Home Actualitate În timp ce ochii NATO sunt pe flancul Es...
Actualitate

În timp ce ochii NATO sunt pe flancul Estic, Spania spune că amenințarea ar putea veni din Sud

Spania face presiuni pentru ca NATO să acorde mai multă atenție amenințărilor la adresa securității de pe flancul său sudic, atunci când alianța militară se va reuni la summitul de la Madrid la sfârșitul acestei săptămâni. Dar, în condițiile în…

Spania face presiuni pentru ca NATO să acorde mai multă atenție amenințărilor la adresa securității de pe flancul său sudic, atunci când alianța militară se va reuni la summitul de la Madrid la sfârșitul acestei săptămâni. Dar, în condițiile în care războiul din Ucraina intră în a cincea lună, prioritatea NATO pare să rămână ferm pe descurajarea Rusiei în est, relatează France24, scrie Mediafax.ro

Atunci când liderii NATO se vor reuni la Madrid, în perioada 28-30 iunie, ei urmează să revizuiască conceptul strategic al alianței, care subliniază principalele sarcini și provocări de securitate. Conceptul strategic nu a mai fost revizuit din 2010.

Ministrul spaniol de externe, Jose Manuel Albares, a făcut presiuni pentru ca NATO să își extindă domeniul de aplicare pentru a contribui la abordarea amenințărilor non-militare, cum ar fi “utilizarea politică a resurselor energetice și imigrația ilegală” în Africa.

“Amenințările vin atât dinspre flancul sudic, cât și dinspre flancul estic”, a declarat el la o conferință de presă la Madrid.

Madridul este, de asemenea, preocupat de anarhia și de mișcările islamiste violente din regiunea Sahel, un teritoriu vast care se întinde în sudul deșertului Sahara.

“Avem acest război în Europa, dar situația din Africa este cu adevărat îngrijorătoare”, a declarat ministrul spaniol al apărării, Margarita Robles.

Problema este deosebit de acută pentru Spania, o poartă principală de intrare în Europa pentru migrația ilegeală din Africa și o țară care se bazează pe Algeria pentru aprovizionarea cu gaz.

Anul trecut, Marocul a permis ca mii de migranți să intre în enclava nord-africană a Spaniei, Ceuta, în timpul unei crize diplomatice legate de disputa din Sahara Occidentală, ceea ce a determinat Madridul să acuze Rabatul de “șantaj”.

Deși cele două țări și-au normalizat recent relațiile, după ce Spania a pus capăt poziției sale de neutralitate de zeci de ani în privința Saharei Occidentale pentru a susține public poziția Marocului, criza migrației nu a luat sfârșit.

Vineri în zori, aproximativ 2.000 de migranți africani au încercat să ia cu asalt frontiera cu Melilla, cealaltă enclavă spaniolă de pe coasta de nord a Marocului. Cel puțin 23 de persoane au murit în această incursiune, fiind cel mai mortal incident care a avut loc la granițele celor două enclave spaniole – singurele granițe dintre UE și Africa.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună