Intelectual, care va să zică membru PDL. Perlele politice ale săptămânii
"PDL e compus în integralitate din intelectuali și n-am împărțit niciodată partidul în intelectuali și non-intelectuali" - Emil Boc, președintele PDL, după ce Cristian Preda a fost exclus din partid la cererea lui Silviu Prigoană
“Unii mi-au spus că sunt intelectual într-un fel care este incalificabil, adică ‘băga-mi-aș în intelectuali’. Am auzit-o, din păcate” – Toader Paleologu, vicepreședinte PDL
“Eu mă opun la utilizarea cu destinație politică a banilor din buget, foarte simplu: zicând nu (…) celor care încearcă! (…) Cine a încercat? Deocamdată nu a încercat nimeni!” – premierul M.R. Ungureanu despre refuzul său inițial de a da bani baronilor PDL
“În alte vremuri, oameni ca el erau împușcați pentru înaltă trădare. În vremea domniei lăcustelor portocalii, e prim-ministru și vedetă la teveu” – Olguța Vasilescu, senator PSD, despre M.R. Ungureanu
“Victor Ponta are o obsesie: Roberta Anastase. O obsesie pe care deja toți românii o cunosc. Repet: nu e problema mea, e o problemă de natură medicală pe care nu cred că o pot rezolva eu” – Roberta Anastase, președintele Camerei Deputaților
“Transferurile de membri de la PDL la USL au fost făcute pentru a acoperi găurile de la șvaițer, adică sunt în locuri unde USL nu avea candidați credibili” – Varujan Vosganian, fruntaș PNL
“Toți care intră în conflict cu Elena Udrea sunt dați afară din partid de Traian Băsescu” – fruntașul PSD Dan Șova
“Un bou, pe numele său Toma, se laudă că în cel mai scurt timp va prelua filiala județeană de la Olt. (…) Aș vrea să-i anunț pe această cale pe bou și sfinții de la București că în organizația județeană a PDL Olt sunt oameni cu minte și suflet. Noi nu avem boi printre noi” – Dan Bălășescu, secretarul general al PDL Olt, despre Ion Toma, senator UNPR