Încă o bancă renunță la casierii. Cum vor plăti ratele clienții cu credite în valute
Serviciul operațiuni cu numerar nu va mai fi disponibil la Raiffeisen Bank, banca susțnând că această decizie vine în continuarea proiectului „agenții fără casierii”. Însă, în mod excepțional, clienții care au în derulare credite în valutele euro (EUR), franci elvețieni…
Serviciul operațiuni cu numerar nu va mai fi disponibil la Raiffeisen Bank, banca susțnând că această decizie vine în continuarea proiectului „agenții fără casierii”.
Însă, în mod excepțional, clienții care au în derulare credite în valutele euro (EUR), franci elvețieni (CHF) sau dolari (USD) vor putea alimenta conturile curente în vederea rambursării ratelor aferente creditelor contractate prin depunerea de numerar, la ghișeele anumitor agenții ale băncii.
„Urmărim în primul raând creșterea gradului dumneavoastră de satisfacție, prin înlocuirea timpului petrecut la coadă la ghișeu pentru operațiuni cu numerar, cu mai mult timp acordat pentru consultanță. În continuarea proiectului nostru <agenții fără casierii>, serviciul <operațiuni cu numerar” nu va mai fi disponibil”, se arată într-o informare trimisă de bancă clienților.
Orice operațiune de retragere de numerar din conturile curente, inclusiv pentru utilizarea în numerar a creditelor contractate de la Raiffeisen Bank, va putea fi efectuata de la orice bancomat, doar de către clienții care dețin un card, emis de Raiffeisen Bank România.
De asemenea, operațiunile de depunere de numerar în conturile curente, inclusiv pentru alimentarea cu numerar a contului curent în vederea rambursării ratelor la creditele în lei și euro contractate de la bancă, va fi posibilă numai la terminalele multifuncționale (MFM) ale Raiffeisen de către clienții care dețin un card emis de Raiffeisen Bank România.
„Dacă pentru utilizarea creditului sau pentru alimentarea contului de rambursare efectuați transfer din conturile curente bancare pe care le aveți deschise, nu se va schimba nimic, veți putea efectua aceste transferuri din sau către alte conturi curente ca și până acum”.
Raiffeisen Bank mai susține că a investit și va continua să investească și să dezvolte canalele digitale alternative existente, dar și să caute alte noi variante pentru a face tranzacționarea cât mai facilaă: Raiffeisen Online/Smart Mobile, ATM-uri de generație nouă, flota de MFM-uri extinsă atât ca număr, cât și ca funcționalități, carduri instant etc.
„În mod excepțional, clienții care au în derulare credite în valutele euro (EUR), franci elvețieni (CHF) sau dolari (USD) vor putea alimenta conturile curente în vederea rambursării ratelor aferente creditelor contractate prin depunerea de numerar, la ghișeele anumitor agenții ale băncii, lista acestor agenții putând fi regăsită pe site-ul bancii: www.raiffeisen.ro”, a mai transmis Raiffeisen Bank către clienți.