Home Afaceri ING Asigurari: profit triplu cu afaceri...
Afaceri

ING Asigurari: profit triplu cu afaceri mai mici

ING Asigurari, cea mai mare companie din piata asigurarilor de viata, a subscris in primele sase luni ale anului prime brute totale in valoare de 261,35 milioane de lei, in scadere cu 4,5% fata de aceeasi perioada a anului trecut.

ING Asigurari:  profit triplu cu afaceri mai mici
ING Asigurari: profit triplu cu afaceri mai mici · Foto: Business Magazin

“Sesizam in aceasta perioada o schimbare a preferintelor clientilor, care cauta in special produse ce le ofera protectie si randamente garantate. Astfel, in vanzarile noi ale ING Asigurari de Viata din prima jumătate a anului 2009 acest tip de contracte reprezintă circa 80% din numarul total de polite, fata de 40% in aceeași perioada din 2008”, a declarat Cornelia Coman, director general al companiei si presedinte al Consiliului de Administratie al ING Fond de Pensii.

In schimb, profitul brut al companiei a crescut aproape de trei ori pana la aproape 55 mil. lei (13,1 mil. euro). „In principal, această evolutie a fost determinata de cresterea veniturilor din investitii si de scaderea cheltuielilor administrative”, a mai declarat Cornelia Coman. Pe segmentul de asigurarilor de viata, valoarea activelor financiare in administrare a ajuns la nivelul de 1,631 miliarde de lei la sfarsitul lunii iunie 2009, in crestere cu circa 6,25% fata de aceeasi perioadă a anului trecut.

Pe segmentul de pensii facultative, ING Asigurări de Viata are in administrare doua fonduri de pensii facultative, ING Clasic și ING Optim, care însumau la jumatatea anului 66.651 de participanti (in crestere cu aprox. 56% față de iunie 2008) si active de 57,5 milioane de lei (in crestere de peste 3,7 ori comparativ cu iunie 2008).

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună