Încă o zi fără niciun pat liber la ATI pentru bolnavii de COVID-19 din România
Nu mai există niciun pat liber la ATI în spitalele din țară, anunță, joi, reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică. La nivel național există o rezervă operațională de 139 paturi ATI destinate pacienților de COVID-19. Conform datelor existente în aplicația alerte.ms,…
Nu mai există niciun pat liber la ATI în spitalele din țară, anunță, joi, reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică. La nivel național există o rezervă operațională de 139 paturi ATI destinate pacienților de COVID-19.
Conform datelor existente în aplicația alerte.ms, la nivel național există 1.484 de paturi de ATI, destinate pacienților COVID-19.
În București sunt avizate de DSP 317 paturi de ATI pentru pacienții de COVID-19 și toate sunt ocupate.
De asemenea, la nivel național există o rezervă operațională de 139 paturi ATI destinate pacienților de COVID-19.
Potrivit GCS, aceste paturi sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienților ATI depășește capacitatea secțiilor principale.
În România, 1.556 de paturi ATI sunt ocupate.
Atât la nivel național, cât și în municipiul București nu mai sunt libere paturi ATI pentru pacienții bolnavi de COVID-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2.