Încă un oraș mare din România intră în scenariul verde. Restaurantele, terasele și teatrele își reiau activitatea
Brașovul a intrat în scenariul verde având incidență de 1,44 la mie. Nu este niciun loc liber la terasele și restaurantele din Piața Sfatului. De asemenea, teatrele își reiau spectacolele. Brașovul a trecut în scenariul verde având rata de incidență…
Brașovul a intrat în scenariul verde având incidență de 1,44 la mie. Nu este niciun loc liber la terasele și restaurantele din Piața Sfatului. De asemenea, teatrele își reiau spectacolele.
Brașovul a trecut în scenariul verde având rata de incidență de 1,44 la mie, informează AlephNews.
Zonele turistice ale orașului sunt pline de oameni. În Piața Sfatului, nu mai găsești niciun loc liber la terase sau restaurante. Andrei și Adelina au venit de la Piatra Neamț ca să bea o cafea și să se bucure de vremea frumoasă.
„E frumos afară, e cald, preferăm să stăm la terasă, la interior am stat destul, a fost iarnă, frig. Revenim la normal, se pare. Momentan, nu știm, vedem de la 1 iunie”, a spus Andrei.
„Ne așteptăm la un număr mare de oameni care să fie dispuși să servească masă și înăuntru și afară, mai ales că vremea în Brașov nu este stabilă”, a spus Ionuț Moceanu, reprezentantul restaurantului La Ceau.
Totodată, și teatrele își reiau spectacolele, cu sălile ocupate la jumătate din capacitate.
„Așteptam de foarte multă vreme, aflând abia ieri de această veste bună nu am fost foarte bine pregătiți cu promovarea. Îi așteptăm cu dragă inimă și cu sufletul deschis, pentru că ei sunt cei mai importanți pentru noi, noi nu putem trăi fără publicul nostru în sală, ei ne dau energia și bucuria de a merge mai departe”, a spus Dan Cogălniceanu, managerul Teatrului Sică Alexandrescu.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro