Industria despre care puțini vorbesc, dar care este la fel de afectată de pandemie ca domeniul HoReCa sau al transporturilor. Mii de angajați sunt în pauză de activitate de la începutul izolări

Găsiți aici varianta e-paper a revistei: e-paper Business MAGAZIN.

Au trecut mai bine de două luni de când reflectoarele în sălile de spectacol din țară (și nu numai) s-au stins. Majoritatea celor care lucrează în domeniul artelor spectacolului și-au folosit creativitatea pentru a-și continua munca „în sufragerie”, la fel cum angajații multinaționalelor și-au mutat și ei birourile în case. Cu toții așteaptă însă întoarcerea în sălile de spectacol.

Dezbaterea despre adaptabilitatea teatrului merge departe în urmă în istorie, până în vremurile lui Shakespeare. Teatrele elisabetane, care erau în centrul vieții publice, erau frecvent închise în Londra în perioada epidemiei de ciumă. La fel ca politicienii din prezent, autoritățile londoneze din secolul al XVI-lea erau îngrijorate că oamenii care se îngrămădeau pentru a vedea anumite spectacole din sălile închise ar fi fost în pericol de infectare. Regula oficială era pe atunci că, odată ce rata de mortalitate trecea de 30 de persoane pe săptămână, spectacolele erau anulate, potrivit informaților postate pe pagina teatrului londonez Rose Theatre Kingston. Prin urmare, fiindcă teatrele stăteau pe atunci mai mult închise decât deschise, trupa de teatru de care Shakespeare a aparținut în cea mai mare parte a carierei, The King’s Men – Oamenii Regelui, se baza pe daruri regești și pe turnee în provincie pentru a-și compensa „box office-ul” pierdut. Totodată, Shakespeare însuși ar fi fost nevoit să se reinventeze și să se orienteze pe scrierea de poeme în perioadele de carantină, în locul pieselor de teatru.
Chiar dacă ne despart sute de ani de Shakespeare, cei care alcătuiesc artele spectacolului în prezent – fie că vorbim despre actori, regizori, scenografi, mașiniști și alți lucrători în artele spectacolului – par să se confrunte cu dileme similare. Sunt o categorie profesională poate la fel de afectată ca cei din industria HoReCa, mai cu seamă dacă ne referim la artiștii independenți, acea categorie care își desfășoară activitatea în baza unor contracte de drepturi de autor. Cei mai mulți dintre ei s-au reinventat în această perioadă – dar cu toții se întreabă cum va arăta spectacolul în noul context creat de pandemie.

Cu răbdare, în așteptarea vremurilor în care să existe din nou

Actorul Ion Caramitru, directorul general al Teatrului Național din București, mărturisește că, deși pentru instituția pe care o reprezintă lucrurile sunt în prezent în echilibru, ca actor, situația nu este deloc ușoară: „Mă simt frustat, eu pentru asta exist, iar în situația mea sunt și toți colegii mei. Dacă nu suntem pe scenă, nu suntem deloc, dar ne-am înarmat cu răbdare”.
El amintește despre un moment dramatic din teatrul englez, un exemplu istoric că domeniul a depășit momente mult mai grele decât cel de acum. „Să ne amintim că după Shakespeare, Anglia a trăit un moment dramatic care ține de istoria teatrului englez. Este vorba despre perioada lui Cromwell care a condus Anglia și care a considerat teatrul o instituție a diavolului și l-a interzis – au fost astfel aproape 30 de ani în care în țara teatrului nu s-a jucat. A fost interzisă instituția și tot nu a murit. Așa că din punctul acesta de vedere nu sunt îngrijorat.”
Teatrul Național din București s-a mutat deocamdată în mediul online, iar faptul că gustul publicului pentru această manifestare artistică este mare se reflectă în vizualizările înregistrate de spectacolele de acolo: au debutat cu spectacolul „Furtuna”, de Shakespeare, care a avut 6.000 de spectatori, în condițiile în care în sală, la desfășurarea normală a spectacolului, capacitatea este de maximum 900 de spectatori. De asemenea, încă dinainte de pandemie, Teatrul Național organizează și conferințe în mediul online, prin intermediul platformei YouTube, pe care le transmite în continuare și acum, în timpul săptămânii, în zilele de luni, marți, miercuri și joi, de la ora 14 și în reluare de la ora 16. „Prin urmare, noi suntem prezenți online în fiecare zi”, punctează actorul.
În timp ce spectacolele la care lucrează de obicei se desfășoară acum în varianta digitală, cei 480 de angajați ai Teatrului Național sunt în concediu de odihnă din luna martie: „Noi am plecat în concediu legal de odihnă, iar actorii care nu sunt angajați ai teatrului și care apar drept colaboratori au primit, în baza adeverinței  pe care noi am eliberat-o celor care au avut în ultimele 6 luni contracte cu TNB, șomaj tehnic, pe care îl acoperă prin lege Guvernul”.
Alături de cei care lucrează în cadrul TNB, probabil, alte câteva mii de oameni din domeniul artelor spectacolului au luat o pauză de activitate. „Este greu să vă pot oferi o estimare a numărului tuturor celor afectați din industria artelor performative: sunt coruri, opere, teatre de operetă, teatre lirice – care au și orchestră, și cor, și balet; toate aceste instituții au și corp tehnic, dar și administrativ”, răspunde Ion Caramitru, întrebat care ar putea fi numărul celor afectați de lipsa de activitate în lumea pe care o reprezintă.
În ceea ce privește efectele economice ale opririi activității, acestea se reflectă asupra tuturor instituțiilor menționate de el, care de regulă sunt organizate pe principiul dublei finanțări: o finanțare oficială care vine fie de la Ministerul Culturii, fie de la bugetele locale sau județene, de la Primării sau de la Consiliile Județene, dar și o finanțare prin venituri proprii, potrivit explicațiilor directorului general al TNB. „Situația în care a fost oprită activitatea acestor instituții înseamnă și reducerea la zero a veniturilor proprii, aceasta fiind o contribuție importantă la bugetul total din care se plătesc pe de o parte salariile angajaților, dar și colaboratorii, utilitățile, obligațiile sine qua non de a avea protecție împotriva incendiilor, pază, întreținere etc.”, explică Ion Caramitru.
În situația specifică a Teatrului Național din București, numărul obligațiilor de acest tip este mare, mai ales în contextul în care în ultimii ani, de la bugetul de stat, pentru instituțiile din rândul cărora acesta face parte, nu s-au prevăzut deloc fonduri pentru achiziții – achizițiile însemnând utilaje de scenă și alte investiții de care este nevoie pentru asigurarea existenței tehnice la zi. Or, explică directorul general al TNB, aceste achiziții s-au făcut din venituri proprii. „În prezent, această componentă de buget a căzut total – este zero, iar subvenția de la stat nu ajunge ca să funcționăm.”
În ultima lună normală de funcționare a Teatrului Național de anul acesta, o lună scurtă, veniturile instituției au depășit un milion de lei: „Luna februarie a avut 29 de zile, practic au fost 25 de zile lucrătoare în ceea ce ne privește, fiindcă doar în zilele de luni nu jucăm. Avem 5 săli în care jucăm seară de seară, cinci teatre într-unul aș putea să spun și au fost 94 de spectacole care s-au jucat. Aceste 94 de spectacole au adus în săli 27.300 de spectatori, iar încasările acestei luni scurte s-au plasat la 1,3 milioane de lei și la un coeficient de ocupare a sălilor de aproape 79%, ceea ce este foarte bine, adică incredibil!”.
Despre prima săptămână din martie, Ion Caramitru spune că a fost chiar mai bună decât prima săptămână din luna februarie. Iar apoi au trecut la zero activitate, respectiv la zero venituri. „În general Teatrul Național așa a mers în ultimii ani, pe structura aceasta, dar brusc toate au căzut, a trebuit să suspendăm 144 de spectacole, în contextul în care erau puse în vânzare bilete până la data de 3 mai. Prin urmare, vorbim despre o dramă, iar deocamdată suntem în așteptarea unor zile mai bune. Cred că în instituțiile noastre orizontul de reluare a activității este mai îndepărtat decât în altele  – oficialii spun că ultimele care se vor deschide vor fi instituțiile de spectacol. Speranța mea este descoperirea cât mai rapidă a unui vaccin, a unui medicament.”
Pe de altă parte, o parte din colectivul Teatrului Național s-a întors la  muncă; ceilalți, implicați în activitatea scenică, se vor întoarce puțin mai târziu, pe 1 iunie. „Cei care s-au întors deja respectă o disciplină de lucru în care, la limita necesarului, trebuie să fie prezenți zilnic la lucru.  Atelierele – fiindcă avem și ateliere de tot felul, de croitorie, de mecanică, de butaforie – vor lucra zilnic respectând normele obligatorii de igienă”, descrie Ion Caramitru activitatea angajaților care lucrează deja. 
Dacă în cazul artelor spectacolului, prima urgență a fost să nu se mai țină spectacole și concerte care să îi adune pe oamenii din public la un loc, acum, în ultima perioadă, au început discuțiile referitoare la măsurile ce ar putea fi luate pentru cei care sunt pe scenă – „Și poate este mai grav pentru ei că își desfășoară activitatea și mai aproape unul de celălalt: și nu pot nici să cânte, nici să vorbească, nici să joace, nici să danseze cu masca pe figură”, spune actorul.
Când se vor întoarce cei care lucrează la scenă – actorii și tehnicienii – va trebui să conceapă o altă schemă de lucru – de repetiții, până una alta: „Avem din fericire săli de repetiții mari, cu suprafețe generoase, care pot fi la dispoziția unui program de repetiții așa cum vom decide în comun. Mai greu va fi, zic eu, la teatrele de operă și operetă, unde repetițiile de cor trebuie făcute cu oamenii stând alături, baletul se află într-o situație similară, excepție fac doar studiile  individuale. Se vor găsi soluții până la urmă, teatrul nu a murit niciodată și nu va muri vreodată – așa că eu sunt optimist – cu rezerve, dar sunt optimist”.
Un alt posibil efect al acestei perioade de pauză ar putea fi în cazul TNB reducerea numărului de premiere pe care îl vor putea realiza din cauza fondurilor reduse ca urmare a contextului actual.
„Noi producem cam două premiere pe an, în fiecare sală – în total aproximativ opt pentru tot teatrul – este puțin, s-ar putea face patru pentru fiecare sală. Timpul de repetiții pentru un spectacol este, în medie, de aproximativ două luni – două spectacole pe an la o sală înseamnă un spectacol realizat în șase luni – ceea ce este foarte puțin. Dar, desigur nu putem pretinde imposibilul, țara trece prin dificultăți mari, înainte de cultură și distracție este mai importantă sănătatea, învățământul și multe alte aspecte ale vieții sociale. ”
Iar colegilor săi din artele spectacolului, Ion Caramitru le transmite: „Să fie liniștiți, teatrul nu a murit niciodată, lucrurile trebuie să se îndrepte, cel puțin știm cu toții că teatrul românesc a devenit o componentă organică a vieții publice, afluența de spectatori din ultimii ani la teatru și nu numai din București, ci și din provincie, este excepțională, sălile sunt pline, lumea vine la teatru pentru că s-a învățat să vină și are nevoie de el – lucrul acesta nu poate fi neglijat – s-a văzut acest lucru și în audiența online a spectacolelor noastre, lumea a simțit nevoia să se uite, nu să închidă televizorul, iar asta m-a liniștit și sunt convins că vom trece de pandemie și vom reveni la normal – trebuie însă răbdare și speranță în mai bine”.

Mai puțin teatru, mai mult scris

Când a început perioada de autoizolare, la jumătatea lunii martie, regizorul Chris Simion era în plin turneu cu spectacolele „Oscar și Tanti Roz” de la Teatrul Bulandra și „Cu ce vă servesc?”, producție independentă Grivița 53. Le-a amânat pentru toamnă, în speranța că își vor putea relua activitatea. Totodată, se pregătea să deschidă oficial noul spațiu de joc, sala The Institute by Grivița 53, un spațiu pop up pe Știrbei Vodă 104-106 unde și-au propus să joace până când vor construi teatrul independent ce își va avea casa, așa cum îi spune și numele, la adresa Grivița 53. A pus o pauză tuturor acestor proiecte, iar creativitatea din zona teatrală s-a mutat în proiecte de altă natură. „În autoizolare am scris, am lucrat la romanul care închide trilogia începută cu ani în urmă. Primul volum a fost «Ce ne spunem când nu ne vorbim», apoi a urmat «40 de zile», iar acum lucrez la ultimul, «Ce n-am putut uita»”, își descrie regizoarea Chris Simion activitatea.
Cât privește teatrul – definiția ei despre acesta este legată de prezența unei audiențe. „Teatrul există de la cel puțin un spectator în sus. Teatrul nu există altfel, nu are valoare. Lipsa de activitate cu publicul înseamnă daune: sufletești și financiare. Poate că abia acum, când te simți gol fără teatru (atât ca și creator, cât și ca spectator) îi realizezi importanța”, crede Chris Simion. Ea observă că mulți dintre colegii ei de breaslă „se desfășoară” în mediul online, însă este de părere ca acest substitut nu are nicio legătură cu teatrul viu, concret. „Este doar o pseudoexperiență, necesară și binevenită ca joacă, dar atât. N-am văzut încă nimic făcut profesionist. Teatru online nu s-a făcut încă în România, dar se poate face. Și teatru TV se face, de ce nu s-ar începe și teatrul online? Chiar ar avea mult mai multă libertate decât TV-ul.” Or, crede regizoarea, aceasta s-ar traduce printr-un proiect gândit în formula online și nu neapărat pornit din situația creată de pandemie care constrânge, ci să fie justificat și artistic.
„Efervescența asta de pe net era inevitabilă. Oamenii s-au desfășurat cum au putut, au făcut ce le-a trecut prin cap să supraviețuiască și să rămână întregi la cap. Nu poți judeca perioada asta. E tolerată. E îngăduită. Sunt colegi care nu au avut nicio problemă cu izolarea, dimpotrivă, s-au bucurat de ea. Și alții care au făcut depresie sau au scos din ei ce era mai umbrit. Ne cunoaștem și ne definim în situații limită, habar nu avem cum reacționăm nefiind în situație. Așa că nu poți comenta reacțiile unuia comparându-le cu ale altuia. Fiecare a fost cum a fost, a făcut ce a făcut să nu înnebunească și să-și gestioneze emoțiile”, descrie ea reacțiile care s-au născut în această perioadă.
Semnificația economică a pauzei luate de lumea spectacolelor este rezumată simplu de Chris Simion: „Nu joci, nu ai spectacole. Nu ai spectacole, nu câștigi”. Totuși, în România, lumea celor din teatru se împarte în două categorii: cei angajați, cu salariu, și cei care au contracte de colaborare. Cei care suferă cel mai mult sunt artiștii independenți, care nu sunt apărați legislativ, ca în alte țări. Și printre ei se numără și Chris Simion. Nu este angajata niciunui teatru, lucrează pe contract temporar, cât timp regizează un spectacol. Din rândul celor care sunt în aceeași situație, observă că unii au mai avut rezerve financiare, dar cei mai mulți, nu. „Nu știu niciun caz care să ajungă pe stradă sau să fie muritor de foame, căci te mai ajută părinții, colegii, prietenii dar asta nu e normal. Trebuie schimbat sistemul, trebuie schimbată legea în așa fel încât parte din bugetul alocat culturii să fie direcționat către ONG-uri cu activități culturale și artiști independenți”, crede regizorul. Ce se va întâmpla dacă nu se vor deschide teatrele? „Vom exista pe online, în formule estetice mai mult sau mai puțin contestate. Dacă se vor deschide și vom fi obligați să păstrăm distanțarea socială vom juca probabil numai Beckett și commedia dell’arte, cu măști pe față.”
Dincolo de proiectele artistice, Chris Simion se înscrie și în zona antreprenoriatului cultural, fiind inițiatoarea proiectului Grivița 53, un teatru independent în care ar urma să joace mai ales reprezentanți ai noilor generații de actori. A pornit cu banii rezultați din vânzarea casei bunicii sale, iar apoi a continuat proiectul bazându-se pe strângeri de fonduri. Or și la acest capitol a trebuit să pună o pauză. „Noi în mai am fi vrut să mai facem o campanie de strângere de fonduri și în vară să dăm drumul la șantier. Mai avem nevoie de 250.000 de euro ca să dăm drumul la lucrare. Vom amâna tot demersul. În funcție de noile măsuri care se vor lua, vom decide cât amânăm. În martie și aprilie, era absurd ca noi să cerem bani să construim un teatru, în timp ce oamenii nu aveau echipamente medicale de bază. Dar toate la vremea lor. Căci nu vom rămâne la nesfârșit în starea asta și cu răbdare se va naște și acest teatru care va întoarce multă bucurie celor care-l construiesc și au nevoie de el”, spune Chris Simion.
Lecțiile acestei stări de izolare – atipice poate mai mult pentru cei care trăiesc din munca în fața unui public – au ajutat-o să se afle printre cei care ies pe plus din această perioadă: „Am stat cu mine, mi-am închis ferestre, mi-am deschis uși, am schimbat ritmul nebun cu tihna, mi-am testat imaginația și umorul, mi-am reamintit că nu există imposibil, că poți orice dacă vrei, poți face ceea ce nu credeai vreodată că ești în stare. Izolarea asta m-a făcut să -mi dau jos «papucii de casă», să ies din confort și să mă simt provocată, vie”. Iar pierderile se văd atât în ceea ce îi privește pe cei care alcătuiesc industria, cât și pe „consumatorii” de cultură:
„La fel ca în orice industrie, și în a noastră sunt pierderi. Unii spectatori și-au luat banii înapoi, alții așteaptă reprogramarea spectacolelor. Organizatorii care au închiriat săli, care au investit în promovare, au pierdut, sunt bani care nu au cum să fie recuperați. Unele spectacole online sunt monetizate, ca să ai acces la vizionare, plătești. Repet, teatrul făcut pe net nu are legătură cu cel din sala, oricât de bine ar fi filmat, deși ce am văzut până în prezent e discutabil, chiar defavorizează. Este ca și cum ai avea de ales între o floare de plastic, și una naturală. nu le poți compara, nu?”

Cu nas de clovn pe Zoom și Instagram

„Vom juca și Romeo și Julieta, doar că Romeo va juca marțea și Julieta joia”, glumește  Vlad Logigan, actor și asistent universitar doctor în cadrul Universității de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, referindu-se la normele de distanțare fizică pe scenă. În „vremuri de normalitate”, el este prezent pe scenele mai multor teatre din București, atât din zona publică, cât și din teatrul independent. Pandemia a adus la anularea a minimum 16 spectacole în care el juca lunar,  dintre care jumătate erau colaborări cu alte teatre decât cel la care este angajat; în plus, acestora s-au adăugat și evenimentele, dar și filmările în care era implicat. Aproximează în acest context pierderile sale financiare la aproximativ o treime din venituri, deși se numără printre cei care au statutul de angajat în această profesie – la Teatrul Mic și la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, în rolul de asistent universitar doctor. Activitatea de profesor a continuat, la fel ca la toate disciplinele și nivelurile de studii, adaptat, la vremuri, prin platforme online.  „Actorie pe Zoom sau Skype e greu de făcut, noroc însă că ne aflăm în perioada de lecturi, de explorare a materialului piesei, discuții, dezbateri, iar asta s-a putut face online”.
Chiar dacă „face haz de necaz” – a inventat spre exemplu chiar și un influencer „de cultură” care îi îndeamnă în materiale video pe oameni să citească  – mărturisește că nu îi este ușor să stea departe de scenă și că se numără printre cei care abia așteaptă revenirea la normalitate. „Lipsa de interacțiune umană pentru un actor extrovertit, izolat singur, e ceva greu de descris și foarte greu de suportat. Aștept cu nerăbdare redeschiderea sălilor de teatru, însă până atunci am încercat să-mi mențin creativitatea activă făcând tot felul de clipuri parodice legate de diverse subiecte și, bineînțeles, activitatea online a Teatrului Mic, care pentru mine a fost minunată. Ne-am mutat în online, cu recitări de poezii, monoloage shakespeariene și chiar și un sketch în 9 personaje, filmat pe Zoom”, descrie actorul „reinventarea” în vremuri de pandemie.
Proiectele în care erau implicați el și cei mai mulți dintre colegii săi de breaslă au înghețat, iar acum așteaptă cu sufletul la gură „«dezghețul», adică redeschiderea sălilor în orice formă se va putea, fie și cu 10 spectatori, să zicem, la început. Tot e bine, așteptăm toți să putem juca din nou, în săli”. Alături de el, spune  Logigan, o parte din actori s-au mutat fericiți în online, iar o alta refuză acest lucru, motiv pentru care s-a născut și o polemică în rândul lor: este teatrul online teatru sau nu? „După părerea mea este teatru, chiar dacă are o formă diferită, dar eu consider că este teatru deoarece există elementele de bază, care compun actul teatral: actori care joacă, întruchipează personaje, spun o poveste și transmit un mesaj lumii, și există un public care recepționează și fie râde, fie se emoționează, fie visează sau se întreabă”, răspunde actorul.

Situația este într-adevăr dificilă pentru colegii săi actori independenți: „Nici nu pot juca, nici nu sunt plătiți, depind de spectacolele care se jucau în săli, iar cu sălile închise, li s-a înnegrit peisajul rău de tot. Știu că există un ajutor de la stat, dar impozitat, nu rămân cu mare lucru. Este un tablou foarte trist, din păcate”.
Actorul Vlad Logigan crede că cel mai optimist scenariu pentru perioada următoare ar veni sub redeschiderea teatrelor la toamnă, când ar trebui să înceapă de altfel noua stagiune (de obicei, pe timp de vară, actorii iau o pauză de joc), iar cel mai pesimist pe care îl iau în calcul este închiderea teatrelor până în primăvara viitoare. „Spectacole cu distanțare fizică, nu i-aș zice socială, ci fizică, se pot face, soluții sunt. Spectacolele se vor adapta la vremuri și condiții, cum s-a întâmplat sute de ani, de-a lungul istoriei. Spre exemplu, biserica catolică a interzis, la un moment dat, pentru vreo sută de ani, actorilor, să mai vorbească, iar actorii s-au adaptat și au trecut la nonverbal sau la spectacole cu păpuși, fiindcă păpușilor le era permis să fie vorbitoare”, amintește el.
Pentru Vlad Logigan, consecințele acestei perioade se traduc prin ideile care i-au venit în izolare. „Voi face spectacole din unele idei aduse de această perioadă, pe care le voi folosi altfel. Perioada asta mi-a dat ocazia să citesc foarte mult – în mod normal eu nu apuc deloc, pentru că plec dimineața de acasă și mă întorc după 10 seara, obosit după repetiții, cursul de actori pe care îl țin la universitate și spectacole seara. La fel și cu sportul, nu apucam niciodată să fac, acum am avut când etc. Lecțiile pentru mine au fost legate de creativitate, să rămân creativ, să nu-mi pierd bucuria și plăcerea și cred că am reușit.”

Un altfel de Netflix

Teatrul independent Unteatru, al cuplului de regizori Andrei și Andreea Grosu, se numără printre primele care și-au anunțat intenția de a-și muta activitatea în mediul online și singurul care a transmis live din sala de spectacol, ceea ce a generat un val de susținere, încurajându-i să continue. Organiza înainte de pandemie, în medie, 14 spectacole săptămânal, atât în sala mare, unde sunt aproximativ 100 de locuri, cât și într-o sală mai mică și un spațiu-bar. În medie, peste 600 de spectatori treceau pragul Unteatru săptămânal, spun fondatorii acestuia. Au făcut tranziția înspre online, iar acum difuzează între 5 și 7 spectacole pe săptămână, iar numărul celor care îi urmăresc, spun ei, variază de la o transmisiune la alta. „Noi continuăm să vindem bilete la spectacolele noastre, pentru că Unteatru se susține exclusiv din aceste venituri. Am scăzut prețul biletului în baza căruia, în acest moment, întreaga familie ne poate urmări de pe același dispozitiv. Am luat această decizie în sprijinul iubitorilor de teatru, care, la fel ca noi, traversează acum o perioadă delicată. E important să rămânem alături, acum mai mult decât oricând.”
Andrei și Andreea Grosu mărturisesc că viața de antreprenoriat în zona culturii, printr-un teatru independent, nu este ușoară oricum, darămite în vremuri de pandemie. „Pentru un teatru independent, limitarea posibilității de a mai organiza reprezentații cu public este ca lipsa oxigenului. Din punct de vedere financiar, ne confruntam frecvent cu provocări chiar și înainte de pandemie. Plata salariilor, a chiriei și utilităților, cheltuielile de întreținere și toate taxele impuse firmelor în România au devenit acum, odată cu scăderea drastică a veniturilor, și mai dificile”, spun ei.
Astfel, au identificat încă de la declanșarea crizei nevoia de a se reinventa, pentru o vreme, așa că au migrat rapid către mediul online. „În primele două săptămâni, până la instaurarea stării de urgență, am transmis spectacole live, chiar din sala de teatru, apelând la o întreagă echipă de specialiști din domeniul producției video. Apoi am început să transmitem și înregistrări mai vechi ale spectacolelor care nu au putut fi difuzate în regim de live stream, pentru  că exista cerere din partea publicului”. Printre rezultatele observate se numără realizarea faptului că există numeroși iubitori de teatru care locuiesc în alte țări care își doresc să urmărească spectacole românești. De asemenea, au observat că au mulți susținători în afara Bucureștiului. „Știam că printre spectatorii noștri fideli se numără oameni care călătoresc frecvent din alte orașe doar ca să ne vadă, dar nu
ne-am imaginat niciodată că sunt atât de mulți.”
În ceea ce privește modul în care reușesc să își acopere costurile astfel, mărturisesc că din vânzarea de bilete reușesc să acopere doar mică parte din cheltuielile actuale. „Am încercat să mergem către sponsori și am lansat chiar și o campanie de crowdfunding. Am invitat iubitorii de Unteatru să ne susțină în această perioadă complicată și suntem recunoscători pentru orice formă de sprijin pe care am primit-o în această perioadă”.
Cum va arăta teatrul independent postpandemie? „Teatrele independente sunt și vor fi cele mai afectate entități din lumea culturală, pentru că nu există nicio plasă de siguranță pentru ele. Pentru actorii și regizorii independenți s-a găsit această soluție provizorie, prin care toți cei care au avut contracte pe drepturi de autor înainte de declanșarea crizei primesc un ajutor din partea statului. Nu știm până când și dacă ei vor fi sprijiniți atâta timp cât activitățile cu public nu vor putea fi susținute”, spun Andrei și Andreea Grosu. Pe de altă parte, acest ajutor îi condiționează și îi aduce în imposibilitatea de a lucra la proiecte noi, iar orice sursă de venit le-ar anula șansele de a mai primi acest ajutor. „Veniturile generate din aceste posibile noi proiecte nu ar fi mari, mai ales în cazul artiștilor aflați în prima etapă a carierei. Un artist independent depune oricum eforturi imense pentru a se putea susține, lucrând intens, în paralel, la mai multe proiecte”, cred fondatorii Unteatru.
Despre afirmațiile recente făcute de ministrul culturii, care vizează jocul de teatru respectând distanțarea socială, precizează că acestea nu pot fi comentate. „Pare o glumă. Teatrul, arta în general, se adaptează condițiilor și continuă să evolueze, dar nu până la absurd. Evident că nu va urca nimeni pe scenă cu măști, jucând la trei metri distanță de parteneri”. Speră însă că se vor găsi soluții pentru revenirea teatrului în sala de spectacol în condiții normale și de siguranță, pentru că interacțiunea actorului cu spectatorii este foarte importantă în acest tip de manifestare artistică. „Noi ne gândim deja la posibile variante pentru a reveni în mediul offline și aștepăm să aflăm oficial care vor fi noile reglementări după încheierea stării de urgență”, spun ei.
Activitatea lor regizorală a avut cel mai mult de suferit – au ales să oprească orice repetiție în ziua în care s-a declarat obligatorie distanțarea socială. „Am fost activi doar ca directori de teatru și am încercat să ținem în viață mica noastră instituție de teatru în această perioadă trecând în mediul online. Avem multe gânduri și multe planuri, dar așteptăm să vedem ce se întâmplă în lumea reală. Credem că teatrul nu trebuie pus deoparte și că asta pot înțelege doar practicienii, ceilalți care se ocupă de teorie și ne sfătuiesc să ne adaptăm la realitatea asta. Nu e nici rău,  nici bine, e necesar. N-o să uităm momentul de pauză, dorurile, lipsa de libertate și frica. Au dobândit toate un alt sens probabil pentru noi toți.”

Festivaluri amânate, nu anulate

Marian Gîlea, președintele Asociației Culturale FANZIN, este optimist în ceea ce privește perspectivele de revenire a pieței festivalurilor și activităților culturale. Asociația pe care o reprezintă activează pe piața de evenimente din Brașov.  Prin intermediul acesteia, organizează acolo patru evenimente tip festival: în februarie, Love Story și festivalul de teatru Săptămâna Comediei, în mai, Dracula Film Festival și Brașov Jazz and Blues Festival, în toamnă. Anul acesta, au decis amânarea Săptămânii Comediei până la finalul lunii septembrie. Celelalte două au rămas cu datele fixate anterior – Dracula Film Festival în octombrie și Jazz Festival la început de noiembrie. „Problema majoră pe care o avem este că noi aplicam cu aceste evenimente pentru fondurile obținute prin concursul de proiecte de la Primăria  Brașov sau Consiliul Județean Brașov, care tocmai au anunțat că au anulat bugetele pe cultură de anul acesta – deci nu ne mai putem baza pe acei bani, dar fiind de ceva timp în piață, de opt ani, o parte din bugete le obținem prin sponsorizări.”
Bugetul Primăriei, cumulat cu cel de la consiliu, ajungea undeva la 50% din bugetul de evenimente, care ajungeau, în situația Săptămânii Comediei de pildă, undeva la 50.000 de euro, în cazul Brașov Jazz & Blues Festival tot undeva la 50.000 de euro, iar în cazul Dracula Film Festival, la aproximativ 30.000 de euro. Jumătate din bani veneau din aceste fonduri (de la Primărie, Consiliu, dar și de la CNC – care nu a anunțat dacă anulează sau nu aceste bugete).  Reprezentanții Primăriei și Consiliului au declarat că toți banii care erau anterior dedicați proiectelor culturale vor fi direcționați spre spitale, pentru lupta împotriva COVID-19.
„După ce se mai liniștesc lucrurile, vom încerca să ne acoperim costurile – să negociem cu artiștii – spre exemplu, la festivalul de jazz, noi în fiecare an aveam patru zile, doi artiști pe seară, dar 70-80% dintre ei erau artiști străini. Vorbeam cu colegii mei să ne axăm doar pe artiștii din România – chiar dacă vor fi mai mici evenimentele”, descrie Gîlea modul în care au gândit strategia de revenire pentru perioada care urmează.  Iar despre cei din lumea teatrului cu care lucrează spune: „Nimeni nu știe în prezent ce se va întâmpla. Cu timpul, spun eu, ne vom obișnui cu ideea că vom trăi cu acest virus și va trebui cu toții să avem grijă. Fiecare își va lua măsurile proprii. Dacă avem o trupă de jazz sau de teatru, își vor lua măsurile de precauție necesare pentru a funcționa.”
Evenimentele lor sunt organizate în interior – de exemplu Săptămâna Comediei și Jazz & Blues Festival se desfășoară în Teatrul Sică Alexandrescu, în Sala Mare, care are 600 de locuri; crede că festivalurile se vor ține în continuare acolo, dar cu un număr înjumătățit când vine vorba de public, pentru respectarea unor reguli de distanțare fizică.
„Asta se poate traduce printr-un preț al biletului ușor mai mare, dar noi încercăm să negociem cu artiștii pentru a echilibra lucrurile”, spune el. Se bazează însă pe companiile implicate în viața culturală a orașului. „Mulți se întrebau – vor veni oamenii la teatru, nu le va fi frică? Eu zic că vor reveni.”

Pastila de umor (video) pe timp de pandemie

Și comedienii, un alt tip de artiști independenți, s-au confruntat cu nevoia de reinventare. În afară de a continua activitatea de comedian în online, Cristian Popesco, care este și cofondator al clubului de comedie Comics Club a găsit și o nișă pe care nu era activ anterior – o serie bazată pe jocuri de pe PlayStation – „Guru la jocuri”. Comedianul Cristi Popesco spune că nici activitatea de creație, de scris pentru spectacole, nu poate fi foarte prolifică în vremuri de pandemie. „În primul rând, stau doar în casă. Nu mai am show-uri de stand-up. Nici nu am mai scris material pentru stand-up, că este destul de dificil să scrii fără să ai unde să testezi”, spune el. Avea și el o activitate intensă, spectacole regulate la Comics Club în fiecare zi de vineri și sâmbătă, dar și un turneu în zona Moldovei cu stand-up și un turneu național. La fel ca în situația multora dintre colegii săi de breaslă, și-a mutat toată energia în online. „Toată energia noastră s-a dus în mediul online, în special YouTube – unde facem multe live-uri, precum și un late night show săptămânal”. Totuși, mărturisește că „banii din online nu se apropie de cât câștigam din show-urile live, trăim mai mult din economii”. Chiar și în domeniul său, de stand-up comedy, trecerea în online este dificilă. „Ai nevoie de feedbackul direct de la oameni, te încarci cu energia lor. Probabil o perioadă o să facem show-uri cu mai puțini oameni, cu distanță între ei.”
Pe de altă parte, soluțiile ca piața de comedie să supraviețuiască dacă restricțiile impuse de autorități vor rămâne în vigoare pe termen lung în zona de spectacole sunt să găsească fiecare nișe formate în mediul online și să încerce să monetizeze acolo.
Glumește spunând și că a devenit destul de pasionat de cafea, prin urmare, dacă ar fi nevoit să facă o reconversie profesională, ar lua în calcul rolul de barista; precizează însă: „Eu sunt cam «straight face» și asta nu e prea bine, trebuie să le zâmbești clienților”.

Ce se-aude dinspre polul mondial al spectacolelor

Broadway, acest Silicon Valley al artelor spectacolului, a generat venituri de 1,8 miliarde de dolari în sezonul trecut (2018-2019) și a atras o audiență record de 15 milioane de oameni.
Întrebările cu care se confruntă actorii din România sunt aceleași cu ale celor din New York: „Va fi lăsat câte un loc liber între spectatori, la fel cum se discuta în situația avioanelor? Se vor purta obligatoriu măști? Se vor construi mai multe ieșiri? Nu se vor mai ține spectacole până la producția unui vaccin?”.
Producătorii și sindicaliștii de pe Broadway discută numeroase opțiuni, potrivit publicației americane Fortune. Teatrele de pe Broadway și-au întrerupt brusc activitatea, inițial până pe 12 mai, oprind toate spectacolele, inclusiv 16 premiere programate. Producătorii și autoritățile orașului au extins termenul până cel mai devreme la data de 7 iunie.
Potrivit Fortune, costurile operaționale ale unui spectacol pe Broadway sunt de circa 300.000 de dolari săptămânal, în timp ce costurile operaționale ale unui musical ajung la 590.000 de dolari săptămânal. Se consideră că pentru un astfel de spectacol se poate ajunge la break even dacă există posibilitatea de a avea 50% din veniturile obișnuite, cât timp vând și bilete la prețuri întregi (foarte scumpe de obicei) și au și clienți premium. Dar surse din interior citate de Fortune spun că biletele trebuie să se vândă în continuare cu discounturi, model de business cu care și-au obișnuit publicul, pentru a atrage mai mulți clienți odată cu redeschiderea Broadway-ului și că multe dintre teatre va trebui să fie pline. Mai ales în contextul în care Broadway-ul va trebui să se bazeze mai mult pe localnici – în contextul în care 65% din vânzările generate în sezonul 2018-2019 au fost generate de biletele vândute turiștilor.

Sursa: Fortune

Scurtă istorie de teatru în pandemie

Când ciuma a izbucnit în Londra, în 1592, teatrele din oraș au fost închise și au rămas așa între toamna anului 1592 și 1594. Un nou val al ciumei, între 1603 și 1604, a cauzat din nou închiderea teatrelor. Fără cerere pentru noi spectacole, ciuma din 1592-1594 l-a determinat pe Shakespeare să se îndrepte spre poezie și se crede că ar fi scris în această perioadă poemul Venus și Adonis. Au existat referințe ale ciumei și în munca sa de scenă: Romeo și Julieta, piesă despre care se crede că ar fi fost scrisă în jurul anului 1595, conține replica lui Mercutio „O  ciumă în ambele case ale voastre!” (A plague o’both your houses!). De asemenea, scrisă după 1603, piesa Timon din Atena își urmărește personajul principal izolat într-o peșteră după ce acesta îi  blestemă pe toți atenienii urându-le o ciumă care să coboare peste ei. Piesa Regele Lear, despre care se crede că ar fi fost scrisă în 1605-1606, ar fi putut fi influențată de criza din 1603-1604 sau chiar de epidemia de ciumă din vara anului 1606. Este posibil ca Shakespeare să fi scris piesa în carantină, iar un posibil efect ar fi fost replica din plânsetul din furtună al lui Lear „Răzbunare! Ciumă! Moarte! Confuzie!”.

Sursa: Rose Theatre Kingston

(La acest articol a contribuit și Andra Stroe)