In memoriam Victor Kapra. Poate, odată, unul dintre noi va scrie și povestea Mediafax de la începuturi
Cred că în 1994 l-am întâlnit prima dată pe Victor Kapra la Mediafax, în clădirea MCICM – de pe Calea Victoriei, unde fusese un celebru minister comunist (astăzi clădirea nu mai există, dar în locul ei nu s-a construit nimic,…
Cred că în 1994 l-am întâlnit prima dată pe Victor Kapra la Mediafax, în clădirea MCICM – de pe Calea Victoriei, unde fusese un celebru minister comunist (astăzi clădirea nu mai există, dar în locul ei nu s-a construit nimic, nici după un deceniu).
Eu venisem la Economic de la Ora, el era deja editor la editare, făcea fluxul, celebrul flux de la Mediafax, din oră în oră, care a ținut cu știri toată presa din România mai mult de 20 de ani.
El și Crenguța mi-au corectat și editat ani de zile știrile, am jucat blackjack împreună pe masa de la Economic, am avut părerile diferite, am trăit poate cei mai mișto ani pe care i-am trăit eu în presă. Pe atunci nu exista nimic din ce există astăzi: era doar un calculator, un fax, un flux și multă ambiție, apoi bucuria că ai dat primul știrea. Așa a crescut Mediafax în anii ’90 și 2000. Cred că și Victor a fost extrem de mândru când spunea că lucrează la Mediafax, așa cum am fost și eu.
După Mediafax, începând cu anul 2000, am lucrat împreună la Ziarul Financiar: el a fost adus de Mihnea, eu am fost de Corina și domnul Serbănescu, ca să încercăm să facem ceva la un ziar care nu prea mergea, care nu-și găsea retorica și nici locul, și pe care nu-l voia nimeni, în afară de Sârbu.
Și Victor a fost unul dintre cei care au contribuit mult la susținerea Ziarului Financiar atunci la început, până a început să crească. Am făcut ziarul împreună, cu Corina, cu Sorin, cu Crenguța, cu mulți alții.
Nici nu mai știu când a plecat de la ZF; eram în Bărăției, în spate la Cocor, dar știu că mi-a spus să-l iau pe Sece, că e bun!, în condițiile în care eu preferam mai degrabă să iau studenți.
Viața ne-a despărțit: eu am rămas la ZF, Victor o luase pe cont propriu, descoperise mai din timp cum se schimbă lumea din punct de vedere tehnologic. Între timp, la ZF au venit alți tineri care nu au avut ocazia să-l cunoască pe Victor, ca să le spună cum a fost când știrile se scriau pe hârtie, erau dictate la un calculator din ăla mare, apoi corectate și editate, iar el tasta în final send, iar toată presa, dar toată, aștepta nerăbdătoare să vadă cu ce iese Mediafax.
Poate odată ne vom întâlni și vom scrie povestea Mediafax de la începutul anilor ’90, cea mai mișto poveste.