Home Actualitate Încă 3 secțiuni din Autostrada Transliva...
Actualitate

Încă 3 secțiuni din Autostrada Translivania intră în linie dreaptă

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a retransmis spre validare, la Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP), documentațiile de atribuire aferente procedurilor de achiziție publică pentru trei segmente din Autostrada Transilvania.

Încă 3 secțiuni din Autostrada Translivania intră în linie dreaptă
Încă 3 secțiuni din Autostrada Translivania intră în linie dreaptă · Foto: Business Magazin

Mai exact, Compania a transmis pentru proiectarea și execuția Autostrăzii Brașov – Târgu Mureș – Cluj – Oradea, Subsecțiunea 3A2: Nădășelu – Mihăiești (km 8+700 – km 25+500) în lungime de 16,80 km și Subsecțiunea 3B1: Mihăiești – Zimbor (km 0+000 – km 13+260) în lungime de 13,26 km.

Întreaga Subsecțiune 3A2 se desfășoară pe teritoriul județului Cluj și traversează următoarele unități teritorial administrative: Garbău (km 8+700 – km 13+100) și Sînpaul (km 13+100 – km 25+500). Subsecțiunea 3B1 se desfășoară pe teritoriile județelor Cluj și Sălaj și traversează unitățile teritorial administrative Sînpaul (km 0+000 – km 0+920), județul Cluj și Zimbor (km 0 + 920 – km 13+260), județul Sălaj.

Durata contractului este de 96 luni și cuprinde 12 luni perioada de proiectare, 24 de luni perioada de execuție a lucrărilor și 60 de luni perioada de garanție a lucrărilor.

De asemenea, CNAIR a trimis la ANAP documentația pentru proiectarea și execuția Autostrăzii Brașov – Târgu Mureș – Cluj – Oradea, Subsecțiunea 3B2: Zimbor – Poarta Sălajului (km 13+260 – km 25+500) în lungime de 12,24 km.

Citiți mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună