Întârzieri de până la 60 de minute ale trenurilor, din cauza caniculei
Trenurile ar putea avea întârzieri la destinație de 30-40 de minute, în medie, din cauza limitărilor de viteză introduse din cauza caniculei, însă trenurile de lung parcurs, care tranzitează mai multe județe aflate sub avertizarea ANM de caniculă, ar putea avea întârzieri de până la 60 de minute.
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează, marți, că în perioada caniculară, adică de marți până joi, conform avertizărilor meteo de la Administrația Națională de Meteorologie, vor fi introduse limitări de viteză în circulația trenurilor din cauza temperaturilor ridicate care se înregistrează în aer și implicit la nivelul solului.
“Astfel, în data de 12 august, începând cu ora 11.30, viteza de circulație a trenurilor de marfă și de călători se reduce cu 10-50 km/h față de viteza normală, pe anumite secții de cale ferată. Această măsură este necesară în perioadele caniculare pentru ca traficul feroviar să se desfășoare în condiții de siguranță. Prin aplicarea acestei măsuri se vor înregistra întârzieri la destinație, în medie, de 30-40 de minute/tren, funcție de traseul trenului din graficul de circulație. În cazul trenurilor de lung parcurs, care tranzitează mai multe județe aflate sub averizarea ANM de caniculă este posibil să apară întârzieri mai mari, de până la 50-60 de minute/tren”, se arată într-un comunicat transmis agenției MEDIAFAX.
Sursa citată precizează că măsura de reducere a vitezelor de circulație, în anumite intervale de timp în care temperaturile depășeșc limitele normale, este o măsură obligatorie pentru siguranța traficului feroviar și, de asemenea, este aplicată de toate administrațiile de cale ferată, la nivel european.
“Este important de menționat că în perioada de caniculă temperaturile înregistrate în șină depășesc 50 de grade C”, se mai arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, în perioadele caniculare, personalul de întreținere a căii ferate efectuează revizii suplimentare pe întreaga rețea feroviară (însoțiri de trenuri, verificări directe ale căii, măsurarea și înregistrarea permanentă a evoluției temperaturilor în șină etc).
CFR SA recomandă călătorilor să solicite informații despre întârzierile înregistrate în traficul feroviar la stațiile și agențiile CFR din București și din țară, la telefon 021/9521.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare potrivit căreia zilele de marți, miercuri și joi vor fi caniculare în aproape toată țara, în zonele de câmpie și podiș urmând să se înregistreze temperaturi maxime între 35 și 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități al disconfortului termic.