Home Actualitate Incendiu pe final de 2019 la clădirea de...
Actualitate

Incendiu pe final de 2019 la clădirea de birouri Charles de Gaulle Plaza din București. Cel puțin trei etaje au fost afectate

Un incendiu a izbucnit în dimineața zilei de 31 decembrie la etajul 15 al clădirii de birouri Charles de Gaulle Plaza de lângă stația de metrou Aviatorilor din Capitală. Având în vedere că suprafața medie per etaj este de 1.200…

Incendiu pe final de 2019 la clădirea de birouri Charles de Gaulle Plaza din București. Cel puțin trei etaje au fost afectate
Incendiu pe final de 2019 la clădirea de birouri Charles de Gaulle Plaza din București. Cel puțin trei etaje au fost afectate · Foto: Business Magazin

Un incendiu a izbucnit în dimineața zilei de 31 decembrie la etajul 15 al clădirii de birouri Charles de Gaulle Plaza de lângă stația de metrou Aviatorilor din Capitală.

Având în vedere că suprafața medie per etaj este de 1.200 mp, au fost afectate birouri de cel puțin 3.600 mp.

Cel puțin un etaj a fost afectat de incendiu și cel puțin trei din cauza apei utilizate de pompieri la stingerea incendiului. De asemenea, a fost afectată infrastructura clădirii, de la cea pentru curent electric, la cablurile e fibră optică. Până în ziua de 3 ianuarie inclusiv a fost oprit și curentul electric în clădire.

Printre companiile care își au sediul în clădirea Charles de Gaulle Plaza se numără P3 Logistics Park, Tenaris, Voxpro, Christian Tour, G4S, Amber, Generali, Regina Maria, CRH România și cei de la Regus.

Charles de Gaulle Plaza, clădirea de birouri cu o suprafață închiriabilă de aproape 23.000 de metri pătrați care domină principala intrare în Parcul Herăstrău din București, a fost vândută în 2013 între două fonduri administrate de compania imobiliară GLL Real Estate Partners într-o tranzacție de aproape 70 de milioane de euro.

Imobilul, dezvoltat de companiile Avrig 35 și CA Immo, a fost cumpărat în 2006 pentru 80 de milioane de euro de fondul Accession Fund în cea mai mare tranzacție imobiliară de pe piața locală de la acea vreme.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună