Incluziunea n-are nicio legătură cu mâncărurile scârboase (Imaginați-vă că mergeți la restaurant, comandați Moet, iar chelnerul vă toarnă pe gât zeamă de varză, care, poate nici nu vă place. Cum reacționați?)

În ciuda faptului că toaaaată lumea se pricepe foarte bine la politică, fotbal și parenting (pe acest ultim subiect mai ales dintre cei ce nu au copii), deunăzi țara întreagă a dat în clocot nu în legătură cu rezultatele la alegeri (din fericire, fără derapaje îngrozitoare, dar… totuși… s-a întâmplat un lucru important; bașca faptul că Diana Șoșoacă ne va prezenta și reprezenta în Parlamentul European) și nici măcar legat de Campionatul European de Fotbal, care are harul de a încinge spiritele. Ci pe marginea deciziei complet neinspirate a Coldplay de a include în show un cântăreț de manele. Au curs râuri de cerneală virtuală în tot soiul de postări, toată lumea și-a dat cu părerea – intrigată, revoltată, dezamăgită – ba de alegere, ba de reacția publicului. O gamă cât se poate de largă de trăiri care a dat frâu liber exprimărilor de tot soiul.

Ba chiar în varii conversații a fost atins sau dezbătut acest subiect în cercul apropiat sau mai larg. Pentru a nu face notă discordantă, aleg și eu să mă pronunț. Cu riscul evident de a-mi lua hate. (Titlul, desigur, este exagerat, recunosc că e doar un „cârlig”.)
Conform unor estimări, o treime din spectatorii de la primul concert au huiduit cântărețul respectiv. La câți bani face Coldplay, această alegere a fost o gravă eroare, ar fi putut cheltui câțiva lei pe un sfat avizat. Iar frământările care pasămite au tulburat artiștii n-au niciun fel de logică.

Este o situație la fel de absurdă ca povestea drobului de sare. În primul rând, lui Coldplay ar fi trebuit să-i pese de preferința publicului său, că de asta a plecat prin lume – să câștige bani livrând o experiență pentru care publicul a plătit apriori. I-a livrat ceva ce nu i-a plăcut – ghinion – deopotrivă pentru public, dar și pentru Chris Martin. Cum a făcut alegerea, n-are nicio importanță. A fost o greșeală. În loc să și-o asume, s-a simțit lezat. Păi dacă un producător de bere sau de cârnați lansează un produs care nu are căutare, bate tobele că e lezat și consumatorului ar trebui să-i fie rușine?

Iar tema incluziunii n-are nicio legătură nici cu subiectul și nici cu predicatul poveștii. Pentru că la câți consumatori de manele sunt în România (pesemne pe baza topurilor de acest fel s-a luat și decizia de a promova tânărul care a câștigat faimă nu atât din faptul că a cântat înainte de Coldplay, ci pentru zarva produsă în jurul subiectului; a doua zi, pe val, a apărut brusc în line-up-ul festivalului Beach, Please), mai degrabă incluziunea ar fi cinstit să meargă în sens invers. Între paranteze fie spus, am constatat că preferințele pentru genuri muzicale nu au legătură directă cu nivelul de educație, statutul, în niciun fel cu câștigurile și uneori nici cu vârsta (știu cel puțin o persoană în prag de 70 de ani mai la curent decât mine cu hiturile în vogă).
Incluziunea este importantă și sunt tot mai vizibile eforturile chiar și la nivel național. Firește, curentul acesta a prins contur în țara noastră, ca multe alte fenomene, prin imitație, inspirați, îndemnați sau îmboldiți de exemplele din alte țări. Până la urmă, dacă au inventat alții roata, e util să o folosim și noi. Dacă nu cumva e pătrată.

Sigur că este important să fie incluși cei cu dizabilități în colectivități de toate soiurile. Firește că și cei care constituie minorități ar trebui să aibă drepturi egale cu ceilalți, pentru lucruri care au logică. Pentru că în momentul în care o categorie are mai multe drepturi decât alta, deja e discriminare. Cinstit vorbind, cât de corect vi se pare ca personajul Albă-ca-Zăpada să fie jucat de o actriță de culoare?

Decathlon este primul loc în care am văzut angajați care au dificultăți de comunicare. Ca să fiu foarte sinceră, nu îmi amintesc să fi văzut în altă parte angajați care sunt persoane cu dizabilități sau nevoi speciale. Cu siguranță, realitatea referitoare la incluziune pe diverse paliere nu arată deloc bine în România, iar o căutare pe site-ul Institutului Național de Statistică indică rezultate legate de sărăcie. Cred că incluziunea este o oglindă a gradului de civilizație al unei țări.

Dar în ciuda faptului că această temă sună bine legată de tema turneului unui artist, întâmplarea de la concert nu are nicio legătură cu incluziunea. Cântăreții de manele au publicul lor – numeros. Nu apartenența etnică a fost declanșatorul furiei publicului. Ci felul de mâncare servit. Când mergeți să mâncați sarmale la mama, cum ar fi să vă oblige să mâncați aperitivele preparate de o vecină și care nu vă plac nicicum? Ba chiar să se și supere și să vă spună că e musai să mâncați, că deh! are și vecina dreptul să gătească?