Home Actualitate Industrie: Reindustrializarea a început...
Actualitate

Industrie: Reindustrializarea a început cu insolvențele

Una dintre primele măsuri pe care guvernul Ponta le-a luat de la instalare a fost să ceară insolvența combinatului chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea, ultima mare companie industrială care se mai află în portofoliul statului.

Industrie: Reindustrializarea a început cu insolvențele
Industrie: Reindustrializarea a început cu insolvențele · Foto: Business Magazin

Una dintre primele măsuri pe care guvernul Ponta le-a luat de la instalare a fost să ceară insolvența combinatului chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea, ultima mare companie industrială care se mai află în portofoliul statului.

Deși la început măsura de intrare în insolvență a fost prezentată ca una care ar trebui să ducă la salvarea combinatului, situația acestuia a continuat să se deterioreze. Râmnicu Vâlcea este de o săptămână sub asediul protestelor muncitorilor de la Oltchim, care au ieșit în stradă pentru că nu și-au mai primit salariile de mai multe luni, iar administratorul judiciar și-a anunțat intenția de a disponibiliza în primă fază 1.000 din cei circa 3.300 de angajați ai societății din lipsă de fonduri. În prezent compania riscă să-și închidă total activitatea și să disponibilizeze aproape toți angajații dacă nu reușește să strângă rapid finanțare pentru redeschiderea unor secții din combinat.

O situație complicată este și la cele patru combinate siderurgice deținute până de curând de grupul rus Mechel, care aveau la începutul anului trecut peste 6.000 de angajați, mulți capi de familie care susțineau locurile de muncă din mai multe orașe, precum Târgoviște, Câmpia-Turzii, Brăila și Buzău. Grupul rus a disponibilizat circa 1.500 de salariați anul trecut, iar pentru că nu a găsit un cumpărător care să susțină finanțarea combinatelor, puternic îndatorate, Mechel le-a vândut către rudele fostei reprezentante a grupului în România, care le-a băgat în insolvență cu intenția de a le restructura și a anunțat că va mai disponibiliza circa 930 de salariați. Premierul Victor Ponta susține că grupul Mechel poate să facă ce vrea cu combinatele românești pentru că este firmă privată și din acest motiv statul nu poate să intervină pentru a ameliora situația.

Pe de altă parte, ministrul economiei Varujan Vosganian vorbește despre reindustrializarea României și a înființat în acest scop o Comisie Consultativă din care fac parte mai mulți reprezentanți importanți din mediul privat, care ar urma să contribuie la realizarea unui document de politică industrială. 

Toate stirile sunt pe zf.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună