac în acest sens etc.), procentul a scăzut de la 70% la circa 20%. „Surpriza a fost să constat că, pe termen mediu-lung, numărul românilor care se decid să rămână în străinătate, care solicită an de an cetățenie străină este mult mai mare, cam cu 10.000 mai mulți decât cei care pleacă pe perioadă lungă în străinătate. Acest lucru înseamnă că avem de-a face cu o frecvență în creștere a comportamentelor, nu a intențiilor, de a rămâne pe termen lung, pentru totdeauna în străinătate. Ideea cum că pleacă ei în străinătate, câștigă niște bani, fac casă aici, dar după aia vin înapoi pierde teren”, a mai explicat sociologul Dumitru Sandu în cadrul interviului.

În procesul migrației, a doua fază o implică intenția împreună cu planurile concrete de plecare – unde, cum, când. În această fază se află mulți dintre tinerii din România: potrivit unui studiu din 2015, 47% dintre tinerii din România au intenții structurate de plecare în străinătate.

Următoarea etapă a migrației este cea în care persoana care pleacă nu își schimbă doar rezidența, ci și domiciliul. Ultima fază este cea în care migrantul a stat mai mult timp în țara adoptivă și cere și obține cetățenia. Problema migrației și a diasporei este una abordată în spațiul public, însă ignorată la nivel decizional, mai spune profesorul Dumitru Sandu.

„Există o ruptură foarte clară între decidenții politici, nu numai de o culoare, și diaspora. Punctul zero al elaborării unor strategii și politici eficiente în domeniu este schimbarea atitudinii decidenților politici. Pasul doi este informația. Tot zic și tot aștept să mă sune într-o zi cineva și să-mi spună că nu am dreptate: «Noi facem sondaje în Italia, Spania, noi știm ce e acolo». Se pot face lucruri bune, chiar dacă nu miraculoase.”

Potrivit profesorului, cele mai eficiente soluții în materie de reducere a efectelor negative ale migrației și rupturii în raport cu diaspora sunt soluțiile nespecifice: „Ceea ce faci așezat, bine, pentru competitivitate în România, pentru creșterea competitivității, pentru reducerea gradului de birocrație, supercentralizare etc.”.

Problema plecării românilor în străinătate este asociată cu probleme cum ar fi infrastructura, administrația publică, sistemul de educație și sănătate.

Cu toate acestea, există și soluții specifice în abordarea acestei probleme. Din punctul de vedere al sociologilor, rezolvarea problemei nu este oprirea migrației, ci optimizarea acesteia. Circulația migratorie ar trebui să devină un factor al dezvoltării durabile, și nu un obstacol. „România nu este singura din estul Europei care are probleme de acest gen. Din cazul Poloniei se pot învăța foarte multe. Există direcție pentru strategii guvernamentale, institute ale Academiei, există multe fonduri de cercetare care pot fi ușor orientate către cercetare comparativă”, exemplifică profesorul cu un reper în direcția soluțiilor asupra problemelor migraționiste.

De la intrarea în Uniunea Europeană, parcursul României previzionat de sociologi în ceea ce privește migrația este că ar putea urma drumul Portugaliei, Spaniei sau Italiei, de a deveni în primă fază țară de plecare, apoi de plecări-sosiri.

„România nu face schimbări fundamentale decât în situații de criză, așa spune istoria noastră. Care sunt șansele ca România să parcurgă drumul acestor țări de după aderarea la UE? Nu știu, dar există două scenarii. În afară de scenariul în care România va importa forță de muncă, mai există un scenariu, rău, nediscutat, ocolit: România să devină țară de tranzit. Țările despre care vorbeam au reușit această trecere folosind intrarea în UE, atracția de fonduri, pe care avem dovadă că noi nu știm să o folosim.”

El mai crede că în contextul în care situația din România nu se schimbă și țara „va merge în continuare pe guvernare improvizată, există riscul ca toți oamenii care vin din Pakistan, India, Republica Moldova să vină și să treacă, nu să vină ca să rămână”.

În ceea ce privește implicarea reprezentanților mediului de afaceri în problemele sociale, sociologii și economiștii sunt de părere că aceasta este benefică, iar inițiativele nu lipsesc nici când vine vorba de problema migrației.

„Din fericire și nefericire în același timp, lucrurile nu se schimbă decât dacă apare criza. Migrația a avut și un efect pozitiv, prin reducerea șomajului. Nu zice nimeni nimic în acest sens. Ne lăudăm că avem șomaj 4%, dar acest rezultat este datorat persoanelor care au plecat în străinătate și trimit bani acasă. Încep să apară efectele negative. Faptul că mediul de afaceri începe să devină activ în aceste probleme și pune presiune pe administrație este bun. Este clar că trebuie schimbat ceva și în sectorul financiar și economia privată. Faptul că apar fenomene de criză de forță de muncă este bun din acest punct de vedere.”

Efectele în plan economic ale plecărilor românilor în străinătate sunt, în primul rând, lipsa forței de muncă și subdezvoltarea regiunilor din care au loc cele mai multe plecări.

„Din păcate, studiile publicate pe care le avem pun foarte puțin în evidență efectele locale, regionale. Sunt niște efecte negative ale migrației pe care nu le discutăm fiindcă nu avem date. Spre exemplu, chestiunea legată de lipsa de viabilitate economică a unor comune în legătură cu migrația se poate dovedi. Se poate dovedi limpede legătura dintre scăderea veniturilor locale bugetare și plecarea în străinătate.”

Mileniali pe picior de plecare

Bogdan este un tânăr de 23 de ani student al Universității din București, cazat într-unul dintre căminele universității. Convins că vrea să rămână în România pentru a schimba lucrurile în bine, el nu crede în statisticile referitoare la plecările românilor, așa că, citind un articol care indică numărul record al migranților, a început să își întrebe colegii și chiar să facă sondaje pe Facebook în grupurile căminelor universității. Surpriză sau nu, Bogdan s-a lovit de un răspuns aproape unanim valabil pentru cei care vor să plece:

„Da’ ce să faci aici?”

Bogdan a constatat că dintre colegii de facultate sau cămin, mai mult de 80% au planuri concrete de plecare în străinătate. Cifra i s-a părut cam mare, așa că a încercat să facă sondaje pe paginile de Facebook ale căminelor studențești din București. Din peste 200 de respondenți, studenți ai Universității din București, mai mult de 44% și-au manifestat intenția de a pleca în străinătate, dintre care peste 80% știind și unde.

Robert (20 de ani), coleg de cămin cu Bogdan, face două facultăți simultan în cadrul Universității din București. Și-a propus ca după ce își va termina studiile, să facă un master în străinătate, iar prima sa opțiune este Germania, unde trăiește tatăl său, iar a doua opțiune ar fi Marea Britanie, unde este stabilită mama sa. El mai are o soră de 15 ani, care este unul din cei 90.000 de copii din România care au ambii părinți plecați în străinătate.

Jean (19 ani), student la Facultatea de Istorie, are de gând să plece în Marea Britanie și să urmeze acolo cursurile unei facultăți din Londra și să se angajeze pe timpul studenției.

Mihai (21 de ani) este un alt exemplu de tânăr care și-ar dori să plece în străinătate. El a fost plecat cu programul Work and Travel în SUA pe perioada verii trecute și spune că, dacă ar putea, mâine s-ar muta acolo. „Ce mi-a plăcut cel mai mult în America au fost oamenii, mentalitatea, este altfel decât aici. Dacă mai pun în calcul și banii… Păi la un moment dat am început să pun bani deoparte pentru că efectiv nu mai aveam pe ce să îi cheltuiesc”, spune Mihai.

Amir (29 de ani) provine din Siria și a fost student al Universității din București timp de cinci ani, finalizând programul de licență și masterat. În timpul studiilor și după finalizarea acestora, Amir a lucrat în România, având la un moment dat trei joburi simultan, dintre care două part-time, cu care totaliza un câștig de peste 4.000 de lei lunar. El a reușit să dobândească cetățenia română, iar acum are planuri de plecare în Vest. „E greu, Bogdan, aici la voi. Da, plec în Franța la fratele meu. În Siria e război și nu mă pot întoarce, dar acum că am cetățenia (română – n. red.), pot pleca în Franța”, spune Amir.