Încă o demitizare marca Lucian Boia: intelectualii români ca trădători de elită
O carte densă și în multe privințe șocantă, socotită de mulți specialiști (vezi topurile de bilanț de la finele lui 2011) cea mai importantă apariție editorială a anului trecut.
“Greu de găsit o altă țară care să fi trecut, ca România, prin atâtea regimuri politice de-a lungul unui deceniu. O succesiune de șapte regimuri, acoperind tot evantaiul politico-ideologic, de la extrema dreaptă la extrema stângă și de la democrație la totalitarism”, scrie istoricul Lucian Boia în rândurile introductive ale volumului, încercând, parcă, să pună în seama vremurilor agitate multele, neașteptatele derapaje extremiste, conflicte interioare, schimbări de macaz contrariante, abdicări și trădări în ordine morală ale intelectualilor pe care i-a avut România în perioada investigată, de la Haig Acterian (primul în ordine alfabetică), la Mircea Vulcănescu și Gheorghe Zane.
Într-adevăr, “ce experiment putea fi mai bun pentru a testa comportamente, decât o asemenea cursă cu obstacole?” Feluritele capcane ale istoriei au fost, prin urmare, și un bun prilej de revelare a “omenescului cu toate nuanțele sale”. Mai drept spus, a slăbiciunilor celor pe care ne-am obișnuit să-i considerăm elita intelectualității românești.
Scormonind prin arhive, punând cap la cap informații și judecând (cumpătat) fiecare caz în parte și pe toate laolaltă, Lucian Boia demitizează istoria (lucru care, de altfel, constituie de multă vreme specialitatea sa), pune degetul pe multe răni – de la ponderea etnicilor evrei în aparatul agitprop-ului stalinist la alinierea spre dreapta extremă a unor Eliade sau Cioran – și ne deschide ochii asupra laturilor nevăzute sau insuficient cunoscute ale “eroilor” săi.
Un singur exemplu, dintre multele care împânzesc cartea: “El denunță statul burghez, definit ca ‘minoritatea posedanților conștienți și organizați în scopul exploatării muncitorilor de toate categoriile și țăranilor’. Are cuvinte de laudă la adresa bolșevismului, ‘o nouă sinteză în care scopurile statului se identifică pentru prima oară în istorie cu aspirațiile maselor’. Așa arată primii pași ai lui Petre Țuțea spre devenirea lui de om…”.
O carte grea ca păcatele celor 120 de intelectuali a căror activitate editorială, publicistică sau de for public, între anii ’30 și ’50 ai veacului trecut, Lucian Boia o inspectează cu luciditate, răbdare și ascuțit spirit de sinteză.
Lucian Boia, “Capcanele istoriei. Elita intelectuală românească între 1930 și 1950”, Editura Humanitas, București, 2011