Începe să se spulbere visul frumos al prosumatorilor? Șeful E.ON România: Cererile de racordare cresc exponențial, dar pentru ca investițiile să se întâmple avem nevoie de reglementări corecte
♦ Până la finalul acestui an, numărul prosumatorilor era estimat să ajungă la 30.000 de persoane fizice sau mici companii, dar aparent visul frumos se lovește de problemele pe care le au distribuitorii de energie. Producția de energie pe cont…
♦ Până la finalul acestui an, numărul prosumatorilor era estimat să ajungă la 30.000 de persoane fizice sau mici companii, dar aparent visul frumos se lovește de problemele pe care le au distribuitorii de energie.
Producția de energie pe cont propriu este văzută de consumatorii de energie, indiferent de talia lor, ca una dintre cele mai bune soluții în lupta cu facturile istorice. Problema este că toate aceste investiții trebuie integrate în rețelele de distribuiție de energie, afaceri acum pe pierderi din cauza reglementărilor în vigoare.
Pe scurt, distribuitorii spun că solicitările de racordare de noi proiecte sunt la un nivel fără precedent, dar că bani de investiții pentru a le garanta accesul la rețea nu mai sunt. După primele cinci luni din an, România avea circa 17.000 de prosumatori. Situația este vizibilă și pe zona de mari proiecte de producere de energie verde, unde activitatea de avizare este la un nivel record, dar deciziile finale de investiții sunt amânate până la clarificarea reglementărilor din piața energiei.
„Numărul prosumatorilor din România crește exponențial, lucru care înseamnă că suntem pe calea cea bună. Dacă anul trecut E.ON avea circa
50-60 de cereri de racordare pe lună, acum am ajuns la 600-700 de cereri lunar“, spune Volker Raffel, CEO al E.ON România, într-un comentariu pe rețeaua LinkedIn. Grupul german E.ON România este unul dintre cei mai mari jucători din piața locală a utilităților, un business de peste 1 mld. euro axat pe furnizarea și distribuția de energie electrică și gaze naturale. Atât companiile de furnizare, cât și cele de distribuție au fost puternic afectate anul acesta de prevederile schemelor prin care statul român și-a propus să îi ajute pe consumatori în fața facturilor enorme la energie și gaze. Pe zona de distribuție, companiile trebuie să își ia energia pentru consumul propriu la prețul pieței, fără a beneficia de vreun plafon, ceea ce pentru majoritatea jucătorilor s-a tradus în pierderi. Acest lucru este un aspect important pentru că firmele de distribuție realizează investițiile în modernizarea rețelelor, inclusiv pentru integrarea prosumatorilor, în acest moment banii de investiții mergând de fapt spre acoperirea pierderilor.
„Trebuie să înțelegem că pentru integrarea acestor noi unități și preluarea în condiții de siguranță a producției de energie sunt necesare investiții în întărirea rețelei la toate nivelurile de tensiune, de la joasă tensiune, pentru integrarea consumatorilor mici, la înaltă tensiune pentru marile proiectele solare sau eoliene. Dar pentru ca aceste investiții să aibă loc, operatorii de sisteme de distribuție trebuie să aibă un cadru de reglementare potrivit. Înghețarea tarifelor de distribuție prin OUG 27 nu poate continua, ci sunt necesare tarife care să reflecte costurile operatorilor“, a completat Volker Raffel.
Dincolo de acest context, multiplele blocaje la nivelul aplicării programului guvernamental AFM Casa Verde Fotovoltaice, lipsa forței de muncă sau chiar a echipamentelor sunt alte piedici prin care trebuie să treacă cei care vor să abandoneze statutul de consumator de energie pentru cel de prosumator.
„Din cauza scumpirilor, am decis să nu apelez la programul AFM. Firma care a montat se ocupă de birocrațție, acesta fiind și motivul pentru care am apelat la o firma care nu doar vinde și montează, ci și se ocupa de dosarul de prosumator. Deși durează procesul, de când am montat panourile, toamna, deja am redus cu mai bine de 50% consumul de curent din rețea. Mi-am schimbat obiceiul de a porni marii consumatori din casa precum mașinile de spălat, uscătorul sau boilerele pentru a consuma cât mai mult din energia produsă de panouri“, spune Bogdan, care încă nu a devenit prosumator, deși de o lună produce energie. I s-a spus că mai are de așteptat o lună și jumătate până la integrarea în rețeaua Distribuție Oltenia, moment în care va deveni oficial prosumator și va putea să facă schimburi energetice cu rețeaua.
„În aproximativ trei luni de zile, instalația este gata“, spune Dan Tudose, fondatorul E-acumulatori, platformă care a început cu livrarea de acumulatori și a ajuns până la montarea de proiecte fotovoltaice. Dar nici aici nu există vreo certitudine pentru că punerile în funcțiune depind de cum se mișcă executantul, operatorul de distribuție, dar și viitorul prosumator.