Home Actualitate INS: Rata anuală a inflației a sărit în...
Actualitate

INS: Rata anuală a inflației a sărit în aprilie la 10,7%, după opt luni cu creșteri de preț de peste 9%. Cele mai mari scumpiri sunt la servicii, de 13%, și la alimente, de 12%

Rata anuală a inflației a sărit în aprilie la 10,7%, după opt luni cu creșteri de preț de peste 9%, arată datele INS publicate miercuri, cele mai mari majorări fiind la servicii, de 13%. În același interval de timp, prețurile…

INS: Rata anuală a inflației a sărit în aprilie la 10,7%, după opt luni cu creșteri de preț de peste 9%. Cele mai mari scumpiri sunt la servicii, de 13%, și la alimente, de 12%
INS: Rata anuală a inflației a sărit în aprilie la 10,7%, după opt luni cu creșteri de preț de peste 9%. Cele mai mari scumpiri sunt la servicii, de 13%, și la alimente, de 12% · Foto: Business Magazin

Rata anuală a inflației a sărit în aprilie la 10,7%, după opt luni cu creșteri de preț de peste 9%, arată datele INS publicate miercuri, cele mai mari majorări fiind la servicii, de 13%.

În același interval de timp, prețurile mărfurilor nealimentare s-au majorat cu 12%, iar cel al mărfurilor alimentare cu 7,39%. 

Comparativ cu martie, în aprilie prețurile de consum au crescut cu 0,84%.

Rata inflației de la începutul anului (aprilie 2026 comparativ cu decembrie 2025) a fost 3,1%.

Calculată pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC), rata anuală a inflației a fost în aprilie de 9,5%. 

La alimente, cele mai mari majorări de prețuri s-au menținut la cafea, prețul acesteia majorându-se cu 21,76%. Ouăle se află pe locul secund cu o creștere a prețurilor de 14,78%, în timp ce carnea de bovine s-a scumpit cu 12,24%.

Prețurile din grupa produselor din zahăr, produse zaharoase și miere de albine au crescut cu 11%. Alte creșteri semnificative se constată și la laptele de vacă, 10,97%, la pâine, 8,96%, și la fructe proaspete, 11,77%, în timp ce carnea de pasăre s-a scumpit cu 7%.

În categoria băuturi alcoolice, prețul berii s-a majorat, în ultimul an, cu 8%, iar cel al vinului cu 7%.

În schimb,  cartofii s-au ieftinit cu 11,7%, iar făin cu 4,3%.

Dintre mărfurile nealimentare, cea mai mare creștere an la an este la energia electrică, cu 54%, după eliminarea schemei de sprijin privind plafonarea prețurilor.

La benzină, prețurile au urcat cu 22,4% și la motorină cu 32,6%. Energia termică s-a scumpit  cu 10,7%, cărțile, ziarele, revistele cu 10,3%, detergenții cu 9,4%, tutunul și țigările cu 7,4%.

În perioada aprilie 2026 – aprilie 2025, prețul gazelor a crescut cu 6,38%. 

În categoria serviciilor, cele mai mari creșteri de prețuri s-au consemnat la chirii, acestea majorându-se cu 43,7%, urmate de igienă și cosmetică, cu 15%, și Apă, canal și salubritate, tot cu 15%.

În același timp, asistența medicală a devenit mai scumpă cu 12,6%, transportul urban și-a majorat tariful cu 8,5%, iar cel interurban rutier cu 11%.

Singura scădere de preț în această categorie continuă să fie înregistrată la biletele de avion,  cu 4,7%. Comparativ cu luna martie 2026 însă, tariful transportului aerian s-a majorat cu 27%, în special ca urmare a majorării tarifelor la combustibili.

Tarifele serviciilor poștale, care își reduseseră cotele în lunile anterioare, în aprilie 2026, față de luna similară din 2025, s-au majorat cu 9,92%

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună