În timp ce lumea se luptă cu războaie, inflație și crize climatice, un club tot mai exclusiv crește în tăcere: cum a ajuns România printre surprizele neașteptate ale noii hărți globale a bogăției
Incertitudinea geopolitică, problemele economice și crizele create de schimbările climatice par să ocolească globul de sticlă al milionarilor globali, numărul celor care trec de pragul unei averi de 30 milioane de dolari crescând în ultimii 5 ani cu 90 de…
Incertitudinea geopolitică, problemele economice și crizele create de schimbările climatice par să ocolească globul de sticlă al milionarilor globali, numărul celor care trec de pragul unei averi de 30 milioane de dolari crescând în ultimii 5 ani cu 90 de persoane pe zi. Asta face ca în 2026 să existE la nivel global 713.626 de așa-numiți UHNWI (ultra-high-net-worth individuals), față de 551.435 în 2021, potrivit raportului The Knight Frank Wealth 2026.
Statele Unite conduc detașat această cursă a prosperității, patru din zece noi milionari din ultimii 5 ani provenind de aici, ceea ce face ca ponderea SUA în rândul acestei categorii de populație să urce de la 33% în 2021 la 35% în 2026, cu șanse mari să ajungă la 41% până în 2031. China rămâne al doilea mare pol, deși și-a mai temperat avântul, iar cota sa a scăzut ușor, de la 18% în 2021 la 17%, cu o prognoză de 15% pentru 2031.
Dincolo de ritmul de creștere, scena globală a bogăției rămâne dominată de trei mari regiuni. America de Nord reunește 37% din totalul milionarilor cu averi peste 30 mil. dolari (264.272 de rezidenți), cu o pondere de 43% estimată în 2031.
Locul secund este ocupat de Asia-Pacific, unde se află aproape 31% din total, cu o prognoză de creștere solidă, iar pe a treia poziție se află Europa, care găzduiește aproape un sfert din cei mai bogați oameni ai lumii, respectiv 183.953 de rezidenți.
România, pe scena globală
Chiar dacă nu se poate compara la numărul de milionari cu marile piețe și este departe chiar și de unele țări din regiunea sa, România a înregistrat în ultimii 5 ani una dintre cele mai ridicate rate de creștere a numărului rezidenților cu averi de peste 30 mil. dolari, de 93%, având în prezent 749 de milionari. Iar numărul acestora ar urma să crească cu încă 50% până în 2031, la circa 1.120 de persoane. La nivel european, piața locală are un ritm comparabil cu cel al Turciei, fiind depășite doar de Polonia, unde numărul milionarilor s-a dublat în ultimii 5 ani. Ca să punem în context performanța Poloniei, la nivel global, doar Qatar a mai avut în perioada 2021-2026 o creștere de peste 100%. România arată destul de bine și când vine vorba de estimările pe următorii 5 ani, fiind una dintre țările europene cu cel mai ridicat ritm de creștere, de 50%, alături de Polonia (63%), Suedia (55%) și Grecia (25%). Și mai impresionant este faptul că ritmul prognozat ar plasa țara noastră pe locul opt la nivel global în intervalul 2026-2031.
Datele analizei arată că, de fapt, cele mai spectaculoase creșteri se pare că nu vor veni în viitorul apropiat din partea marilor puteri, ci a economiilor mai mici, dar extrem de dinamice. Indonezia conduce cu o creștere prognozată de 82% a populației cu averi de peste 30 de milioane de dolari, urmată de Arabia Saudită și Polonia, ambele cu peste 60%.
„Europa nu putea lipsi din acest tablou global, Polonia, Suedia, România și Grecia fiind printre piețele cu cele mai robuste perspective de creștere, un semnal că bogăția se răspândește geografic, chiar dacă continuă să se concentreze în câteva epicentre globale”, spun autorii raportului.
Unde se ascund cei mai mulți miliardari
Dacă în categoria milionarilor cifrele depășesc sutele de mii de persoane, atunci când vine vorba de miliardari, lucrurile se temperează vizibil. Potrivit raportului, planeta găzduiește în prezent puțin peste 3.100 de miliardari, majoritatea aflându-se în Asia-Pacific (1.116), regiune urmată de America de Nord (965). Orientul Mijlociu concentrează peste 4% din miliardarii globali, mult peste ponderea sa în rândul UHNWI, de doar 2,8%, ceea ce arată că regiunea este preferată mai degrabă de cei superbogați decât de cei care sunt abia fac primii pași pe drumul averilor spectaculoase. Însă, dacă așa arată prezentul, viitorul s-ar putea să fie ușor diferit. Cele mai mari rate de creștere a numărului de miliardari sunt estimate în următorii 5 ani în Arabia Saudită, de 183% (de la 23 la 65 de miliardari), Polonia, de 123% (de la 13 la 29 de miliardari) și Suedia, de 81% (de la 32 la 58 miliardari). Cu mențiunea că topul include doar țările care au deja măcar cinci miliardari în 2026.
New money, old money
Cândva percepute ca simple instrumente de administrare a patrimoniului, family offices au devenit între timp actori importanți pe piețele globale de investiții, iar în 2026 numărul lor va atinge pentru prima dată pragul de 10.000. America de Nord găzduiește aproximativ 40% din total, în timp ce Europa și Asia-Pacific își împart câte un sfert fiecare. În acest cerc al bogăției, proprietățile de lux rămân, indiferent de vremuri, o mare iubire, investiție pe termen lung care asigură atât siguranța, cât și un anumit statut. Totuși, secretul succesului este diversificarea, așa că investițiile nu se limitează niciodată la case, oricât ar fi ele de vânate. Deși sectorul imobiliar rămâne o componentă esențială a multor portofolii, strategiile de investiții devin din ce în ce mai specifice și tematice. Surprinzător, centrele de date au devenit în ultimii ani una dintre cele mai atractive oportunități de plasare a averii, consecință directă a dezvoltării explozive a inteligenței artificiale și a infrastructurii cloud.
Totuși, când vorbim de milionari, prima imagine care ne vine în minte este o locuință de lux cu vedere la Hyde Park, o piscină infinity pe o insulă tropicală, o cabană de lemn în Aspen. Piețele rezidențiale prime au reușit în 2025 o creștere medie de 3,2% a vânzărilor, depășind performanța piețelor rezidențiale obișnuite (2,9%), avans susținut de dependența redusă de finanțare ipotecară și de rezistența cumpărătorilor la volatilitatea dobânzilor. Dubai rămâne simbolul suprem al pieței rezidențiale de lux, cu un plus de 25% în 2025, respectiv 500 de tranzacții de peste 10 milioane de dolari, față de doar 113 în 2021. Pe lângă Dubai, Abu Dhabi s-a impus treptat ca destinație pentru persoanele cu o avere foarte mare care caută un stil de viață mai discret și mai puțin vizibil. Chiar dacă regiunea a fost afectată de actualul conflict din Golf, analiștii cred că zona va rămâne la fel de atractivă pentru proprietari de lux și în anii ce vin. New York rezistă presiunilor fiscale și politice aduse de noua administrație locală, stocul de proprietăți de lux fiind la minime istorice, în special în Upper East Side, în timp ce Londra traversează o perioadă de reechilibrare după modificările fiscale pentru rezidenții înstăriți, se mai arată în raport. În UE, deși orașe precum Milano (0,4%) și Madrid (5%) atrag o parte importantă din capitalul disponibil, adevărata forță a pieței europene a produselor de lux stă în destinațiile tradiționale pentru reședințe secundare. Méribel (9%) și Marbella (8,1%) se bucură în continuare de o cerere puternică, atragând cumpărători în căutare de reședințe de vacanță pe care le pot lăsa moștenire generațiilor următoare.
Pe lista celor mai „fierbinți” piețe rezidențiale de lux se află – cum altfel? – și Monaco, alături de Coasta de Azur, stațiunile din Alpi, inclusiv Gstaad, Courchevel sau Verbier, Roma, cu a sa Via Veneto, faimoasa arteră din „La dolce vita” de Fellini, malurile lacului Como, dar și Queenstown în Noua Zeelandă și Victoria în Australia.


