În vremurile de caniculă este evident că trebuie o revoluție verde. Poate și una politică

Sfârșit de iunie 2026, Râmnicu Vâlcea. În marele centru comercial de lângă Olt este bine. Magazinele au aer condiționat. Pe hol se simte un pic căldura. Unii oameni stau ador­miți de caniculă pe băncile din fața intrării. Afară nu se poate sta.

Terenul betonat de 30.000 m2, cu parcarea uriașă și străzile aferente, este un vulcan. Este un pic de verdeață pe terenul vecin, dar este vorba doar de iarbă tunsă scurt.

Sunt 30.000 m2 de deșert din beton în ceea ce ar trebui să fie una din principalele atracții comerciale ale orașului. Peste Olt, fostul islaz al unui fost sat acum devenit cartier al Râmnicului este tăiat de o șosea nouă. Duce la o creșă nouă, un colos de beton înconjurat de beton și de garduri înalte. Unde este acum creșa erau un tei mare, o masă de lemn cu bănci, o troiță și o fântână.

Era un islaz unde pe vremea bu­nicii te alergau vacile. Era și umbră, era și un izvor rece, limpede și mereu bogat în apă. Acum, pe drumul negru ca smoala străjuit de mormane de moloz te calcă mașina. După ce te-ai prăbușit epuizat de iadul care emană din asfalt.

Izvorul rece, o bogăție dacă ar fi fost la 10 km de Râmnic, a fost aco­pe­rit mai de mult cu moloz. Iad ema­nă din asfaltul negru al străzii moder­nizate care trece pe lângă impună­toa­rele vile care au răsărit în fosta pădure de pini de pe malul Oltului.

Doar din pâlcurile de vegetație rămase mai vine un pic de răcoare. Și bunica era certată când își ducea caprele în ceea ce acum este fosta pădure de protecție a malului pentru că animalele distrugeu lăstarii.

Din curțile vilelor din fosta pădure se aud mașinile de tuns gazonul. Noaptea, oamenii din fostul sat umblă ca fantomele pe stradă în căutare de aer și răcoare. Din inerție ajung și pe ce a mai rămas din islaz. Nu găsesc nici acolo ce caută.

Între timp, platforma industrială a orașului se degradează. Nu se mai produce. Betoanele se transformă în praf. Dar este mai ușor să transformi în spațiu urban sau industrial o zonă verde distrugând-o decât să reabilitezi ceea ce a fost mândria industrială a Olteniei. Oltul nu prea mai are apă.

Iunie 2025. Un mic sat de lângă marele râu Bug, din Polonia. Oamenii așteaptă în zadar ploaia. Râul este scăzut, se poate trece cu piciorul. Teii nu vor mai înflori anul acesta. Frunzele deja au îngălbenit.

Însă autoritățile au anunțat noi investiții. Un antreprenor va construi în lunca Bugului o mare fermă de păsări. Satul va fi pus pe harta economică a regiunii, vor fi locuri de muncă. Vor veni noi investitori. Se va dezvolta. Economia Poloniei în sine este în plină dezvoltare, se extinde, inclusiv spațial.

Autoritățile locale se întrec în a atrage investitori și dezvoltatori. Fermele de pui sunt emblematice deoarece Polonia este cel mai mare exportator de carne de pui din Europa și pentre primii din lume.

Ferma de pui din liniștita luncă a Bugului ar urma să fie una exemplară: nouă hale, fiecare de 3.600 de m2, o producție de 5,4 milioane de păsări anual. Oamenii care locuiesc cel mai aproape de viitoarea investiție sunt înspăimântați.

Oamenii din Sterdyn nu vor acea fermă. Au realizat că liniștea și pacea în natură nu sunt eterne. „Este despre miros și zgomot, despre degradarea mediului, despre camioanele grele care vor distruge drumurile și casele locale“, spune cineva.

Drumul pe care ar urma să circule camioanele fermei trece direct prin sat, printre case, și nu are trotuar. Într-o zonă cu potențial turistic, în care ar trebui construite poteci pentru biciclete și de acces cu caiacul la Bug, unde ar trebui încurajat agroturismul, gastro-turismul, eco-turismul, autoritățile vor să construiască o uriașă fermă de păsări. Așa că oamenii s-au revoltat.

Iulie 2026, Bugul a stabilit noi cote joase record. Teii iar n-au înflorit. Polonia s-a copt la propriu în canicula care a afectat o bună parte a Europei. Proiectul fermei de păsări este încă în faza de evaluare a impactului asupra mediului.

Însă expansiunea fermelor industriale este un fenomen în floare în Polonia și pentru că legea permite, acestea sunt construite adesea în zone umede, verzi, și aproape de sate. Vara, pe caniculă, mirosul este dezgustător. Iar ventilatoarele halelor huruie turate la maximum. Zgomotul este insuportabil.

Iunie-iulie 2026, Germania. Canicula amenință să devină o criză politică. Conform Agenției Federale de Mediu, aproximativ 50 de hectare de teren au fost transformate în zone rezidențiale, de transport și comerciale în fiecare zi între 2021 și 2024.

Cu alte cuvinte: în fiecare zi, în Germania, au dispărut zone naturale echivalente cu 70 de terenuri de fotbal. Impermeabilizarea solului împiedică infiltrarea apei de ploaie în pământ, ceea ce duce la inundații severe în timpul ploilor abundente.

În plus, suprafețele impermeabilizate nu mai permit evaporarea apei, ceea ce provoacă încălzirea excesivă a orașelor și creează zone urbane periculos de calde.