Home Actualitate Inflația a ajuns la 5%. Cât mai e până c...
Actualitate

Inflația a ajuns la 5%. Cât mai e până cresc dobânzile?

Banca Națională a României (BNR), prin vocea gu­ver­natorului Mugur Isărescu, spune că inflația este „temporară“. La fel și premierul Florin Cîțu, care speră să ajungă, într-o bună zi, guvernator.

Inflația a ajuns la 5%. Cât mai e până cresc dobânzile?
Inflația a ajuns la 5%. Cât mai e până cresc dobânzile? · Foto: Business Magazin

Banca Națională a României (BNR), prin vocea gu­ver­natorului Mugur Isărescu, spune că inflația este „temporară“. La fel și premierul Florin Cîțu, care speră să ajungă, într-o bună zi, guvernator. Nu toți cred asta însă. Dacă prețurile pe ansamblu au înregistrat un plus de 5%, prețul producției industriale (costul la poarta fa­bricii) a înregistrat, la jumătatea anului, un plus de 12%, ce­ea ce se va reflecta, aproape automat, în prețul final al pro­du­selor. Inflația va crește, prin urmare. În lume, in­flația este aproape generală, dar asta nu mângâie pe nimeni.

Chiar de anul acesta BNR va fi obligată să majoreze dobânda-cheie, ceea ce va majora, evident, costul credi­tului comercial, crede Ionuț Dumitru, economist-șef la Raiffeisen Bank.

Va fi o decizie care va tempera inflația, dar care îi va ustura la buzunar pe mulți, crede economistul Aurelian Dochia: „Inflația ar putea fi mai  mare și pe termen lung“.

Adrian Vasilescu (BNR) afirmă doar că „dobân­da-cheie nu va mai scădea“, un alt fel de mod de a spune că din groapă nu poți să ieși decât dacă urci: dobânda de această dată. În fața unei inflații de 5% pe termen lung, BNR nu are o altă opțiune în afară de majorarea do­bânzii-cheie, acum la 1,25%.

„Cred că se va întâmpla chiar din anul acesta“, crede Ionuț Dumitru.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună