Întâlnire a președintelui Băsescu cu Van Rompuy și Barroso. Cei trei vor discuta despre bugetul UE 2014-2020
Președintele Traian Băsescu are programată joi la Bruxelles, de la ora 12.00 a României, o întrevedere cu președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, și președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, pe tema propunerii de buget al UE pentru 2014-2020.
Întrevederea are loc înaintea reuniunii Consiliului European care va începe joi seară, de la ora 20.00 a României. Cei doi lideri europeni au joi întâlniri cu toți șefii de state și de guverne din țările membre, în vederea pregătirii unui compromis cu privire la propunerea de buget UE. Potrivit unor surse europene citate de MEDIAFAX, întrevederea celor doi oficiali UE cu președintele Traian Băsescu este a doua în ordinea întâlnirilor pe care le vor avea cu liderii țărilor membre UE, anterior fiind programată numai întâlnirea cu premierul britanic David Cameron. Este de așteptat ca în cadrul întrevederii președintele Băsescu să prezinte poziția României privind bugetul UE.