Home Actualitate Încă un brand din bricolaj dispare de pe...
Actualitate

Încă un brand din bricolaj dispare de pe piață

Britanicii de la Kingfisher, care au cumpărat anul trecut rețeaua de magazine de bricolaj Praktiker, închid trei magazine sub acest nume. „Planul de optimizare a rețelei comerciale și eficientizare a activității operaționale include închiderea a trei magazine Praktiker, respectiv Arad,…

Încă un brand din bricolaj dispare de pe piață
Încă un brand din bricolaj dispare de pe piață · Foto: Business Magazin

Britanicii de la Kingfisher, care au cumpărat anul trecut rețeaua de magazine de bricolaj Praktiker, închid trei magazine sub acest nume.

„Planul de optimizare a rețelei comerciale și eficientizare a activității operaționale include închiderea a trei magazine Praktiker, respectiv Arad, Brașov și Pitești. Brico Depot a prevăzut deja un plan de suport și integrare a cât mai multor angajați în rețeaua de magazine existentă”, se arată într-un comunicat transmis de companie.

Închiderea celor trei unități vine după ce, de la începutul anului, britanicii au mai închis și magazinele de la Focșani, Bacău și Ploiești. Astfel, rețeaua Praktiker ar urma să numere 20 de magazine.

Acestea vor trece sub celălalt brand al grupului Kingfisher în România – Brico Depot, până în primăvara anului 2019, astfel că brandul Praktiker va dispărea de pe piață. Procesul se va derula în mai multe etape.

„Achiziția Praktiker consolidează poziția grupului Kingfisher pe piața locală de îmbunătățire a locuinței, devenind în prezent numărul doi în România, cu o rețea de 38 de magazine (35 după închiderea celor de la Arad, Brașov și Pitești – n. red.) și cu oportunități de creștere pe piața locală. Procesul de rebranding va fi finalizat până la începutul sezonului de primăvară, astfel încât, în prima parte a anului 2019, Kingfisher va opera întreaga rețea din România sub brandul Brico Depot.”

Grupul britanic Kingfisher deține în România rețelele de magazine de bricolaj Praktiker și Brico Depot. Britanicii au intrat pe piața locală în 2013, prin achiziția magazinelor Bricostore, redenumite ulterior Brico Depot.

În vara anului trecut, grupul bri­tanic Kingfisher a cumpărat magazinele Prakti­ker de la omul de afaceri turc Omer Susli. Acesta din urmă cumpărase ma­gazinele în 2014, când Praktiker AG, compania-mamă a grupului german, era în insolvență. Tranzacția a fost estimată la circa 50 de milioane de euro și s-a finalizat în decembrie.

Praktiker și Brico Depot își desfășoară activitatea în domeniul bricolajului, o piață a cărei valoare se situează la trei miliarde de euro anual. Liderul pieței este compania Dedeman, deținută de frații Dragoș și Adrian Pavăl.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună