Încă un război în Europa: Au început bombardamentele. ”Solicităm încetarea imediată a ostilităților militare”
Armenia a acuzat Azerbaidjanul că a bombardat teritoriul țării, în timp ce secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a făcut apel la încetarea luptei, fapt care amenință să submineze intermedierea Rusiei în conflict, scrie Bloomberg. „Statele Unite sunt profund…
Armenia a acuzat Azerbaidjanul că a bombardat teritoriul țării, în timp ce secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a făcut apel la încetarea luptei, fapt care amenință să submineze intermedierea Rusiei în conflict, scrie Bloomberg.
„Statele Unite sunt profund îngrijorate de atacurile raportate de-a lungul graniței Armenia-Azerbaijan, inclusiv de atacurile raportate împotriva așezărilor și infrastructurii civile din interiorul Armeniei”, a declarat Blinken într-o notă postată pe pagina Departamentului de Stat. „Solicităm încetarea imediată a ostilităților militare.”
Ministerul Apărării din Armenia a declarat că forțele azere au început focul în cursul zilei de marți. Azerbaidjanul ar fi bombardat în direcția orașelor Goris, Kapan și Jermuk din sudul țării, utilizând în cadrul atacurilor și drone fără pilot. Număru victimelor nu este deocamndată cunoscut.
Ministerul Apărării din Azerbaidjan a negat declanșarea atacurilor și a spus că forțele sale au întreprins „contramăsuri locale ca răzbunare pentru provocarea armeană pe scară largă”. Se spunea că nu a avut loc nicio incursiune pe teritoriul armean.
Prim-ministrul armean, Nikol Pashinyan, a vorbit cu Blinken la telefon despre luptele de la graniță. Pashinyan a discutat, de asemenea, cu Putin și cu președintele francez Emmanuel Macron, potrivit declarațiilor oficiale ale biroului său.
Rusia, SUA și Franța sunt membri ai așa-numitului „Grup de mediatori” de la Minsk, care încearcă de zeci de ani să negocieze o soluționare a conflictului Nagorno-Karabah care a izbucnit în timpul prăbușirii Uniunii Sovietice.
Pashinyan a organizat o reuniune a consiliului de securitate al Armeniei, care a decis să facă apel la Rusia pentru asistență în temeiul unui tratat de apărare reciprocă din 1997. Nu a existat un răspuns oficial imediat din partea Moscovei.
Rusia are o bază militară în Armenia și a trimis 2.000 de soldați de menținere a păcii în Nagorno-Karabah, ca parte a acordului de oprire a războiului din 2020.
În august, armata Azerbaidjanului a recâștigat orașul Lachin, aflat de-a lungul unui drum care leagă Armenia de Nagorno-Karabah. În timpul războiului, Azerbaidjanul a preluat controlul unei părți din Nagorno-Karabah și a recâștigat șapte districte din jur, care fuseseră ocupate de trupele armene din anii 1990.
În ciuda încetării focului, Azerbaidjanul și Armenia nu au ajuns încă la un acord de pace, iar luptele sporadice au continuat, chiar dacă cele două părți au purtat discuții pentru a încerca să-și delimiteze granița comună și să deschidă rute de transport.