Home Actualitate Indicele ROBOR la 3 luni continuă scăder...
Actualitate

Indicele ROBOR la 3 luni continuă scăderea și ajunge la 6,66 %

Indicele ROBOR la 3 luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate de populație înainte de luna mai 2019, precum și pentru creditele companiilor în lei, a continuat tendința de scădere, coborând la 6,66%, de la 6,68% miercuri.

Indicele ROBOR la 3 luni continuă scăderea și ajunge la 6,66 %
Indicele ROBOR la 3 luni continuă scăderea și ajunge la 6,66 % · Foto: Business Magazin

Indicele a avut un trend preponderent descendent de la începutul lui 2023, dar au fost și zile în care a stagnat, potrivit datelor BNR.

Ultima dată când ROBOR la 3 luni s-a aflat sub pragul de 7% a fost pe 13 iulie 2022, scrie ZF.

Indicele ROBOR la 6 luni, utilizat la calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a coborât la 6,80%, de la 6,82% miercuri, iar indicele ROBOR la 12 luni a scăzut la 7,04%, de la 7,06% miercuri. IRCC, noul indice de referință pentru calculul ratelor la bancă la creditele noi de retail de după luna mai 2019, a ajuns în T2/2023 la 5,98% (fiind calculat pe baza datelor din T4/2022), după cum a anunțat și BNR, iar în T3/2023, adică până în septembrie 2023, IRCC va rămâne sub 6%, urmând să scadă la 5,94%, având în vedere datele publicate de BNR pentru T1/2023.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună